Republica Moldova și România au avut o relație extrem de strânsă de la declararea independenței Moldovei în 1991, datorită împărtășirii unei etnicități, moșteniri și religii comune.
Pan-românismul a fost o parte coerentă a politicii din Moldova, și a fost adoptată de Frontul Popular al Moldovei în platforma sa din 1992.
Majoritatea teritoriului care astăzi formează Republica Moldova a fost parte din România în perioada interbelică.
Semnalele cum că România și Republica Moldova ar putea să se unească după trecerea ambelor state de la regimul totalitar comunist la democrație s-au stins inițial rapid datorită intervenției rusești care a dus la apariția republicii nerecunoscute Transnistria, în scopul împiedicării anexării celei din urmă de către România.
România rămâne interesată de afacerile politico-economice din Moldova și sprijină logistic Republica Moldova în timpul conflictului cu Rusia și republica separatistă Transnistria.
Președintele Traian Băsescu a menționat că semnarea de către România a unui tratat de bază cu Republica Moldova ar face din statul român complice la Pactul Ribbentrop-Molotov prin care Rusia ocupa abuziv Basarabia din cadrul României în urma înțelegerii dintre cei doi aliați din acel moment: U.R.S.S. și Germania Nazistă.
Istoria
1812 Ocuparea Moldovei Orientale de către Imperiul Rus
Marcă poştală românească emisă în 1928 în România cu ocazia aniversării a 10 de la unirea cu Basarabia.
Marcă poştală emisă în 1998 în Republica Moldova cu ocazia aniversării a 80 de ani de la unirea Basarabiei cu România.
Recunoașterea independenței Republicii Moldova de către România
România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova – doar după câteva ore, de fapt după declarația de independență care a fost emisă de Parlamentul Republicii Moldova. Din declarația guvernului român făcută cu această ocazie a rezultat în mod clar că, în opinia autorităților de la București, independența Republicii Moldova a fost considerată ca o formă de emancipare de sub tutela Moscovei și un prim pas spre reunificarea cu România:
"Proclamarea unui stat românesc independent pe teritoriile anexate cu forța în urma înțelegerilor secrete stabilite prin Pactul Molotov-Ribbentrop reprezintă un pas decisiv spre înlăturarea pe cale pașnică a consecințelor nefaste ale acestuia, îndreptate împotriva drepturilor și intereselor poporului român."[1]
În numai câteva zile au fost semnate acorduri pentru stabilirea de legături diplomatice. În termen de câteva săptămâni, regimuri libere de vize pentru trecerea frontierei au fost stabilite, care să permită cetățenilor români și moldoveni să călătorească peste frontieră doar cu cărțile de identitate. Deja din 1991, România a început donarea de cărți pentru bibliotecile din Moldova și de manuale pentru școli și a început să ofere burse pentru studenții din Moldova pentru a studia în limba română la licee și universități din România.
"Votul Parlamentului de la Chișinau reconfirmă, în mod regretabil, Pactul criminal și anulează iresponsabil un drept al națiunii române de a trăi în integritatea spațiului ei istoric și spiritual[...] Prin poziția geografică, cultură, istorie și tradiții, locul natural al fraților noștri de peste Prut este, fără îndoială, împreună cu noi, în marea familie a națiunilor europene și nicidecum in cadrul unei structuri euro-asiatice." [2]
Relațiile diplomatice în 2009
Tulburările civile din Republica Moldova din aprilie 2009 au condus la un conflict aparent diplomatic între cele două țări, după ce președintele pro-rus în exercițiu la acea dată Voronin a acuzat România că este forța din spatele revoltelor stradale de la Chișinău. [3] România a negat toate acuzele de implicare în proteste.[3]
Imagini din timpul tulburărilor de la Chișinău din 7 aprilie 2009
În cursul zilei de 8 aprilie2009, președintele Vladimir Voronin, președinte în exercițiu după expirarea mandatului de șef al statului pe 7 aprilie, a reiterat acuzațiile că România s-ar fi aflat în spatele protestelor violente de la Chișinău, anunțând expulzarea ambasadorului român la Chișinău, Filip Teodorescu și reintroducerea sistemului de vize pentru cetățenii români.Vladimir Voronin sau serviciile secrete moldovenești și rusești nu au adus niciodată dovezi în sprijinul acestor acuzații grave, dar false.[4] Într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor Externe al României a respins categoric acuzațiile președintelui Vladimir Voronin privind presupusa implicare a României în acțiunile de protest, calificând declarațiile drept provocări.[5] În același comunicat se menționa caracterul aberant al măsurilor unilaterale de introducere a sistemului de vize pentru cetățenii români dornici să intre în Republica Moldova.[5] Pe de altă parte, Mihnea Constantinescu a primit avizul comisiilor de politică externă ale Senatului și Camerei Deputaților ale României pentru postul de ambasador al României în Republica Moldova dar a fost respins de autoritățile de la Chișinău.[6]
Mihai Ghimpu, președintele interimar al Republicii Moldova, validat în această funcție de către Curtea Constituțională de la Chișinău, a anulat regimul de vize pentru România începând cu data de 18 septembrie2009 prin decret prezidențial publicat în Monitorul Oficial.
După venirea la președinție a lui Traian Băsescu, România a devenit extrem de concesivă în acordarea cetățeniei pentru moldovenii de peste Prut.[8]
În afara faptului că moldovenii sunt trecuți la redobândirea cetățeniei, adică o simplă formalitate, fără cei opt ani de așteptare și fără examen.[8]
În anul 2013, Fundația Soros a publicat un studiu conform căruia 450.000 de cetățeni moldoveni au depus, între 1991 și 2012, cereri pentru obținerea sau redobândirea cetățeniei române, peste 320.000 dintre acestea fiind soluționate pozitiv, iar alte aproximativ 125.000 de dosare urmând să fie rezolvate.[9][10]
Până în august 2011, numărul de moldoveni care dobândiseră cetățenia română era de 226.507 de persoane.[11]
Traian Băsescu a estimat numărul total de moldoveni care doresc cetățenia română ca fiind aproximativ 800.000.
Între 1991 și 2006, 95.000 moldoveni au obținut cetățenia română. În toamna anului 2006, mișcarea unionistă a dat un impuls ca subiectul să fie cât mai mult dezbătut, în mod regulat, în ziare importante de limba română și, prin urmare foarte multi moldoveni au depus actele pentru pașapoarte românești numai între august și septembrie 2006.
Oleg Serebrian, liderul Partidului Social-Liberal a declarat că, în cazul în care moldovenii și românii vor decide să se unească, nici SUA, nici Rusia nu s-ar putea opune acestei uniuni.
În anul 2016 existau aproximativ 20.000 de studenți moldoveni care studiau în România.[12]
Cronologie
Un afiş al Revoluţiei de la 1848 din România. Este prima dovadă clară de folosire a tricolorului romănesc
1862 - Uniune formală a Moldovei și Valahiei pentru a forma principatul România;
1867 - Formarea Monarhiei Duble Austro-Ungaria, cu dominației maghiară crescândă asupra Transilvaniei;
1918 - După Primul Război Mondial, Regatul României se unește cu Transilvania, Basarabia și Bucovina, pe lângă deja existentele Moldova, Tara Românească și Dobrogea .
Controversa identitară în Republica Moldova este dezbaterea politică din Republica Moldova și din România, inițiată oficial prin renunțarea președintelui Mircea Snegur la doctrina „Un popor, două state”, la data de 29 iunie 1994, odată cu noua Constituție atunci adoptată. Prin această nouă Constituție, caracterul românesc (în sensul etnic, nu politic) al populației băștinașe și al limbii sale (recunoscut în momentul și prin declarația independenței Moldovei[13]) a fost oficial negat, fiind înlocuit prin denumirea și caracterizarea „moldovenească”, definită ca „diferită de cea românească” (ca sub stăpânirea rusă și sovietică)[14]. Controversa privește atât validitatea în sine a acestei definiții, cât și aplicabilitea sa (numai la populația romanofonă din Republica Moldova, sau și la populația Moldovei românești?).
Gheorghe Negru: Țarismul și mișcarea națională în Basarabia, Chișinău, Ed. Prut internațional, 2000, ISBN 9975-69-177-3
Gheorghe Negru: Politica etnolingvistică în RSS Moldovenească, Chișinău, Ed. Prut internațional, 2000, ISBN 9975-69-100-5
Sorin D. Ivănescu, Bogdan Schipor, Flavius Solomon și Alexandru Zub: Basarabia: dilemele identității, Ed. Dosoftei, Iași 2001, ISBN 973-9135-99-4
Vasile Arvinte, Român, românesc, România, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2008.
Charles King, Moldovenii: România, Rusia și politica culturală, Chișinău,Editura ARC, 2002.
Charles King, The Ambivalence of Authenticity, or How the Moldovan Language was Created, în "Slavic Review", vol. 58, no. 1, Spring 1999, pp. 117-142.
Charles King, Politica culturală sovietică în Basarabia de la anexare pînă la Perestroika, în Adrian Pop, ed., Sub povara graniței imperiale, București, Editura Recif, 1993.
Dan Dungaciu, Cine suntem noi? Cronici de la Est de Vest, Editura Cartier, Colectia Cartier Istoric, 2009.
Igor Cașu, "Politica națională" în Moldova Sovietică, 1944-1989, Chișinău, Editura Cartdidact, 2000.
Igor Cașu, Some considerations on Ethnic Identity and Nationalism in Bessarabia in the 19-20th Centuries, in Valentin Tomuleț (ed.) „In Memoriam Professoris Mihail Muntean”, Chisinau, Cartdidact, 2003.
Igor Cașu, Politici identitare în Moldova sovietică și post-sovietică/Identity Policies in the Soviet and post-Soviet Moldova (Romanian and English text) în Ștefan Rusu, Matei Bejenaru eds., RO-MD / Moldova în două scenarii, Chișinău, KSA:K Centrul pentru artă contemporană, 2008.
Andrei Cușco, The Attitude of the Local Romanian Population of Bessarabia towards the Russian Authorities and the Problem of “Reactive Identity,” in: The Annals of the University “Dunarea de Jos” of Galati- History, issue 19, Vol. I, 2002, pp. 69-85.
Andrei Cușco, “Some Considerations on the Ethnic and Cultural Identity of the Bessarabian Romanians Reflected in the Russian Historiography”, in: XENOPOLIANA. Journal of “A. D. Xenopol” Academic Foundation- Iasi, Nr. 10 (1-4), 2002, pp. 88-105.
Andrei Cușco, „Basarabia văzută de celălalt sau eterna dilemă a identității” [Bessarabia under the gaze of the “Other”, or the eternal dilemma of identity], in: CONTRAFORT. Journal of Young Writers from the Republic of Moldova, Nr. 9-10, 2002.
Andrei Cușco, (with Victor Taki). “Kto my?” Istoriograficheskii vybor: Rumynskaia natsiia ili moldavskaia gosudarstvennost’” [“Who Are We”? A Historiographic Choice between the Romanian Nation and Moldavian Statehood], in: AB IMPERIO. Theory and History of Nationalism and Empire in the Post-Soviet Space, Nr. 1, 2003, pp. 485-495.
Andrei Cușco, “Some Considerations on the Ethnic Identity of the Bessarabian Romanians Reflected in XIX-century Russian Historiography, in: In Memoriam Professoris Mihail Muntean. Chisinau: Cartdidact & USM, 2003, p. 232-252.
Andrei Cușco, “Between Revolutionary Utopia and State Pragmatism: The Moldavian ASSR as a Controversial “Soviet Piedmont,” in: The Romanian Journal of Society and Politics, Vol. 4, Nr. 1, (May 2004), pp. 7-27.
Andrei Cușco, [Review Essay]. Terry Martin. “The Affirmative Action Empire: Nations and Nationalism in the Soviet Union (1923-1939).” Ithaca & London: Cornell University Press, 2001, 496 pp.;
Elena Negru. “Politica etnoculturala în RASS Moldoveneasca (1924-1940).” [Ethno-cultural Policy in the Moldavian ASSR (1924-1940)]. Chișinău: Prut International, 2003, 204 pp. În: PONTES. Review of South East European Studies, Nr. I, 2004, pp. 177-183.
