Partidul Conservator
Oameni cheie
Președinte	Manolache Costache Epureanu Lascăr Catargiu Ion Emanuel Florescu Gheorghe Grigore Cantacuzino Petre P. Carp Titu Maiorescu Alexandru Marghiloman
Date
Înființat	3 februarie 1880
Desființat	1918
Sediu	București
Informații
Ideologie oficială	Conservatorism Pașilor mărunți
Poziție politică	Centru
Culori oficiale	Alb
Modifică date / text

Partidul Conservator a fost între 1880^[1] și 1918 una dintre cele două forțe politice principale din România, cealaltă fiind Partidul Național Liberal. A fost partid de guvernare timp de 14 ani, mai mult de o treime din existența sa.

A fost fondat pe 3 februarie 1880 în București, pe baza unor doctrine ale diverselor grupuri conservatoare existente dinainte. Precursorii partidului au fost gruparea politică „Juna Dreaptă” (noiembrie 1868) și ziarul Timpul (fondat martie 1876).^[1]

Partidul se baza pe susținerea marilor proprietari de pământ, burghezia, și a unor intelectuali. Politica economică se baza pe susținerea industriei ușoare, dar nu se împotriveau nici investițiilor în industria grea.

Răscoala țărănească din 1907 a demonstrat necesitatea efectuării unor reforme pe scena politică și socială din România. Acesta este motivul pentru care conservatorii au acceptat în 1913 o serie de reforme, cum ar fi votul universal, promovat de liberali. După Marea Unire a Transilvaniei cu România, conservatorii nu au mai jucat însă un rol important în politica României.

La începutul secolului XX, partidul a suferit mai multe rupturi. În ianuarie 1908, Take Ionescu a părăsit partidul pentru a forma Partidul Conservator-Democrat (PCD). În mai 1915, a părăsit partidul Nicolae Filipescu împreună cu un grup care susținea intrarea în primul război mondial de partea Antantei; în octombrie 1916, grupările lui Filipescu și Ionescu au fuzionat în Partidul Conservator Naționalist.^[2]

În perioada 1918–1919 partidul s-a rupt în Partidul Conservator-Democrat (care a fuzionat în 1922 cu Partidul Național-Țărănesc) și Partidul Conservator-Progresist.^[3]

• Theodor Rosetti (23 martie – 12 noiembrie 1888)
• Theodor Rosetti (12 noiembrie 1888 – 26 martie 1889)
• Lascăr Catargiu (29 martie – 3 noiembrie 1889)
• George Manu (5 noiembrie 1889 – 15 februarie 1891)
• Ion Emanuel Florescu (21 februarie – 25 noiembrie 1891)
• Lascăr Catargiu (27 noiembrie 1891 – 3 octombrie 1895)
• Gheorghe Grigore Cantacuzino (11 aprilie 1899 – 7 iulie 1900)
• Petre P. Carp (7 iulie 1900 – 13 februarie 1901)
• Gheorghe Grigore Cantacuzino (22 decembrie 1904 – 12 martie 1907)
• Petre P. Carp (29 decembrie 1910 – 28 martie 1912)
• Titu Maiorescu (14 octombrie 1912 – 31 decembrie 1913)
• Alexandru Marghiloman (5 martie – 24 octombrie 1918)

• Alexandru Lahovari
• Dimitrie S. Nenițescu
• Mihail G. Cantacuzino
• Dimitrie A. Grecianu
• Constantin Garoflid^[1].

• Timpul (15 martie 1876 – 17 martie 1884; 13 noiembrie 1889 – 14 decembrie 1900)
• Epoca (16 noiembrie 1885 – 14 iunie 1889; 2 decembrie 1895 – 13 februarie 1901)
• Conservatorul (15 decembrie 1900 – 15 noiembrie 1914)
• Steagul (14 noiembrie 1914 – iulie 1922)

• Ioan Scurtu, Viața politică din România 1918–1944, Albatros, 1982.
• Anastasie Iordache, Originile și constituirea Partidului Conservator din România, Editura Paideia, 1999