Pavel Coruț a debutat în viața civilă ca jurnalist (în 1990), semnând la început sub pseudonimul de Paul Cernescu (nume atribuit ulterior unui personaj fictiv din seria Octogonul) și apoi ca scriitor (în 1992), publicând de atunci peste 175 de cărți, romane de ficțiune, de non-ficțiune, de dragoste, motivaționale și de poezii.
Pavel Coruț s-a născut în 17 iunie1949 în satul Glăvăneștii Vechi din județul Iași. Tatăl, Gheorghe Coruț, aviator pe frontul de Est în al doilea Război Mondial a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică, clasa „Crucea de Aur”. Mama este descrisă de autor ca fiind o femeie bine clădită, cu părul blond și cu ochi albaștri, vitează, pregătită să înfrunte greutățile unei vieți conturate de sărăcie și război. Având anumite concepții așa-zise păgâne mama planificase ca pe cel de-al treilea fiu să-l boteze Decebal, însă tatăl trece în certificatul copilului numele Pavel.
Educație
Școala generală o urmează în satul natal. În 1960 familia Coruț părăsește comuna Andrieșeni și se stabilește la periferia Iașului în colonia muncitorească Ciurea. Clasele gimnaziale le finalizeză într-o școală din această colonie. În 1963 este admis la Liceul Național Mihail Sadoveanu din Iași. În liceu își câștigă existența muncind cu normă la confecționat lăzi pentru fructe.
1985 - este avansat în funcția de șef Birou Contrainformații în Direcția Contrainformații MilitareDSS (Direcția a IV-a DSS). În luna decembrie a acelui an în cadrul unei mese festive își exprimă anumite opinii în legătură cu activitatea șefilor motiv pentru care este luat în urmărire de către organele speciale ale statului.
1986-1989 - se conturează proiectul care va prinde viață peste câțiva ani seria Octogonul
1990 - lucrează ca gazetar la Telegraf, Națiunea și Expres Magazin sub pseudonimul Paul Cernescu
Viață personală
În anul IV de studii Pavel Coruț își cunoaște prima soție, împreună cu care va avea o fată.
Operă literară
Cărțile scrise sunt publicate cu greu și cu multă neîncredere la început, dar mai apoi sunt publicate în mai multe ediții însumând câteva milioane de exemplare.[2] Totalul cărților publicate depășește cifra de 4 milioane de exemplare până în 2006, conform spuselor autorului.
Subiectele atinse de autor în aceste cărți sunt diverse. Ficțiunea speculativă, istoria, metodele de autoeducare, psihologie aplicată, versurile, cultul strămoșilor, misterele lumii în care trăim, serviciile secrete sunt doar câteva din cuvintele cheie în jurul cărora gravitează întreaga operă a scriitorului.
Întreaga operă a scriitorului este împărțită în următoarele serii: Octogonul - romane construite din elemente de fantastic și science-fiction, în prima parte a fiecărui roman, acesta dând și titlul cărții, urmat de un text ziaristic referitor la situația politico-socială din România post-decembrie 1989;[3]Arta Succesului - cărțile din această serie au ca subiect autoeducarea și crearea unei personalități de succes prin elemente de psihologie aplicată; Romane de dragoste - romane în care personajele principale sunt „victime” ale sentimentelor, dar tot ele sunt cele care dau speranță și încredere eroilor imaginați; Poezii - versurile, o pasiune a tinereții scriitorului [necesită citare], au fost incluse într-o primă fază în romanele din seria Octogonul, iar mai apoi au fost reunite în câteva volume de poezii.
Octogonul
În seria Octogonul pregătirea specifică de ofițer în contraspionaj a scriitorului își spune cuvântul. Experiența pe care a acumulat-o în timpul activării în serviciile secrete, îi oferă posibilitatea descrierii fidele a modului de viață, misterios, al spionilor. Prin intermediul personajelor principale ale cărților din seria Octogonul, spionii și contra-spionii, Petre Varain, Mihai Ursu, Laurențiu Cremene, Radu Boureanu, Bălaiul și Matrozul, scriitorul subliniază importanța celor care asigură securitatea informativă a unui stat.
Ficțiunea se împletește cu realitatea într-un mod subtil pe parcursul întregii serii, astfel că pe nebănuite alături de eroii cărților suntem provocați la o analiză rece a evenimentelor post-decembriste din România și nu numai.
Originalitatea scrierii seriei Octogonul este asigurată de separarea fiecărei cărți în două părți: prima plină de ficțiune, în care narațiunea faptelor eroilor este întrecută doar de realitățile neplăcute din România, iar a doua lipsită de orice fantezie, în care fostul șef al contraspionajului militar românesc, analizează evenimentele cotidiene și propune diverse variante de investigare și rezolvare a unor probleme de interes național.
Sunt cărțile în care scriitorul trece în plan secund problemele socio-politice a României, amplu dezbătute în romanele din seria Octogonul și încearcă să surprindă antiteza dintre iubire și ură specifică oricărei relații umane. Caracteristica principală a personajelor create de scriitor este caracterul puternic al acestora și încrederea în forțele proprii pentru a-și putea depășii propriile condiții. Cercetarea destinului și oglindirea acestuia prin ochii personajelor este o constantă care poate fi regăsită în fiecare din romanele de dragoste scrise de Pavel Coruț, iar drumul pe care trebuie să îl parcugă fiecare din personajele întâlnite în aceste romane este unul sinuos plin de neprevăzut și suferință.
Chiar dacă la o primă vedere scriitura lui Pavel Coruț pare a fi pesimistă, iar personajelor create de acesta nu le rămâne altceva decât resemnarea, mesajul care rezidă din ansamblul romanelor scriitorului este unul puternic pozitiv fiind presărat cu idei optimiste și îndreptate înspre speranță. O dovadă în acest sens sunt chiar cuvintele autorului: Când pierzi dragostea, pierzi totul. Pierzi visele, speranțele, încrederea, demnitatea, respectul de sine, dorința de viață... Altarele din suflet se prăbușesc cu zgomot, iar icoanele la care te-ai închinat cu credință și venerație se scufundă în mocirlă. Lumea moare sub ochii tăi și nimic nu pare s-o mai poată salva. Totuși, în adâncul sufletului, rămâne o minusculă sămânță de lumină, din care poate izbucni orcând, din nou, focul dragostei.[4]
Poezii
Versurile sunt o mai veche pasiune a scriitorului, încă din adolescență dovedește o atracție pentru compunerea poeziilor. În variantă publicată, Pavel Coruț introduce versurile poeziilor sale în cărțile din seria Octogonul. Presărate printre rândurile romanelor și fiind transpuse prin vocea eroilor cărților, versurile sunt o dovadă a caracterului romantic al personajelor dar și al scriitorului. Scriitorul a ales ca versurile sale să fie și o descriere a romanelor din seria Octogonul, în acest sens pe coperta 4 a fiecărei cărți sunt introduse câteva versuri care sunt în directă legătură cu conținutul respectivei cărți precum și cu titlul acesteia.
Mai târziu, datorită numărului mare de versuri publicate răsfirat prin diversele cărți și datorită unui feedback pozitiv din partea cititorilor, Pavel Coruț hotărăște să reunească versurile în volume distincte.
Și eu am fost în cer (2015), în colaborare cu Gheorghe Coruț
Soarta mea (2016)
Romane istorice
Ultimul mag (2007)
Zamolxe arianul (2010)
Romane sociale
Omul care n-a râs (2014)
Naufragiul... (2015)
Colindătorul cu visuri (2015)
Cazuri paranormale (2016)
Glorie si durere (2017)
Ultimul romantic (2017)
Un explorator (2017)
Hotii de visuri (2018)
Destin amar (2018)
Seria ORIGINI
Codul lui Zamolxe (2008)
Luptele zeilor (2009)
Calea speranței (2012)
Recenta geneză (2014)
Străbuni uitați (2016)
Lumina vie (2018)
Seria Viitorul
Geneza marilor creatori - volumul 1 (2011)
Sosirea Zeilor - volumul 2 (2011)
Seria Adolescenții
Îngeri rebeli (2009)
Noi vom intra în vise... (2010)
Varia
Copiii sperantei (1997)
N-a fost triumful minciunii. Pavel Coruț in dialog cu generalul Ștefan Guse (2000)
Minti luminate si suflete curate. Carte de poezii si nuvele pentru copii de 6 - 12 ani (2011)
Zamolxe e cu noi... (2015)
Ruleta sorții (2019)
Activitate politică
În octombrie 1997 Pavel Coruț a lansat doctrina vieții românești, doctrina partidului (prezentarea detaliată a acesteia în cartea Revanșa). Pavel Coruț este fondator al Partidului Vieții Românești (PVR). Imnul partidului este Inima românului; versurile sunt scrise de Pavel Coruț și interpretate de Daniel Avram. În martie 2000 Partidul Vieții Românești este înregistrat la Tribunalul București. La alegerile din noiembrie 2000 PVR, într-un clasament al tuturor celor 71 de partide existente în acel moment, ocupă locul 16. În 2000 conducerea partidului refuză să intre în parlament pe listele PRM. În 26 octombrie2002 în cadrul forului de conducere al partidului Sfatul Național este propusă dizolvarea partidului de către fondatorul acestuia Pavel Coruț.[5]
Controverse și scandaluri
De-a lungul timpului, Pavel Coruț a fost în centrul mai multor controverse. În anul 2010, în cadrul unei emisiuni pe OTV, Pavel Coruț a făcut o serie de afirmații șocante la adresa Bibliei, a religiei și a Bisericii Ortodoxe Române. El a susținut, printre altele, că preoții sunt niște șarlatani și că Biblia este o mizerie. În cadrul emisiunii au intervenit telefonic diferite persoane, între care teologul Claudiu Răducu, preoții Ioan Pop și Gabriel Drug Grecu, dar și celebrul om de afaceri Gigi Becali.[6] În mai 2011, în cadrul unei emisiuni pe Kanal D, liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, l-a menționat pe Pavel Coruț, clasându-l pe locul 1 în topul celor 10 oameni cei mai enervanți. El a argumentat această alegere prin prisma faptului că Pavel Coruț a adus acuze grave și injurii la adresa lui Hristos, a creștinismului și a Bibliei.[7]
Influențe
Muzică
Versurile lui Pavel Coruț sunt interpretate de Daniel Avram. Această colaborare s-a concretizat în trei albume:
Inima românului
Cântece din Carpați
Colind ...
Note
^Pavel Coruț: Un om. Editura Devadata, București 2005, Cartea autobiografică. ISBN 973-98625-9-4
^Eugen Delcea, Oana Nuță: Secretele lui Pavel Coruț. Editura Obiectiv, Craiova 1998, pg. 3. Colecție de articole interviu cu scriitorul Pavel Coruț, publicate în „Obiectiv Magazin”, reunite într-un volum, ISBN 973-97782-5-9