PROFILPELAJAR.COM

Coordonate: 02^h 31^m 48.7^s, +89° 15′ 51″

Localizarea Stelei Polare din emisfera nordică, Alpha Ursae Minoris, pornind de la Ursa Mare (Carul Mare).

O stea polară este, în astronomie, un termen generic care desemnează o stea vizibilă cu ochiul liber, care se găsește aproximativ pe aliniamentul axei de rotație a unei planete, în general Pământul.

Descriere

Prin alinierea sa cu axa de rotație, o stea polară este percepută ca fiind imobilă de către un observator situat pe acea planetă, în timp ce stelele celelalte care sunt vizibile par să descrie o mișcare circulară în jurul stelei polare în timpul nopții.

O stea polară este situată aproape de unul din polii cerești ; în navigația astronomică, poziția sa este un indicator fiabil al direcției unui pol geografic, iar altitudinea sa unghiulară permite determinarea latitudinii.^[1]

În principiu, orice planetă posedă două stele polare, una pentru Polul Nord și cealaltă pentru Polul Sud, însă existența lor depinde de configurația stelelor : este posibil să nu existe o stea suficient de vizibilă cu ochiul liber în direcția unui pol.

În emisfera nordică

În prezent Steaua Polară în emisfera nordică este Alpha Ursae Minoris (α UMi)^[2], steaua cea mai strălucitoare din constelația Ursa Mică. Denumirea oficială a Stelei Polare, Polaris, a fost aprobată de Uniunea Astronomică Internațională la data de 20 iulie 2016.^[3]

Steaua Polară (latină Polaris) este o stea din constelația Ursa Mică situată foarte aproape de polul nord ceresc (declinație: +89° 15′ 51″). Din această cauză, și fiind ușor vizibilă cu ochiul liber (magnitudine aparentă: 1,97), este utilizată pentru orientare, indicând cu precizie destul de bună (sub 1°) direcția spre nordul geografic. De remarcat faptul că Beta Ursae Minoris (Kochab) a fost steaua polară între 1500 î.Hr. și 500 d.Hr., în emisfera nordică.

Articol principal: Alpha Ursae Minoris.

Deoarece Steaua Polară nu coboară sub orizont (nu apune), a devenit un simbol al casei regale suedeze în perioada de maximă expansiune a regatului, în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.

Tabelul următor grupează diferite stele de magnitudine aparentă mai mică de 3,5 care vor fi cele mai apropiate de Polul Nord ceresc la un moment dat al precesiei echinocțiilor, în viitorul îndepărtat: nu sunt neapărat cele mai apropiate stele vizibile cu ochiul liber, iar valorile numerice date sunt aproximări foarte largi.

Stea	Magnitudinea aparentă	Perioada		Distanța minimă
Stea	Magnitudinea aparentă	Început	Sfârșit	Anul	Unghiul (°)
Polaris	2,0	450	3100	2100	0,4
γ Cephei	3,2	3100	5300	4200	0,3
ι Cephei	3,5	5300	7100	6400	0,4
α Cephei	2,4	7100	9300	7600	3,6
η Cephei	3,4	9300	9400	9300	9,6
Deneb	1,2	9400	11600	10900	3,5
δ Cygni	2,9	11600	13700	12500	0,6
Vega	0,03	13700	15700	14600	3,9
π Herculis	3,2	15700	16900	16400	6,8
γ Draconis	2,2	16900	17600	16900	7,6
η Herculis	3,5	17600	19200	18000	7,9
ι Draconis	3,3	19200	23000	21300	3,1
Pherkad	3,0	23000	23100	23100	9,0
Kochab	2,1	23100	26200	24700	3,7

În emisfera sudică

În emisfera sudică, este admis că Beta Hydri, din constelația Hidra Australă, reprezintă cel mai bun candidat, ca urmare a faptului că prin magnitudinea sa aparentă este mai ușor perceptibilă decât Sigma Octantis (σ Oct). Deși Sigma Octantis este mai aproape de axa de rotație a Pământului, aceasta este mai greu de reperat.

Tabelul următor grupează diferite stele de magnitudine aparentă mai mică de 3,5 care vor fi cele mai apropiate de Polul Sud ceresc la un moment dat al precesiei echinocțiilor, în viitorul îndepărtat: nu sunt neapărat cele mai apropiate stele vizibile cu ochiul liber, iar valorile numerice date sunt aproximări foarte largi.

Stea	Magnitudinea aparentă	Perioada		Distanța minimă
Stea	Magnitudinea aparentă	Început	Sfârșit	Anul	Unghiul (°)
β Hydri	2,8	1300	5100	4150	3,5
γ Hydri	3,2	5100	6300	5100	6,9
α Hydri	2,9	6300	7500	6500	8,5
α Reticuli	3,3	7500	8400	8400	9,4
α Doradus	3,3	8400	12100	10000	5,0
β Columbae	3,1	12100	13000	13000	9,8
ν Puppis	3,2	13000	15700	14700	0,2
σ Puppis	3,2	15700	17600	16600	1,1
γ Velorum	1,8	17600	19300	18500	1,1
δ Velorum	1,9	19300	19800	19300	4,4
φ Velorum	3,5	19800	20500	20500	1,5
κ Velorum	2,5	20500	21000	20800	0,1
N Velorum	3,2	21000	21500	21000	1,4
ι Carinae	2,2	21500	21800	21500	2,9
q Carinae	3,4	21800	22500	22400	2,1
θ Carinae	2,8	22500	23400	22800	0,6
ω Carinae	3,3	23400	27000	23900	2,4

Stele polare ale altor corpuri cerești din Sistemul Solar

Pe alte corpuri cerești, este posibil să se definească stele polare, într-un mod analog cu cele observate pe Terra. Axa acestor obiecte fiind orientată diferit de cea a Pământului (înclinația față de ecliptică), stelele polare rezultante diferă și ele.

Stele polare ale unor corpuri cerești din Sistemul Solar
Astru	Stea polară de Nord	Stea polară de Sud
Luna	?	Delta Doradus
Mercur	ο Draconis	α Pictoris
Venus	42 Draconis	Eta Doradus
Terra	α Ursae Minoris	σ Octantis
Marte	Cele două stele din vârful constelației Lebăda (constelație în formă de cruce), Sadr (gamma Cyg) și Deneb (α Cyg)	κ Velorum (la 2° de polul sud ceresc)
Jupiter	Zeta Draconis	HD 40455 (în Dorado)
Saturn	?	Delta Octantis
Uranus	Eta Ophiuchi	15 Orionis
Neptun	La mijlocul distanței dintre Gamma Cygni și Delta Cygni	Gamma Velorum