Ort (plural orți; din germană prin filieră poloneză) a fost o monedă de mărime medie (circa 7 grame), de argint, cu valoarea unui sfert de leu vechi sau de taler vechi (=zece parale).^[1] Sfertul de taler s-a numit la început „ortstaler”, denumire care ulterior s-a redus la forma ort. În limba veche germană ort înseamnă „o pătrime”.

Cuvântul românesc ort este un împrumut din germană Ort, și prin filieră poloneză ort.^[1]

A circulat în Europa în Evul Mediu, inclusiv în țările române. În secolul al XVIII-lea au circulat orți polonezi, turcești și orți emiși de Brandenburg.

Domnul Moldovei Ioan Iacob Heraclide (Despot Vodă) a încercat în anii 1561-1563 să impună un nou sistem monetar în consens cu realitățile de pe piață. Ca urmare, monetăria din Suceava a emis în acești ani ducați (aur), taleri, orți, dinari (argint) și oboli (aramă).^[2]

Ortul, sub denumirea de ort bătut, era folosit și ca monedă de calcul.

Deși această monedă nu mai este de mult în circulație, cuvântul „ort” continuă să fie folosit într-o expresie argotică a limbii române: Numele de ort a rămas în română în sintagma a(-și) da ortul popii (echivalent pentru „a muri”)^[1], o aluzie la banul ce se pune(a) în mâna mortului ca să-și plătească vămile văzduhului. Această cutumă este un relict al vechiului obicei păgân de punere a unui obol sub limba proaspeților decedați, întâlnit și în Grecia Antică.

• Ioan Oprea, Carmen-Gabriela Pamfil, Rodica Radu, Victoria Zăstroiu, Noul dicționar universal al limbii române, Ediția a doua, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2007 ISBN 978-973-675-307-7
• Heinz Fengler, Lexikon Numismatik. transpress Verlag für Verkehrswesen, Berlin 1988, ISBN 3-344-00220-1

• Gheorghe Buzdugan, Octavian Luchian, Constantin C. Oprescu, Monede și bancnote românești, București, 1977
• Bogdan Murgescu, Circulația monetară în țările Române în secolul al XVI-lea, București, 1996

• Ortul starostesc
• Ortul vătășesc

Acest articol despre bani este deocamdată un ciot. Poți ajuta Wikipedia prin completarea sa!