Săpăturile arheologice făcute pe teritoriul acestei localitîți de-a lungul timpului au adus dovezi materiale ale existenței omului aici încă din cele mai vechi timpuri, astfel la bifurcația dintre drumul comunal și cel județean, pe o terasă a pârâului Vișag s-au descoperit fragmente ceramice modelate cu mâna și cu roata, aparținând perioadei dacice din secolele II î.Hr. și secolul I d.Hr.
Pe teritoriul satului se află o așezare de tip Coțofeni și Wietenberg. În vatra satului, cu prilejul unor săpături efectuate în anul 1989, s-a descoperit un mormânt aflat într-o cistă aparținând culturii amforelor sferice, iar din alt loc provin mai multe tetradrahme thasiene.
Începând cu anul 1876 localitatea Sânmartin a aparținut de Comitatul Ciuc, din Regatul Ungariei, apartenență ce a încetat în anul 1920, odată cu semnarea Tratatului de la Trianon, tratat ce prevedea stabilirea noilor frontiere ale Ungariei cu vecinii săi. Deci, Sânmartinul a devenit, legal, localitate românească.
Economie
Activitatea economică a localității este bazată pe agricultură prin cultivarea terenurilor (cereale, cartof, sfeclă de zahăr), exploatarea fânețelor și creșterea animalelor, pe activități în exploatarea și prelucrarea primară a lemnului, comerțul cu produse agricole și activități agroturistice.
Reședințele de companie sunt trecute cu litere italice. Denumirile maghiare sunt din preajma anului 1800, majoritatea diferite față de cele din 1918, folosindu-se grafia veche (ts în loc de cs, cz în loc de c). Date preluate din Buletinul cercului de studii al istoriei poștale din Ardeal, Banat și Bucovina, anul X, nr. 3
