Proroc[1] (prooroc, prevestitor) este o persoană care interpretează voința lui Dumnezeu și este capabil să prezică viitorul. Proroc este un cuvânt de origine slavă (prorokŭ). Un sinonim pentru proroc este și cuvântul Profet, acesta fiind și un epitet dat de musulmani lui Mahomed. Cuvântul profet vine din limba franceză (prophète).[2] Profetul, conform credinței, este o persoană care poate să fie înțeles ca trimisul, ca solul Domnului, care poate interpreta și prezice voia "lui" pe care o transmite mai departe oamenilor.
Această însușire de la Dumnezeu ar fi avut-o în trecut unii profeți ca: Daniel, care prezice viitorul poporului lui Israel, Moise (Moses), care conduce evreii din Egipt în țara făgăduinței prin Marea Roșie care se deschide la trecererea evreilor, închizându-se apele după ei nimicind pe urmăritorii lor din armata egipteană ș.a.
Un tip particular de profeție este profeția înțeleasă nu ca simplu mesaj de la Dumnezeu, ci prevestire a viitorului. Un exemplu de astfel de profeție biblică este Cartea lui Daniel din Vechiul Testament. Încă din secolul al III-lea d.Hr. se observase din detaliile Viziunilor lui Daniel că această carte a fost redactată într-o epocă mai recentă (pe la jumătatea secolului II î.Hr. ) decât autorul însuși pretinde (captivitatea babilioniană), astfel încât „profeția” este una a trecutului, nu a viitorului, Daniel scriind (inexact) de fapt istorie: și ca în orice scriere istorică, evenimentele mai recente sunt relatate cu mai mare exactitate, în timp evenimentele mai vechi sunt mai puțin exacte. Cercetătorii numesc acest tip de „profeție” vaticinium post eventum.[3]
Profeți din vechime (prebiblici)
În Mesopotamia din timpul lui Hammurabi sunt menționați profeți, unii dintre ei îndrăznind chiar să îl critice pe rege. În secolul al IX-lea î.Hr. este amintit în Siria profetul Isaia care prezice asediul asirian.
Poporul lui Israel după vechea scriptură este alcătuit din 12 triburi Amphiktionie cu 12 "judecători".
Cei 12 judecători (între 1200 și 1020 î.Hr.) au avut pe lângă rolul religios și un rol conducător politic în problemele tribului; aici se poate aminti profetul Deborah și Samuel care interpretează voia "Domnului" și joacă un rol important la învățatul lui Saul și David.
Prin consolidarea poziției regelui, judecătorii pierd din influența lor politică (760-164 î.Hr.), acest rol de profeție revenind regelui care transmite poporului voința "Domnului".
Un rol important revine profetului Isaia care este considerat ca un trimis al "Domnului" pe pământ.
Cea mai recentă colecție de scrieri profetice și relatări despre profeți este Biblia (evreiască și Vechiul Testament). Profeții israeliților primeau mesaje de la Iahve în vise, în transă sau când erau treji.[4]
Printre cei mai cunoscuți profeți biblici este Isaia, Ieremia și Ezechiel, care au lăsat scrieri ale profețiilor lor, în timp ce alți profeți, precum Ilie și Elisei sunt cunoscuți mai ales prin relatările evenimentelor în care au fost implicați.
Ca și Zoroastru, unii dintre profeții biblici criticau instituția religioasă oficială a vremurilor lor, pentru ceea ce ei considerau a fi o rătăcire a acestora de la calea dreaptă de adorare a lui Dumnezeu. Acești profeți pretindeau a vorbi în numele lui Iahve, și adesea își începeau profețiile cu formula „așa zice Domnul”.
Profeții, ca și toate oracolele și ghicitorii, au dat expresie credinței generale în lumea Orientului Apropiat antic, că ce se întâmplă în lume e legat de nivele de existență superioară.[5] În Orientul Apropiat din perioada antichității, religia și magia erau două expresii apropiate ale relației dintre oameni și lumea supranaturală. Ambele se ocupau cu obținerea de informații precum voința zeilor și prevederea viitorului. Mulți orientali credeau astfel că dispunând de ajutorul unui preot sau magician, se poate descoperi cunoașterea care se aștepta numai revelată.[6]
Un eveniment important între contactul dintre Dumnezeu și oameni se realizează prin nașterea și învățătura lui Isus ca trimis al „Domnului”, marcând trecerea de la Vechiul, la Noul Testament.
Această profeție este descrisă de apostoli, (de exemplu Pavel, în scrisorile sale către corinteni, unele întâmplări, preziceri fiind date mai departe de la gură la gură.
În Islam, Mahomed este considerat cel mai mare profet și trimisul „Domnului” (Allah) care a dat mai departe învățătura prin Coran, versurile acestuia fiind numite Sure.
Ca profet în Islam este amintit și Iisus, numit „Isa”. Amintiți sunt și Ioan Botezătorul, numit „Yahiya” și Ioan, numit „Yunus”.
Moise este considerat cel mai mare dintre profeți, singurul care a vorbit cu Dumnezeu față-n față. Fondatorul mozaismului, figura cea mai impunătoare a Vechiului Testament; potrivit acestuia, Dumnezeu i-a relevat pe muntele Sinai decalogul (cele zece porunci). Prin tradiție considerat autor al Pentateuhului.
^Așa cum afirma încă din secolul al III-lea neoplatonicianul Porphirio din detaliile viziunilor reiese că ea a fost alcătuită în epoca macabeană, mai exact, între 168 și 165 î.Hr., în momentul în care Antioh al IV-lea Epifaniu a instalat la Ierusalim „urîciunea pustiirii” (Dan. 11,31), adică statuia lui Zeus Olimpianul. Evenimentele domniei acestui rege se regăsesc cu mare precizie în predicțiile cărții lui Daniel, în timp ce relatările despre epocile mai vechi sînt mai puțin exacte (ca de exemplu informația falsă că Belșațar ar fi fiul lui Nabucadnețar (era fiul lui Nabonid), sau că acesta a fost vreodată rege, și confuzia între Cirus persanul, adevăratul cuceritor al Babilonului, și Darius-medul amintit de Daniel, care n-a existat pur și simplu (Darius a fost și el tot persan)). Avem deci de-a face cu evenimente trecute sau contemporane prezentate ca o profeție, fenomen desemnat prin sintagma vaticinium post eventum. - pp.122-23 din "Vechiul Testament", Edmond Jacob (traducere de Cristian Preda), Ed. Humanitas, București 1993, după originalul francez "L'Ancien Testament" ediția a VI-a, 1991, Presses Universitaires de France, 1967, Colecția "Que sais-je?"
^The largest surviving collection of prophetic writings and stories about prophets is in the Hebrew BIBLE. The prophets of the Israelites received messages from Yahweh in dreams, in trances, or while awake. - How to Cite: "Oracles and Prophecy", "The Ancient Near East", Eds. Jack Sasson and Ronald Wallenfels, Vol.3, New York, NY: Charles Scribner's Sons, 2000, p.154-157, 4 vols, Gale Virtual Reference Library, Gale Document Number: CX2897300295, Full Text: COPYRIGHT 2000 Charles Scribner's Sons, COPYRIGHT 2007 Gale.
^The prophets, like all diviners and oracles, gave expression to the universal belief that the affairs of this world were linked to higher levels of existence. (See also Witchcraft.) - How to Cite: "Oracles and Prophecy", "The Ancient Near East", Eds. Jack Sasson and Ronald Wallenfels, Vol.3, New York, NY: Charles Scribner's Sons, 2000, p.154-157, 4 vols, Gale Virtual Reference Library, Gale Document Number: CX2897300295, Full Text: COPYRIGHT 2000 Charles Scribner's Sons, COPYRIGHT 2007 Gale.
^Oracles and Prophecy: In the ancient Near East, religion and magic were two closely related expressions of the relations between people and the supernatural world. Both were concerned with obtaining certain types of knowledge: those that interpreted the will of the gods and foresaw the future. Many Near Eastern peoples believed that with the right methods and the aid of a trained priest, magician, or other practitioner, they could uncover the hidden knowledge that was all around them, waiting to be revealed. - How to Cite: "Oracles and Prophecy", "The Ancient Near East", Eds. Jack Sasson and Ronald Wallenfels, Vol.3, New York, NY: Charles Scribner's Sons, 2000, p.154-157, 4 vols, Gale Virtual Reference Library, Gale Document Number: CX2897300295, Full Text: COPYRIGHT 2000 Charles Scribner's Sons, COPYRIGHT 2007 Gale.
