PROFILPELAJAR.COM

Date personale
Nicolae Pleșiță
Născut	16 aprilie 1929 Curtea de Argeș, județul Argeș, Regatul României
Decedat	28 septembrie 2009 (80 de ani) București, România
Copii	Damian Pleșiță^[1], Emilia^[2] (căsătorită cu Gheorghe Atudoroaie)
Cetățenie	România
Ocupație	sindicalist[] ofițer de informații[]
Limbi vorbite	limba română
Șef al Direcției Regionale de Securitate Cluj
În funcție 30 decembrie 1961 – 19 aprilie 1967
Șef al Direcției de Securitate și Gardă a Ministerului de Interne
În funcție 19 aprilie 1967 – 27 noiembrie 1972
Secretar general în Ministerul de Interne
În funcție martie 1974 – noiembrie 1975
Șef al Departamentului de Informații Externe
În funcție 22 aprilie 1980 – 26 noiembrie 1984
Precedat de	Romus Dima
Succedat de	Aristotel Stamatoiu

Premii	Ordinul Steaua RSR
Partid politic	Partidul Comunist din România
Alma mater	Universitatea Serală de Marxism-Leninism din Uniunea Sovietică, Facultatea de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj
Profesie	general de securitate, politician, comunist
Modifică date / text

Nicolae Pleșiță (n. 16 aprilie 1929, Curtea de Argeș, județul Argeș, Regatul României – d. 28 septembrie 2009, București, România) a fost un general român de Securitate, care a condus Direcția de Informații Externe (1980-1984). Torționar al regimului comunist, nu a fost niciodată tras la răspundere pentru faptele sale.^[3]^[4]

Biografie

Nicolae Pleșiță a aderat de tânăr, în decembrie 1947, la Partidul Comunist Român și a devenit activist cu problemele tineretului. Atunci era muncitor la fabrica de cherestea "Moroieni" din localitatea natală și în același timp președintele sindicatului forestierilor. În mai 1948 a fost scos din producție și trimis la organizația județeană a UTC Argeș.

În 1948, după înființarea Direcției Generale a Securității Poporului (DGSP), CC al PMR a trimis în toate județele țării comisii de recrutare de personal pentru organul nou înființat. În același an, Pleșiță a fost recrutat ca salariat al Securității ^[5], cu gradul de plutonier, la Direcția Regională Pitești a Securității.

În 1951 a fost avansat în grad și mutat din funcție în funcție în diferite zone ale țării. Astfel, a îndeplinit funcții de conducere în cadrul organelor de Securitate: șef secție și șef serviciu la Regionala de Securitate Arad și Vâlcea (1951-1952); șef secție la Regionala de Securitate Pitești (1952-1953); șef serviciu la Direcția Cadre a Ministerului de Interne (1953-1956); locțiitor șef serviciu la Direcția Regională de Securitate Pitești (1956-1961).

În anul 1958, Pleșiță a fost avansat la gradul de căpitan de Securitate și i s-a conferit decorația Steaua RPR, ca răsplată pentru activitatea de combatere a grupurilor de rezistență anticomunistă organizate în munți. A urmat apoi un curs de specializare de un an la Universitatea Serală de Marxism-Leninism din Uniunea Sovietică (1958).

În perioada 30 decembrie 1961 - 19 aprilie 1967, colonelul Pleșiță a deținut funcția de șef al Direcției Regionale de Securitate și membru supleant al Biroului Comitetului Regional de Partid Cluj, având în subordinea sa organele securității din 5 județe. În acest timp, a urmat cursurile Facultății de Istorie a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1964-1968).

În 1967 a fost transferat la București în funcția de șef al Direcției de Securitate și Gardă a Ministerului de Interne (19 aprilie 1967 - 27 noiembrie 1972), fiind înaintat la gradul de general-maior. La 27 noiembrie 1972 este numit șef al Direcției I din Direcția Generală de Informații Interne. În iarna anului 1972 a fost mutat disciplinar în postul de șef al Serviciului de asigurare materială și financiară al Inspectoratului Județean de Securitate Ilfov, cu sarcini pe linie administrativă.

A fost readus în decembrie 1973 cu funcții de conducere în cadrul Ministerului de Interne: locțiitorul șefului Direcției I din cadrul Ministerului de Interne (decembrie 1973 - martie 1974); secretar general în Ministerul de Interne (martie 1974 - noiembrie 1975); prim-adjunct al ministrului (8 noiembrie 1975 - 4 octombrie 1978) și adjunct al ministrului de Interne (25 aprilie 1980 - 26 noiembrie 1984). A fost avansat la gradul de general-locotenent (9 mai 1977), conducând, împreună cu generalul Emil Macri, reprimarea minerilor participanți la greva minerilor din Valea Jiului din august 1977.

În perioada septembrie 1978 - 22 aprilie 1980 a deținut funcția de comandant al Școlii militare de ofițeri activi a Ministerului de Interne de la Băneasa. La Congresul al XII-lea al PCR din noiembrie 1979 a fost ales membru supleant al CC al PCR.

În perioada 22 aprilie 1980 - 26 noiembrie 1984, a deținut funcția de prim-adjunct al ministrului de interne și șef al Centrului de Informații Externe (CIE) din cadrul Direcției Securității Statului (DSS). La 26 noiembrie 1984, Pleșiță a fost destituit și numit în funcția de comandant al Școlii de perfecționare a cadrelor de rezervă din Ministerul de Interne de la Grădiște, de unde a fost trecut în rezervă la 19 februarie 1990 cu gradul de general-locotenent (cu 2 stele) ^[6].

A deținut și funcții în partid, fiind membru în Biroul organzației de bază a Comitetului de Partid din Ministerul de Interne, membru al Comisiei de Revizie a CC al PCR și membru supleant al CC al PCR (1979-1984).

După Revoluția din decembrie 1989, generalul Pleșiță a fost inculpat în 1997 pentru complicitate la atentatul cu bombă din 21 februarie 1981 de la postul de radio Europa Liberă din München, pus la cale de celebrul terorist Carlos Șacalul (Ilich Ramírez Sánchez), dar instanța militară a întrerupt ancheta în anul 2000, aceasta fiind reluată în anul 2004 de un tribunal civil. În martie 2009, Nicolae Pleșiță a fost scos de sub urmărirea penală privind implicarea în atentat ^[7]^[8].

După 1990, generalul Pleșiță a apărut adesea în emisiuni de televiziune în care a apărat cu îndârjire acțiunile de reprimare a rezistenței românești din munți, la care a luat parte ori le-a comandat. De asemenea, el a condus direct ancheta la care a fost supus scriitorul disident Paul Goma, înainte ca acesta să fie silit să plece în exil la Paris. El a fost acuzat de poliție politică, fără ca această acuzație să aibă urmări de ordin penal. Totodată, Pleșiță a fost unul dintre cei mai vehemenți contestatari ai fostului său coleg din securitatea ceaușistă, gen. Ion Mihai Pacepa, cel care, în vara lui 1978, a fugit în SUA, pe când deținea funcția de adjunct al șefului DIE.^[9]

Nicolae Pleșiță a încetat din viață la 28 septembrie 2009 în urma unei apoplexii, după ce ultimele trei luni de viață și le-a petrecut într-un sanatoriu al SRI din București ^[10]. A fost înmormântat miercuri, 30 septembrie 2009, în orașul natal Curtea de Argeș, la cimitirul parohial Sf. Dumitru. Foștii subalterni de la Cluj-Napoca au trimis o coroană funerară, la fel și o unitate din cadrul SRI, dar și generalul Iulian Vlad, ultimul șef al Departamentul Securității Statului.^[11]

Decorații

Prin Decretul Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne nr. 500/1964 i s-a conferit Ordinul „23 August” clasa a IV-a „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”.^[12]

Ordinul Tudor Vladimirescu clasa a III-a (20 aprilie 1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”^[13]

Note

^ ro Fiul fostului general de securitate Nicolae Pleșiță s-a sinucis
^ ro Iulian Dascălu a devenit "Regele Datoriilor"
^ monica-macovei.ro, www.monica-macovei.ro
^ Torționarul Nicolae Pleșiță a murit la Cluj, PROTEJAT de ”servicii”. L-a îngrijit un medic hăituit de Securitate - EXCLUSIV, Știri de Cluj
^ Marian Oprea Viorel Patrichi - În culisele securității cu și fără generalul Pleșiță (Ed. Lumea Magazin, București, 2004), p. 51
^ Decretul nr. 125 din 19 februarie 1990 privind trecerea în rezervă a unor generali
^ „Jurnalul Național, 29 septembrie 2009 - A murit generalul de Securitate Nicolae Pleșiță”. Arhivat din original la 5 martie 2016. Accesat în 30 septembrie 2009.
^ „tvr.ro - A decedat Nicolae Pleșiță”. Arhivat din original la 1 octombrie 2009. Accesat în 1 octombrie 2009.
^ „Adevărul - Viorela Precupaș, Generalul Nicolae Pleșiță a încetat din viață și va fi înmormântat la Curtea de Argeș”. Arhivat din original la 2 octombrie 2009. Accesat în 1 octombrie 2009.
^ „Evenimentul Zilei, 30 septembrie 2009 - A murit Nicolae Pleșiță”. Arhivat din original la 2 octombrie 2009. Accesat în 30 septembrie 2009.
^ Realitatea.net - SRI a interzis accesul la înmormântarea generalului de Securitate Nicolae Pleșiță
^ Decretul nr. 500/1964 pentru conferirea unor ordine și medalii, publicat în Buletinul Oficial al Republicii Populare Romîne nr. 18 din 9 decembrie 1964.
^ Decretul Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România nr. 138 din 20 aprilie 1971 privind conferirea unor ordine ale Republicii Socialiste România, publicat în Buletinul Oficial al R.S. România, nr. 171, din 171 din 31 decembrie 1971, art. 14.

Bibliografie

Viorel Patrichi - Ochii și urechile poporului - convorbiri cu generalul Nicolae Pleșiță (Ed. Ianus Inf, București, 2001);
Marian Oprea, Viorel Patrichi - În culisele securității cu și fără generalul Pleșiță (Ed. Lumea Magazin, București, 2004);
Oprea, Marian (2004). Conspirația Securității. București: Lumea Magazin. ISBN 973-86853-3-8.