PROFILPELAJAR.COM

Strigidae
	Aegolius funereus
Clasificare științifică
Regn:	Animalia
Încrengătură:	Chordata
Clasă:	Aves
Ordin:	Strigiformes
Familie:	Strigidae; Leach, 1820
Sinonime
	Striginae sensu Sibley & Ahlquist
	Modifică text

Familia Strigidae (numite bufnițele tipice sau adevăratele bufnițe) este una dintre cele două familii de bufnițe, cealaltă fiind formată din bufnițele de hambar (familia Tytonidae). Această mare familie cuprinde în jur de 189 de specii în 25 de genuri. Bufnițele tipice au o distribuție vastă, găsindu-se pe fiecare continent, cu excepția Antarticii.

Morfologie

Deși bufnițele tipice (denumite în continuare pur și simplu bufnițe) variază foarte mult în dimensiune, de la cele mai mici specii, Bufnița Elf, până la cele mai mari, acestea au în general un corp extrem de similar.^[1] Acestea tind să aibă capul mare, cozi scurte, un penaj greu de descifrat și discuri faciale în jurul ochilor. Familia este în general arboricolă (cu câteva mici excepții) și își obține hrana din zbor. Aripile lor sunt largi, rotunde și lungi. Asemenea altor păsări de pradă, multe specii de bufniță prezintă un dimorfism sexual inversat, în care femelele sunt mai mari ca masculii.^[2]

Din pricina obiceiurilor lor nocturne au tendința de a nu expune acest dimorfism sexual în penaj. Penele sunt moi și bazele acestora sunt pufoase, zborul lor fiind tăcut. Degetele au pene la unele specii.^[3] Numeroase specii în genul Glaucidium au pe spatele capetelor lor niște forme asemănătoare ochilor, aparent pentru a convinge alte păsări că sunt urmărite tot timpul. Multe specii nocturne au urechi din pene, pene pe părțile laterale ale capului, crezându-se că au o funcție de camuflare. Penele faciale sunt aranjate pentru a amplifica sunetele captate de urechi. Auzul la bufnițe este foarte sensibil și urechile sunt asimetrice permițându-i bufniței să localizeze sunetele. Ochii bufnițelor sunt proporționali cu dimensiunea corpului lor. Contrar convingerii populare, bufnița nu poate vedea bine pe întuneric și este capabilă de a vedea bine ziua.

Comportament

Bufnițele sunt în general nocturne și petrec mult timp odihnindu-se. Deseori sunt percepute ca fiind îmblânzite deoarece par a lăsa oamenii să se apropie de ele înainte de a zbura, însă ele în schimb încearcă să evite detectarea. Penajul greu de descifrat și locațiile nesuspicioase sunt un efort de a evita prădătorii.

Sistematic

Genul Megascops: vreo 20 de specii
Genul Otus: în jur de 45 de specii
Genul Pyrroglaux
Genul Gymnoglaux
Genul Ptilopsis: 2 specii
Genul Mimizuku
Genul Bubo: vreo 25 de specii
Genul Strix : vreo 15 de specii
Genul Ciccaba : 4 specii
Genul Lophostrix
Genul Jubula
Genul Pulsatrix : 3 specii
Genul Surnia

Genul Glaucidium : vreo 30-35 de specii
Genul Xenoglaux
Genul Micrathene: Bufnița Elf
Genul Athene: 2-4 specii
Genul Aegolius
Genul Ninox: vreo 20 species
Genul Uroglaux
Genul Pseudoscops
Genul Asio: bufnițe cu urechi, 6-7 specii
Genul Nesasio

Recent dispărute

Genul Mascarenotus : 3 specii (dispărut anii 1850)
Genus Sceloglaux : dispărut în 1914

Păsări preistorice ale cuaternarului târziu

Genul Grallistrix - 4 specii
- Grallistrix auceps
- Grallistrix erdmani
- , Grallistrix geleches
- Grallistrix orion
Genul Ornimegalonyx - 1-2 specii
- Ornimegalonxy oteroi
- Ornimegalonyx sp. - probabil subspecie a O. oteroi

Fosile

Mioglaux (Oligocen Târziu - Miocen Timpuriu în Europa) - include "Bubo" poirreiri
Intutula (Miocen Timpuriu/Matur în Europa) - include "Strix/Ninox" brevis
Alasio (Miocen Matur în Vieux-Collonges, Franța) - include "Strix" collongensis

Referințe

^ J. S. Marks, R. J. Cannings & H. Mikkola (1999) "Familia Strigidae (Bufnițele tipice)". In del Hoyo, J.; Elliot, A. & Sargatal, J. (editori). (1999). Handbook of the Birds of the World. Volumul 5: Barn-Owls to Hummingbirds. Lynx Edicions. ISBN 84-87334-25-3
^ Caroline M. Earhart și Ned K. Johnson (1970) "Size Dimorphism and Food Habits of North American Owls" Condor 72 (3): 251-264
^ Kelso L & Kelso E (1936) "The Relation of Feathering of Feet of American Owls to Humidity of Environment and to Life Zones" Auk 53 (1): 51-56