Strigoi

Strigoii (aceeași forma la plural ca și la singular) sunt, în mitologia românească, sufletele rele ale morților, despre care se crede că ar ieși noaptea din mormânt și s-ar transforma într-un animal sau într-o apariție fantomatică, pentru a pricinui relele celor vii. Strigoii sunt niște creaturi „mitologice” ale poporului dac adoptate ulterior de catre poporul român. Dacii considerau strigoii reprezentarea răului, spiritele celor adormiți ale căror fapte nu au fost demne de intrarea în „Împarația lui Zamolxis”, dar aceste date fiind transmise doar pe cale orală, legenda și-a pierdut conținutul inițial. Ulterior poporul român i-a transformat în niște creaturi însetate de sânge cu puterea de a lua orice forma si de a controla gândirea persoanelor expuse din acest punct de vedere (oameni sub influența alcoolului, oameni cu probleme psihice, etc.)

Acest cuvânt este derivat din cuvântul român "strigă", care este la rândul său legat de italienescul strega, ce înseamnă vrăjitoare. În folclor apar multe referințe la aceste entități, prin poveștile cu strigoi.

Tudor Pamfile (Mitologie românească) îi definește astfel: Strigoiul, strâgoiul (fem. strigoaica), moroiul (denumire folosită mai ales în Ardeal și în părțile apusene ale Munteniei, precum și în Oltenia), vidmă (Bucovina), vârcolacul sau Cel-rău, mai este numit de către meglenoromâni și vampir.

Nașterea strigoiului

Strigoiul se naște ca orice copil, dar are, în schimb, un semn distinct: o chitie, perdea pe cap , o cămașă pe corp sau o căciuliță pe piele. Un astfel de copil este născut de o femeie care, fiind însărcinată, bea apă necurată, amestecată cu bale diavolești sau când o astfel de femeie iese noaptea afară cu capul gol. Atunci, Satana vine și-i pune pe cap o chitie roșie, precum a sa. Pentru a preîntâmpina transformarea copilului în strigoi, chitia trebuie îndepărtată de pe capul copilului cât mai repede, căci altfel se zice că copilul o trage și o înghite, transformându-se.

Identificare

Se zice că strigoiul este chel în creștetul capului. El nu mănâncă usturoi și ceapă, se ferește de tămâie, iar înspre sărbătoarea de Sfântul Andrei doarme afară. Șira spinării îi este prelungită în formă de coadă, acoperită cu păr.

Strigoii și fenomenele meteorologice

Dacă într-un sat este secetă, înseamnă că acolo este o strigoaică (împiedică ploile); dacă ploua cu piatră (grindină), Dumnezeu le pedepsește pe strigoaicele care nu lasă „să ploua ploaie curată”, iar dacă plouă cu soare, se crede că una din strigoaice se mărită.

Cine se poate transforma în strigoi

Copiii care mor nebotezați; morții care în timpul vieții au facut multe rele, au fost vrăjmași; cei care mor de o moarte „grabnică” (spânzurați, înecați, împușcați, ...); bolnavii care în timpul convalescenței rămân nesupravegheați și trece peste ei o pisică sau morții nepăziți peste care au trecut pisici, câini, șoareci, găini sau orice altă pasăre. De aici provine datina de a păzi mortul când este în casă.

Exista strigoi vii și strigoi morți. Când este lună nouă, strigoii ies din morminte sau își părăsesc trupul și încep să danseze sau să facă tot felul de răutăți. Noaptea lor este aceea de Sfântul Andrei (30 noiembrie).

Primejdii

Strigoii iau laptele de la vaci, iau mana grâului, puterea oamenilor, opresc ploile, aduc grindină și aduc moartea printre oameni și printre vite. De Sfântul Gheorghe (23 aprilie) flăcăii udă fetele pentru ca acestea să nu aibă de suferit de pe urma strigoaicelor, dar și pentru a nu se transforma în aceste făpturi.

Pentru omorârea acestora, se caută mormântul celui presupus a fi strigoi și i se citește rânduiala de către preoți și i se bate în inimă un par de stejar, de tisă sau de frasin, se înțeapă cu un cui sau un cuțit, pentru a rămâne legat de sicriu și a nu putea ieși pentru a face răutăți.

În anul 2002 în comuna Dobrun din județul Olt s-a întâmplat un caz asemănător cu cel din Marotinu de Sus. O familie și-a dezgropat mortul, i-a scos inima, au ars-o și i-au băut cenușa.

La sfârșitul anului 2003, șase săteni din satul Marotinu de Sus au dezgropat cadavrul unui consătean, i-au luat inima, au ars-o, iar cenușa amestecată cu apă i-au dat-o să o bea unei fete bântuite.[1][2]

Film

În 2009 a fost realizat filmul Strigoi[3][4], regia și scenariul Faye Jackson, cu Constantin Bărbulescu, Camelia Maxim și Cătălin Paraschiv.

Note

  1. ^ Ciobanul Mitrică, VÂNĂTORUL DE STRIGOI din Oltenia pentru care au venit PRODUCĂTORII DE LA HOLLYWOOD. A curs mult sânge la LICHIDAREA SPIRITULUI MALEFIC, 18 august 2016, Daniel Teodoreanu, Evenimentul zilei, accesat la 19 august 2016
  2. ^ A village still in thrall to Dracula, 19 iunie 2005, Daniel McLaughlin, The Guardian, accesat la 19 august 2016
  3. ^ Strigoi la Internet Movie Database
  4. ^ „Strigoi - Strigoi (2009) - CinemaRx”. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

Wikţionar
Wikţionar
Caută „strigoi” în Wikționar, dicționarul liber.


Read other articles:

Ashley MadisonURLwww.AshleyMadison.comTipeLayanan kencan onlineLayanan jaringan sosialPerdagangan ?YaRegistration (en)YaLangueEnglish, Español (Latinoamérica), Español, Français, Greek, Deutsch, Português, Italiano, Norsk, SuomiPemilikAvid Life MediaService entry (en)2002Lokasi kantor pusatToronto NegaraKanada Peringkat Alexa 3,588 (Januari 2013[update])[1]KeadaanTidak Aktif Ashley Madison adalah sebuah situs yang dikhususkan bagi yang berniat menduakan pasangannya a...

 

91PaProtaktiniumSampel protaktinium-233 (area lingkaran gelap) dalam cahaya dari radioaktivitasnya sendiri Garis spektrum protaktiniumSifat umumNama, lambangprotaktinium, PaPengucapan/protaktinium/[1] Penampilanmetalik keperakan yang berkilau cerahProtaktinium dalam tabel periodik 91Pa Hidrogen Helium Lithium Berilium Boron Karbon Nitrogen Oksigen Fluor Neon Natrium Magnesium Aluminium Silikon Fosfor Sulfur Clor Argon Potasium Kalsium Skandium Titanium Vanadium Chromium Mangan Be...

 

John Barrasso John Anthony Barrasso III (/bəˈrɑːsoʊ/ bə-RAH-soh; lahir 21 Juli 1952) adalah seorang dokter dan politikus Amerika Serikat yang menjabat sebagai anggota Senat Amerika Serikat dari Wyoming. Sebagai anggota Partai Republik, ia sebelumnya menjabat dalam Senat Wyoming. Referensi Pranala luar Wikimedia Commons memiliki media mengenai John Barrasso. Senator John Barrasso official U.S. Senate website John Barrasso for U.S. Senate official campaign website John Barrasso di Curlie ...

Daftar keuskupan di Suriah adalah sebuah daftar yang memuat dan menjabarkan pembagian terhadap wilayah administratif Gereja Katolik Roma yang dipimpin oleh seorang uskup ataupun ordinaris di Suriah. Konferensi para uskup Suriah dan Suriah bergabung dalam Majelis Ordinaris Katolik di Suriah.[1] Saat ini terdapat 18 buah keuskupan, di mana 1 merupakan patriarkat, 6 keuskupan agung metropolit, 6 keuskupan agung, 3 keuskupan sufragan, 1 vikariat apostolik, dan 1 eksarkat patriarkat. Dafta...

 

This article has multiple issues. Please help improve it or discuss these issues on the talk page. (Learn how and when to remove these template messages) This article possibly contains original research. Please improve it by verifying the claims made and adding inline citations. Statements consisting only of original research should be removed. (July 2020) (Learn how and when to remove this template message) This article relies excessively on references to primary sources. Please improve this...

 

Questa voce sull'argomento calciatori italiani è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Andrea Conte Andrea Conte (accosciato, secondo da destra) al Palermo nel 1979 Nazionalità  Italia Altezza 174 cm Peso 70 kg Calcio Ruolo Attaccante Termine carriera 1986 Carriera Giovanili 19??-1973 Milan Squadre di club1 1973-1974 Arezzo3 (0)1974-1975 Frosinone31 (6)1975-1977 Barlet...

Синелобый амазон Научная классификация Домен:ЭукариотыЦарство:ЖивотныеПодцарство:ЭуметазоиБез ранга:Двусторонне-симметричныеБез ранга:ВторичноротыеТип:ХордовыеПодтип:ПозвоночныеИнфратип:ЧелюстноротыеНадкласс:ЧетвероногиеКлада:АмниотыКлада:ЗавропсидыКласс:Пт�...

 

Neighbourhood in Chennai, Tamil Nadu, IndiaManapakkamNeighbourhoodView of Manapakkam and Nandambakkam from St. Thomas MountManapakkamManapakkam (Chennai)Show map of ChennaiManapakkamManapakkam (Tamil Nadu)Show map of Tamil NaduManapakkamManapakkam (India)Show map of IndiaCoordinates: 13°01′17″N 80°11′00″E / 13.021300°N 80.183200°E / 13.021300; 80.183200Country IndiaStateTamil NaduDistrictChennaiTalukAlandurMetroChennaiGovernment • BodyCMDA...

 

Chinese satellite launch facility Xichang Satellite Launch CenterThe launch of Long March 3B Rocket, Xichang Satellite Launch Center, China.LocationXichang, Liangshan, SichuanCoordinates28°14′45.66″N 102°1′35.60″E / 28.2460167°N 102.0265556°E / 28.2460167; 102.0265556Short nameXSLCOperatorCASCTotal launches204[a]Launch pad(s)TwoLaunch Complex 2 launch historyStatusActiveLaunches113First launch15 July 1990Long March 2E / Badr A & Aussat B-MF...

Stadio Luigi FerrarisMarassi Informazioni generaliStato Italia UbicazioneVia Giovanni de Prà, 1 Genova GE Inizio lavori1910 Inaugurazione22 gennaio 1911 Ristrutturazione1987-89, 2015, 2018 ProprietarioGenova GestoreLuigi Ferraris Srl ProgettoVittorio Gregotti (1987-89) Intitolato aLuigi Ferraris Informazioni tecnichePosti a sedere33.205 StrutturaPianta quadrata Coperturatotale Mat. del terrenoerba ibrida Dim. del terreno105 × 68 m Uso e beneficiariCalcioGenoa (1911-)Sampdoria (194...

 

Ne doit pas être confondu avec Hydrographie, Hydrologie ou Hydromécanique. Si ce bandeau n'est plus pertinent, retirez-le. Cliquez ici pour en savoir plus. Cet article ne cite pas suffisamment ses sources (juillet 2012). Si vous disposez d'ouvrages ou d'articles de référence ou si vous connaissez des sites web de qualité traitant du thème abordé ici, merci de compléter l'article en donnant les références utiles à sa vérifiabilité et en les liant à la section « Notes et r�...

 

Edmund Berry Godfrey Edmund Berry Godfrey (23 dicembre 1621 – 12 ottobre 1678) fu un magistrato inglese la cui morte causò numerose rivolte antipapiste in Inghilterra. Nei documenti coevi è talvolta chiamato Edmundbury Godfrey. Indice 1 Il profilo generale 2 L'assassinio 3 La mancata soluzione 4 Note 5 Altri progetti 6 Collegamenti esterni Il profilo generale Edmund Berry Godfrey nacque il 23 dicembre 1621 nel Kent[1] presso il villaggio di Sellindge, fra Hythe ed Ashford ottavo d...

Sceaux 行政国 フランス地域圏 (Région) イル=ド=フランス地域圏県 (département) オー=ド=セーヌ県郡 (arrondissement) アントニー郡小郡 (canton) 小郡庁所在地INSEEコード 92071郵便番号 92330市長(任期) フィリップ・ローラン(2008年-2014年)自治体間連合 (fr) メトロポール・デュ・グラン・パリ人口動態人口 19,679人(2007年)人口密度 5466人/km2住民の呼称 Scéens地理座標 北緯48度4...

 

Soviet mid-range jet airliner Yak-42 A Yakovlev Yak-42D of IJT in 2008 Role Narrow-body airlinerType of aircraft Design group Yakovlev Built by Saratov Aviation Plant First flight 7 March 1975 Introduction 22 December 1980 Status In service Primary users IzhaviaJet Express AirlinesKosmos AirlinesKrasAviaRusJet Produced 1977–2003 Number built 187[1] Developed from Yakovlev Yak-40 Developed into Yakovlev Yak-46 The Yakovlev Yak-42 (Russian: Яковлев Як-42; NATO reporting ...

 

Indian musician and actor Swanand KirkireKirkire in 2022Born (1972-04-29) 29 April 1972 (age 52)Indore, Madhya Pradesh, IndiaAlma materNational School of DramaOccupation(s)lyricist, musician, screenwriter, actor, authorYears active2003–2023AwardsNational Film Award for Best LyricsNational Film Award for Best Supporting Actor Swanand Kirkire (Marathi: स्वानंद किरकिरे; born 29 April 1972) is an Indian lyricist, playback singer, writer, assistant dire...

1963–1975 militant organisation in Rhodesia This article is about the political formation during the period 1963–1980. For the military formation, see ZANLA. For the post-1980 history of the political party, see ZANU–PF. For the political party led by Ndabaningi Sithole and Wilson Nkumbula, see ZANU–Ndonga. Zimbabwe African National Union FoundersEnos Nkala, Ndabaningi Sithole, Edgar Tekere, Herbert Chitepo, Leopold Takawira, Washington Malianga, Herbert UshewokunzeFounded8 August 196...

 

Gli italiani di San Diego sono una storica comunità di italoamericani residenti nell'area metropolitana di San Diego. Costituiscono il 4,25% della popolazione cittadina[1], con punte di concentrazione fino al 7,42% in alcuni quartieri[2]. Indice 1 Storia 1.1 Dalle origini alla nascita di Little Italy 1.2 Da Little Italy ai giorni nostri 2 Religione 3 Eventi 4 Note 5 Voci correlate Storia Dalle origini alla nascita di Little Italy La presenza italiana nell'area risale al XVII ...

 

Mönkloh Lambang kebesaranLetak Mönkloh di Segeberg NegaraJermanNegara bagianSchleswig-HolsteinKreisSegeberg Municipal assoc.Bad Bramstedt-LandPemerintahan • MayorSusanne MalzahnLuas • Total12,52 km2 (483 sq mi)Ketinggian24 m (79 ft)Populasi (2013-12-31)[1] • Total253 • Kepadatan0,20/km2 (0,52/sq mi)Zona waktuWET/WMPET (UTC+1/+2)Kode pos24576Kode area telepon04192Pelat kendaraanSESitus webwww.amt-bad-b...

American baseball player and manager (1900-1947) For other people with similar names, see Jim Wilson. Baseball player Jimmie WilsonCatcher / ManagerBorn: (1900-07-23)July 23, 1900Philadelphia, Pennsylvania, U.S.Died: May 31, 1947(1947-05-31) (aged 46)Bradenton, Florida, U.S.Batted: RightThrew: RightMLB debutApril 17, 1923, for the Philadelphia PhilliesLast MLB appearanceSeptember 29, 1940, for the Cincinnati RedsMLB statisticsBatting average.284Home runs32Ru...

 

Тернопільський академічний обласний український драматичний театр ім. Т. Г. Шевченка 49°33′14″ пн. ш. 25°35′41″ сх. д. / 49.55398200002777287° пн. ш. 25.59480100002777903° сх. д. / 49.55398200002777287; 25.59480100002777903Координати: 49°33′14″ пн. ш. 25°35′41″ сх. д....