Faima lui Gómez Dávila a început să se răspândească abia în ultimii ani înainte de moartea sa, în special prin traducerile germane ale operelor sale. A fost unul dintre cei mai radicali critici ai modernității; opera sa constând aproape în întregime din aforisme pe care le-a numit „escolios” („scolia” sau „glose”).
Biografie
Gómez Dávila a fost un savant columbian care și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în cercul de prieteni și în limitele bibliotecii sale. A aparținut cercurilor superioare ale societății columbiene și a fost educat la Paris. Din cauza pneumoniei severe, a petrecut aproximativ doi ani acasă, unde a fost educat de profesori particulari și a dezvoltat o dragoste pentru literatura clasică(d). Cu toate acestea, nu a urmat niciodată o universitate. În anii 1930 s-a întors de la Paris în Columbia și nu va mai vizita aproape niciodată Europa, cu excepția unei șederi de șase luni cu soția sa în 1948. A adunat o bibliotecă imensă care conținea peste 30.000 de volume în jurul căreia s-a centrat existența sa literară. În 1948 a ajutat la înființarea Universității Anzilor din Bogotá.
În 1954, primul volum de scrieri al lui Gómez Dávila a fost publicat de fratele său, o compilație de note și aforisme sub titlul Notas I. – un volum al doilea nu a apărut niciodată. Cartea a rămas practic necunoscută, deoarece au fost tipărite doar 100 de exemplare și acestea au fost oferite cadou prietenilor săi. În 1959, a urmat o mică carte de eseuri sub titlul Textos I (din nou, fără o continuare). Aceste eseuri dezvoltă concepte de bază ale antropologiei sale filozofice, precum și filosofia sa a istoriei, adesea în limbaj literar plin de metafore. În aceste eseuri, el își exprimă mai întâi intenția de a crea un „mozaic reacționar”, deoarece realitatea, a spus el, nu poate fi reprezentată într-un sistem filozofic.
După prăbușirea dictaturii militare în 1958, lui Gómez Dávila i s-a oferit postul de consilier șef al președintelui statului, pe care l-a respins, așa cum a făcut-o și cu ofertele ulterioare, în 1974, de a deveni ambasador la Londra. Deși a susținut rolul de mai târziu al președintelui Alberto Lleras Camargo în doborârea dictaturii, s-a abținut el însuși de la orice activitate politică, decizie pe care o luase deja la începutul practicii sale de scriitor.
Din această decizie au rezultat criticile sale puternice nu numai la adresa stângii, ci și a practicilor politice de dreapta și conservatoare, deși principiile sale explicit reacționare arată unele asemănări cu punctele de vedere conservatoare. Antropologia sa sceptică s-a bazat pe un studiu atent al lui Tucidide și Jacob Burckhardt. Gómez Dávila a criticat cu putere conceptul de suveranitate al poporului ca o divinizare ilegitimă a omului și o respingere a suveranității lui Dumnezeu. El a fost, de asemenea, profund critic la adresa Conciliului Vatican II pe care l-a văzut ca o adaptare problematică la lume. El a deplâns în mod deosebit înlocuirea latinei bisericești a Liturghiei tridentine cu Liturghia vernaculară (în limba vorbită) a lui Paul al VI-lea în urma conciliului. Similar cu Juan Donoso Cortés, Gómez Dávila credea că toate erorile politice au rezultat în cele din urmă din erori teologice. De aceea gândirea lui poate fi descrisă ca o formă de teologie politică.
Ideologiile moderne precum liberalismul, democrația și socialismul sunt principalele ținte ale criticii lui Gómez Dávila, deoarece lumea influențată de aceste ideologii i se părea decadentă și coruptă.
Gómez Dávila a analizat o gamă largă de subiecte, întrebări filozofice și teologice, probleme de literatură, artă și estetică, filosofia istoriei și scrierea istoriei. El a folosit o metodă literară de declarații succinte, cu o mare sensibilitate pentru problemele de stil și ton. Metoda literară pe care a dezvoltat-o este glosa, scolia, pe care a folosit-o pentru a studia lumea, în special în cele cinci volume din Escolios a un texto implícito (1977; 1986; 1992) pe care le-a publicat din anii șaptezeci până în anii nouăzeci. El a creat „reacționarul” ca masca sa literară inconfundabilă și a transformat-o într-un tip distinct de gândire despre lumea modernă ca atare. În lucrarea sa ulterioară, el a încercat să definească „reacționarul” cu care s-a identificat într-un mod afirmativ, situându-l undeva dincolo de pozițiile politice tradiționale de stânga și dreapta. Pe baza unui catolicism tradiționalist influențat de probitatea intelectuală a lui Nietzsche și a altora, el a criticat modernitatea și s-a văzut ca un partizan pentru un „adevăr care nu va muri”.
Escolios a Un Texto Implicito: Obra Completa. Nicolas Gomez Davila, Franco Volpi. iulie 2006. Copertă cartonată, 408 pagini. Villegas Editores. ISBN: 978-958-8156-70-5
Notas I, Mexic 1954 (nouă ediție Bogotá 2003).
Textos I, Bogotá 1959 (nouă ediție Bogotá 2002).
Escolios a un texto implícito, 2 volume, Bogotá 1977.
Nuevos escolios a un texto implícito, 2 volume, Bogotá 1986.
De iure, în: Revista del Colegio Mayor de Nuestra Senora del Rosario 81. Jg., Nr. 542 (aprilie–iunie 1988), p. 67–85.
Sergio Knipe: "Anthropotheism: Nicolás Gómez Dávila on Democracy", in: David J. Wingfield (ed.), The Initiate: Journal of Traditional Studies, Issue One, Spring 2008.
José Miguel Oviedo: Breve historia del ensayo hispanoamericano, Madrid 1981, pp. 150–151.
Reinhart Maurer: Reaktionäre Postmoderne – Zu Nicolás Gómez Dávila, in: J. Albertz (ed.): Aufklärung und Postmoderne – 200 Jahre nach der französischen Revolution das Ende aller Aufklärung?, Berlin 1991, pp. 139–50.
Óscar Torres Duque: Nicolás Gómez Dávila: la pasión del anacronismo, in: Boletín Cultural y Bibliográfico 32, No. 40 (1995), pp. 31–49.
Juan Gustavo Cobo Borda: Nicolás Gómez Dávila, un pensador solitario, in: Cobo Borda: Desocupado lector, Bogotá 1996, pp. 94–96.
Franco Volpi: Un angelo prigioniero nel tempo, in: Nicolás Gómez Dávila: In margine a un testo implicito, Milano 2001, pp. 159–83.
Till Kinzel: Vom Sinn des reaktionären Denkens. Zu Nicolás Gómez Dávilas Kulturkritik, in: Philosophisches Jahrbuch 1/2002, pp. 175–85.
Philippe Billé (ed.): Studia Daviliana. Études sur N. G. D., La Croix-Comtesse 2003.
Reinhart Maurer: Ausnahmslose Gleichheit?, in: Die Ausnahme denken (FS Kodalle), volume 2, ed. by C. Dierksmeier, Würzburg 2003, pp. 165–76.
Vittorio Hösle: Variationen, Korollarien und Gegenaphorismen zum ersten Band der „Escolios a un texto implícito“ von Nicolás Gómez Dávila, in: Die Ausnahme denken, 2003, pp. 149–63.
Till Kinzel: Ein kolumbianischer Guerillero der Literatur. N. G. D.s Ästhetik des Widerstands, in: Germanisch-Romanische Monatsschrift 1/2004, pp. 87–107.
Virgil Nemoianu: Nicolás Gómez Dávila: Parteigänger verlorener Sachen (review), in: MLN – Volume 119, Number 5, December 2004 (Comparative Literature Issue), pp. 1110–1115.
Prawdziwy reakcjonista. Nicolásowi Gómezowi Dávili w stulecie urodzin, Krzysztof Urbanek [red.], Furta Sacra, Warszawa 2013.
Oczyszczenie inteligencji. Nicolás Gómez Dávila – myśliciel współczesny?, Krzysztof Urbanek [red.], Furta Sacra, Warszawa 2010.
Między sceptycyzmem a wiarą. Nicolás Gómez Dávila i jego dzieło, Bogna J. Obidzińska, Krzysztof Urbanek [red., red.], Furta Sacra, Warszawa 2008.
Krzysztof Urbanek, „En torno a Nicolás Gómez Dávila”, Paradoxa. Revista de Filosofía, Nr 14, Diciembre de 2007 (Colombia).
Krzysztof Urbanek, „Nicolás Gómez Dávila – myśliciel świadomie niekonserwatywny”, Cywilizacja, Nr 23/2007.
Krzysztof Urbanek, „EX OCCIDENTE LUX II”, [w:] Nicolás Gómez Dávila, Następne scholia do tekstu implicite, tłum. Krzysztof Urbanek, Wydawnictwo Furta Sacra, Warszawa 2008.
Krzysztof Urbanek, „Nicolás Gómez Dávila i demokracja”, Pro Fide Rege et Lege, 1/2007.
Krzysztof Urbanek, „Nicolás Gómez Dávila – myśliciel nieznany”, [w:] Z myśli hiszpańskiej i iberoamerykańskiej. Filozofia – literatura – mistyka, Dorota Sepczyńska, Mieczysław Jagłowski [red., red.], Instytut Cervantesa w Warszawie, Instytut Filozofii UWM w Olsztynie, Katedra UNESCO UWM w Olsztynie, Wydział Socjologii i Pedagogiki WSIiE TWP w Olsztynie, Olsztyn 2006.
Till Kinzel: Randbemerkungen zu Nicolás Gómez Dávila als Lehrer des Lesens. In: Einfache Formen und kleine Literatur(en). Für Hinrich Hudde zum 65. GEburtstag. Ed. Michaela Weiß / Frauke Bayer, Heidelberg: Winter, 2010, pp. 77–88.
