Nicolae Uică (n. , Giurgiu, România, România – d. , București, România) a fost un politician și general român, care a îndeplinit funcțiile de
comandant al Corpului Grănicerilor (1 iulie 1931 - 15 noiembrie 1933) și de ministru al apărării naționale (14 noiembrie 1933 - 1 iunie 1934).
Biografie
A urmat cursurile Școlii de ofițeri de infanterie, pe care le-a absolvit în anul 1899.[3][4]
Grade: sublocotenent - 01.07.1899, locotenent - 10.05.1904, căpitan - 10.05.1908, maior - 01.04.1914, locotenent-colonel - 01.11.1915, colonel - 01.09.1917, general de brigadă - 01.01.1924, general de divizie - 10.01.1924, trecut în rezervă - 15.02.1938.
În perioada 1 iulie 1931 - 15 noiembrie 1933 generalul de corp de armată Nicolae Uică a fost comandantul Corpului Grănicerilor.[3][4] În această perioadă a fost fondată revista Grănicerul, publicație lunară pentru educația militarilor grăniceri, care a apărut începând de la 1 aprilie 1932.[3] Generalul Uică a fost președinte al Comitetului de Direcție al revistei.[3]
Mai mult decît atât, intervențiile directe ale lui Nicolae Titulescu, după asasinarea lui Duca, intervenții care au fost și mai vizibile, conțineau și problema Antonescu. Ministrul de Externe român s-a întâlnit cu Dinu Brătianu, înainte de a se duce la Palat și a-i cere imperios regelui gonirea lui Puiu Dumitrescu, destituirea tatălui acestuia de la Jandarmerie, destituirea generalului Stîngaciu de la Siguranță, a lui Gavrilă Marinescu de la Prefectura Poliției Capitalei și înlocuirea ministrului Apărării, a generalului de divizie Uică Nicolae, cu generalul de brigada Ion Antonescu.
Cu toate că regele a cedat la prima întrevedere cu Titulescu, la următoarea, ținută la interval de două zile, Carol a refuzat
să-l schimbe, cu Antonescu, pe generalul Uică.
Biserica Sf. Nicolae din Vișeul de Sus este ctitoria generalului Uică (Istoria locală orală consemnează că generalul Nicolae Uică a venit în Vișeu la Regimentul 7 Grăniceri – Compania 1-a Grăniceri Pază Vișeu, în inspecție. După inspecție a cerut să vadă biserica ortodoxă. A fost dus la capelă unde s-a întâlnit cu preotul. Văzând că nu există biserică, generalul s-a hotărât ca în memoria fiicei lui Marioara, trecută la Domnul prea timpuriu, să construiască biserica din banii zestrei copilei.
