Pădurea cu pini Comja este o arie protejată de interes național ce corespunde categoriei a IV-a IUCN (rezervație naturală de tip forestier), situată în aria județelor Maramureș și Satu Mare, pe teritoriul administrativ al orașului Seini și al comunei Racșa.
Localizare
Aria naturală se află în extremitatea nord-vestică a județului Maramureș, la limita teritorială cu județul Satu Mare, în partea nord-estică a orașului Seini și cea sudică a localității Racșa[2].
Descriere
Rezervația naturală a fost declarată arie protejată prin Legea Nr. 5 din 6 martie 2000 publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 152 din 12 aprilie 2000[3] (privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - arii protejate) și se întinde pe o suprafață de 0,50 hectare[4].
Aria protejată aflată în „Dealul Comja” (o prelungire vestică a Munților Gutâi, grupă muntoasă a Carpaților Maramureșului și Bucovinei, ce aparțin de lanțul muntos al Carpaților Orientali), reprezintă o zonă împădurită cu fag (Fagus sylvatica) și carpen (Carpinus betulus), în al cărui perimetru, în anul 1939, la împlinirea a 50 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu, soldații armatei române, au plantat puieți de pin (Pinus sylvestris), molid (Picea abies) și brad (Abies), în forma numelui marelui poet român, Eminescu[5].
Atracții turistice
În vecinătatea rezervației naturale se află mai multe obiective de interes turistic (lăcașuri de cult, monumente istorice, situri arheologice, zone naturale), astfel:
Biserica ortodoxă din piatră „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din Seini, construcție 1882, monument istoric
Biserica romano-catolică „Neprihănita Zămislire” din Seini, construcție 1421, monument istoric
Fosta școală confesională românească din Seini, construcție 1860-1865, monument istoric
Biserica reformat-calvină din Seini, construcție 1796, monument istoric
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din satul Racșa, construcție secolul al XIX-lea, monument istoric[6]
Sinagoga din Seini, construcție 1904, monument istoric
Școala confesională romano-catolică din Seini, construcție secolul al XVIII-lea, monument istoric