Croației i-a fost dedus un punct din cauza comportamentului rasist din meciul contra Italiei (12 iunie 2015) de pe Stadion Poljud. Pe lângă această penalizare, Federației Croate de Fotbal le-a fost impus ordinul de a juca următoarele două meciuri de acasă fără spectatori, dar și interzicerea de a mai juca vreun meci din campania de calificare pe Poljud. Le-a fost impusă și o amendă de €100.000.[3] Federația Croată de Fotbal a făcut apel la această decizie, iar o audiere este programată în data de 17 septembrie 2015.[4] Apelul Croației a fost respins.[5]
Meciuri
Programul a fost anunțat de UEFA în aceeași zi cu tragerea la sorți, pe 23 februarie 2014, la Nisa. Orele de început sunt CET/CEST (ora locală este în paranteze).
Un jucător este suspendat automat pentru următorul meci dacă a comis următoarele ofense:[2]
Primirea unui cartonaș roșu (suspendarea poate fi extinsă pentru injurii mai serioase)
Primirea a trei cartonașe galbene în trei meciuri diferite, precum și după al cincilea și oricare altul (suspendările sunt valabile și pentru baraj, dar nu și pentru turneul final sau pentru viitoarele meciuri internaționale)
Următorii jucători au fost (sau vor fi) suspendați pentru unul dintre meciurile din preliminarii:
Comportament rasist contra Islandei (19 noiembrie 2013)[8]
contra Maltei (9 septembrie 2014) contra Bulgariei (10 octombrie 2014) contra Azerbaidjanului (13 octombrie 2014) contra Italiei (16 noiembrie 2014) contra Norvegiei (28 martie 2015) contra Italiei (12 iunie 2015) contra Azerbaidjanului (3 septembrie 2015)
contra Bulgariei (13 octombrie 2014) contra Azerbaidjanului (16 noiembrie 2014) contra Croației (28 martie 2015)
contra Azerbaidjanului (12 iunie 2015)
Note
^Din cauza pedepsei impuse de UEFA pentru neliniștea spectatorilor din meciul de acasă contra Norvegiei din data de 28 martie 2015, Croația a trebuit sa joace acest meci cu ușile închise, iar federația croată a fost amendată cu €50.000.[6]
^Croației i-a fost dedus un punct din cauza comportamentului rasist din meciul contra Italiei de pe Stadion Poljud. Pe lângă această penalizare, Federației Croate de Fotbal le-a fost impus ordinul de a juca următoarele două meciuri de acasă fără spectatori, dar și interzicerea de a mai juca vreun meci din campania de calificare pe Poljud. Le-a fost impusă și o amendă de €100.000.[7]