Proiecție psihologică

Parte a seriei de articole despre
Psihanaliză
Unofficial psychoanalysis symbol

Proiecția psihologică este un mecanism de apărare prin care indivizii atribuie trăsături, sentimente sau dorințe proprii altora, percepându-le greșit ca venind de la „Celălalt” exterior.[1] Acest mecanism poate sta la baza empatiei, ajutând la proiecția experiențelor personale pentru a înțelege lumea subiectivă a altor persoane.[1] În formele sale maligne, proiecția devine un mecanism de apărare prin care individul își apără eul de părțile dezavuate și profund negative ale sinelui, negându-le existența în sine și atribuindu-le altora. Acest proces poate genera neînțelegeri și daune interumane semnificative.[2] Proiecția poate implica transferul de vinovăție⁠(d) și poate apărea sub formă de „aruncare a rușinii”.[3] De asemenea, proiecția a fost descrisă ca o fază timpurie a introiecției.[4]

Precursorii istorici

Un precursor important al conceptului de proiecție a fost Giambattista Vico.[5][6] În 1841, Ludwig Feuerbach a fost primul gânditor iluminist care a folosit acest concept ca bază pentru o critică sistematică a religiei.[7][8][9] Talmudul babilonian (aproximativ 500 d.Hr.) observă tendința umană spre proiecție și avertizează împotriva acesteia, afirmând: „Nu-ți batjocori vecinul pentru defectul pe care-l ai tu însuți.”[10] În Noul Testament, în pilda paiului și bârnei, Iisus avertizează împotriva proiecției: „De ce te uiți la paiul din ochiul fratelui tău și nu vezi bârna din ochiul tău? Cum poți să-i spui fratelui tău: ‘Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău’, când, de fapt, în ochiul tău e o bârnă? Ipocritule, scoate mai întâi bârna din ochiul tău și atunci vei vedea clar să scoți paiul din ochiul fratelui tău.”[11]

Dezvoltări psihanalitice

Conceptul de proiecție (în germană Projektion) a fost formulat de Sigmund Freud în corespondența sa cu Wilhelm Fliess⁠(d)[12] și a fost ulterior rafinat de Karl Abraham⁠(d) și Anna Freud. Freud considera că, în proiecție, gândurile, motivațiile, dorințele și sentimentele inacceptabile sunt plasate în exterior și atribuite altcuiva.[13] Astfel, ceea ce individul refuză să accepte este scindat și plasat în altă persoană.[14]

Freud a sugerat mai târziu că proiecția nu are loc în mod arbitrar, ci se fixează și exagerează un element care deja există într-o mică măsură în cealaltă persoană.[15] (Mecanismul de apărare înrudit, identificarea proiectivă, diferă de proiecție prin faptul că cealaltă persoană este așteptată să devină identificată cu impulsul sau dorința proiectată în exterior,[16] păstrând astfel o legătură cu ceea ce este proiectat, în contrast cu repudierea totală caracteristică proiecției propriu-zise).[17]

Melanie Klein⁠(d) a susținut că proiecția părților bune ale sinelui poate duce la o supraidealizare a obiectului,[18] iar propria conștiință poate fi, de asemenea, proiectată în încercarea de a scăpa de controlul acesteia. O versiune mai benignă a acestui proces poate facilita reconcilierea cu autoritatea exterioară.[19]

Exemple teoretice

Proiecția tinde să apară la persoanele normale în momente de criză personală sau politică[20] și este frecvent întâlnită în tulburările de personalitate, cum ar fi tulburarea de personalitate narcisică, tulburarea de personalitate borderline sau personalitățile paranoide.[21]

Carl Jung considera că părțile inacceptabile ale personalității, reprezentate de arhetipul Umbrei, sunt deosebit de predispuse să genereze proiecție, atât la nivel personal, cât și la nivel național sau internațional.[22] Marie-Louise Von Franz⁠(d) a extins această perspectivă, susținând că „oriunde se oprește realitatea cunoscută, unde atingem necunoscutul, acolo proiectăm o imagine arhetipală”.[23]

Proiecția psihologică a fost uneori folosită pentru a explica comportamente istorice; de exemplu, în cazul proceselor de vrăjitorie de la Salem din 1692. Istoricul John Demos⁠(d) a sugerat în 1970 că manifestările de „vrăjitorie” ale fetelor implicate ar fi putut fi cauzate de proiecția psihologică a agresivității reprimate.[24]

Exemple practice

  • Blamarea victimei: Victima unui incident neplăcut poate fi învinovățită pentru propria suferință, sugerându-se că aceasta ar fi „atras” ostilitatea altora. În astfel de cazuri, individul proiectează propriile sentimente de slăbiciune sau vulnerabilitate asupra victimei, încercând astfel să se elibereze de aceste trăiri.[25][necesită citare completă]
  • Proiecția vinovăției conjugale: Gândurile inconștiente de infidelitate pot fi proiectate asupra partenerului, astfel încât propria vinovăție să fie negată și atribuită altuia. De exemplu, o persoană care are o aventură poate începe să-și suspecteze partenerul nevinovat de infidelitate.[26]
  • Intimidarea: Un agresor poate proiecta propriile sentimente de insecuritate asupra celor pe care îi hărțuiește, interpretând comportamentul acestora ca fiind provocator.[27] Acest tip de proiecție agresivă poate apărea în relațiile interpersonale și la scară largă, în conflicte internaționale.[22]
  • Proiecția în relațiile romantice: Persoanele îndrăgostite tind uneori să „citească” gândurile partenerului, proiectându-și propriile dorințe și așteptări asupra acestuia.[28]
  • Proiecția vinovăției generale: Proiecția unei conștiințe severe[29] poate genera acuzații false, fie la nivel personal, fie politic, ca formă de apărare.[22]
  • Proiecția speranței: Într-un context pozitiv, pacienții pot proiecta speranțele lor de vindecare asupra terapeutului, văzând în acesta o sursă de ajutor și sprijin.[30]

Contraproiecția

Carl Jung a explicat că „toate proiecțiile provoacă contraproiecție atunci când obiectul nu este conștient de calitatea proiectată asupra sa de către subiect.”[31] Astfel, ceea ce este inconștient în persoana asupra căreia se face proiecția poate fi proiectat înapoi asupra celui care proiectează, ducând la o interacțiune reciproc influențată.[32]

Harry Stack Sullivan⁠(d) a abordat contraproiecția în context terapeutic, considerând-o o modalitate de a preveni amplificarea compulsivă a traumei psihologice, ajutând pacientul să distingă între situația actuală și amintirea proiecției legate de trauma originală.[33]

Abordări clinice

Pornind de la ideile lui Gordon Allport⁠(d) despre exprimarea sinelui prin activități și obiecte, au fost dezvoltate tehnici proiective care facilitează evaluarea personalității, cum ar fi testul petelor de cerneală Rorschach și Testul Apercecției Tematice (TAT).[34]

Proiecția poate oferi un sprijin temporar unui eu, reducând anxietatea, dar la costul unei anumite disocieri, ceea ce poate contribui la dedublarea personalității.[35] În cazuri extreme, personalitatea individului poate ajunge epuizată psihologic.[36] În astfel de situații, terapia poate necesita o reconstrucție treptată a personalității, prin „recuperarea” acestor proiecții.[37]

Metoda proiecției gestionate este o tehnică proiectivă concepută astfel încât subiectul primește o descriere verbală a propriei personalități, dar atribuită altei persoane. În același timp, îi este oferit și un portret al unei persoane opuse, imaginare (Stolin, V.V., 1981).

Această tehnică este utilizată în consilierea psihologică și poate furniza informații valoroase despre forma și natura stimei de sine (Bodalev, A., 2000, Psihodiagnostică generală).

Critică

Unele studii au pus sub semnul întrebării teoria freudiană a proiecției. Cercetările privind proiecția socială sugerează existența unui efect de consens fals, în care oamenii tind să creadă că ceilalți le împărtășesc trăsăturile, „proiectându-și” astfel propriile caracteristici asupra altora.[38] Acest fenomen se aplică atât trăsăturilor pozitive, cât și celor negative și nu funcționează ca un mecanism de apărare menit să nege existența trăsăturilor.[39]

O analiză realizată de Baumeister, Dale și Sommer (1998) a concluzionat că nu există suficiente dovezi pentru a susține ideea că oamenii proiectează defensiv anumite trăsături negative asupra altora pentru a nega că le au ei înșiși.[39] Cu toate acestea, Newman, Duff și Baumeister (1997) au propus un model alternativ de proiecție defensivă: suprimarea trăsăturilor nedorite de către individ face ca acestea să devină mai accesibile mental, ceea ce duce la utilizarea lor frecventă în formarea impresiilor despre ceilalți. Astfel, proiecția devine un efect secundar al adevăratului mecanism de apărare.[40]

Note

  1. ^ a b McWilliams, Nancy () [2011]. „Primary Defensive Processes”. Psychoanalytic Diagnosis: Understanding Personality Structure in the Clinical Process (ed. 2). New York, NY: The Guilford Press. p. 111. ISBN 978-1462543694. In both projection and introjection, there is a permeated psychological boundary between the self and the world. [...] Projection is the process whereby what is inside is misunderstood as coming from outside. In its benign and mature forms, it is the basis for empathy. 
  2. ^ Sigmund Freud, Case Histories II (PFL 9) p. 132
  3. ^ Hotchkiss, Sandy; foreword by Masterson, James F.⁠(d) Why Is It Always About You?: The Seven Deadly Sins of Narcissism (Free Press, 2003)
  4. ^ Malancharuvil JM (decembrie 2004). „Projection, introjection, and projective identification: a reformulation” (PDF). Am J Psychoanal. 64 (4): 375–82. doi:10.1007/s11231-004-4325-y. PMID 15577283. 
  5. ^ Harvey, Van A. (). Feuerbach and the interpretation of religion. Cambridge University Press. p. 4. ISBN 0521470498. Accesat în . 
  6. ^ Cotrupi, Caterina Nella (). Northrop Frye and the poetics of process. University of Toronto Press, Scholarly Publishing Division. pp. 21. ISBN 978-0802081414. 
  7. ^ Harvey, Van A. (). Feuerbach and the interpretation of religion. University of cambridge. p. 4. ISBN 978-0521586306. 
  8. ^ Mackey, James patrick (). The Critique of Theological Reason. Cambridge University press. pp. 41–42. ISBN 978-0521169233. 
  9. ^ Nelson, John K. (). „A Field Statement on the Anthropology of Religion”. Ejournalofpoliticalscience. Arhivat din original la . Accesat în . 
  10. ^ Babylonian Talmud. pp. Baba Metsiya 59b; Kiddushin 70a. And he who [continually] declares [others] unfit is [himself] unfit and never speaks in praise [of people]. And Samuel said: All who defame others, with their own blemish they stigmatize [these others]. 
  11. ^ Matthew 7:3-5
  12. ^ Jean-Michel Quinodoz, Reading Freud (London 2005) p. 24
  13. ^ Case Studies II p. 210.
  14. ^ Otto Fenichel⁠(d), The Psychoanalytic Theory of Neurosis (London 1946) p. 146.
  15. ^ Sigmund Freud, On Psychopathology (PFL 10) pp. 200–01.
  16. ^ Patrick Casement, Further Learning from the Patient (1997) p. 177.
  17. ^ Otto F. Kernberg, Borderline Conditions and Pathological Narcissism (London 1990) p. 56.
  18. ^ Hanna Segal, Klein (1979) p. 118.
  19. ^ R. Wollheim, On the Emotions (1999) pp. 217–18.
  20. ^ Erik Erikson, Childhood and Society (1973) p. 241.
  21. ^ Glen O. Gabbard, Long-Term Psychodynamic Psychotherapy (Washington, DC 2017) p. 35.
  22. ^ a b c Carl G. Jung ed., Man and his Symbols (London 1978) pp. 181–82.
  23. ^ Franz, Marie-Louise von (septembrie 1972). Patterns of Creativity Mirrored in Creation Myths (Seminar series). Spring Publications. ISBN 978-0-88214-106-0.  found in: Gray, Richard M. (). Archetypal explorations: an integrative approach to human behavior. Routledge. p. 201. ISBN 978-0-415-12117-0. Accesat în . 
  24. ^ Demos, John (). „Underlying Themes in the Witchcraft of Seventeenth-Century New England”. American Historical Review⁠(d). 75 (5): 1311–26 [p. 1322]. doi:10.2307/1844480. JSTOR 1844480. PMID 11609522. 
  25. ^ The Pursuit of Health, June Bingham & Norman Tamarkin, M.D., Walker Press.
  26. ^ Sigmund Freud, On Psychopathology (Middlesex 1987) p. 198.
  27. ^ Paul Gilbert, Overcoming Depression (1999) pp. 185–86.
  28. ^ McWilliams, Nancy () [2011]. „Primary Defensive Processes”. Psychoanalytic Diagnosis: Understanding Personality Structure in the Clinical Process (ed. 2). New York, NY: The Guilford Press. p. 111. ISBN 978-1462543694. In both projection and introjection, there is a permeated psychological boundary between the self and the world. [...] Projection is the process whereby what is inside is misunderstood as coming from outside. In its benign and mature forms, it is the basis for empathy. 
  29. ^ Patrick Casement, Further Learning from the Patient (1990) p. 142.
  30. ^ Patrick Casement, Further Learning from the Patient (1990) p. 122.
  31. ^ General Aspects of Dream Psychology, CW 8, par. 519.
  32. ^ Ann Casement, Carl Gustav Jung (2001) p. 87.
  33. ^ F. S. Anderson ed., Bodies in Treatment (2007) p. 160.
  34. ^ Semeonoff, B. (). „Projective Techniques”. În Gregory, Richard. The Oxford Companion to the Mind. New York: Oxford University Press. p. 646. ISBN 0-19-866124-X. 
  35. ^ „Trauma and Projection”. Arhivat din original la . Accesat în . (necesită abonare)
  36. ^ R. Appignanesi ed., Introducing Melanie Klein (Cambridge 2006) pp. 115, 126.
  37. ^ Mario Jacoby, The Analytic Encounter (1984) pp. 10, 108.
  38. ^ Robbins, Jordan M.; Krueger, Joachim I. (). „Social Projection to Ingroups and Outgroups: A Review and Meta-Analysis”. Personality and Social Psychology Review. 9 (1): 32–47. doi:10.1207/s15327957pspr0901_3. ISSN 1088-8683. PMID 15745863. 
  39. ^ a b Baumeister, Roy F.; Dale, Karen; Sommer, Kristin L. (). „Freudian Defense Mechanisms and Empirical Findings in Modern Social Psychology: Reaction Formation, Projection, Displacement, Undoing, Isolation, Sublimation, and Denial”. Journal of Personality. 66 (6): 1090–92. doi:10.1111/1467-6494.00043. 
  40. ^ Newman, Leonard S.; Duff, Kimberley J.; Baumeister, Roy F. (). „A new look at defensive projection: Thought suppression, accessibility, and biased person perception”. Journal of Personality and Social Psychology. 72 (5): 980–1001. doi:10.1037/0022-3514.72.5.980. PMID 9150580. 

Vezi și