Nașterea Maicii Domnului

Nașterea Maicii Domnului de Jusepe Leonardo

Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor și ca Sfânta Maria Mică, este o zi de sărbătoare creștină care prăznuiește nașterea Fecioarei Maria, mama lui Isus. Bisericile catolică și ortodoxă sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului în ziua de 8 septembrie.

Canonul biblic modern nu consemnează nașterea Fecioarei Maria. Cu toate că nu este relatat în Noul Testament, acest eveniment este prezentat în alte surse dintre care cea mai veche este Protoevanghelia lui Iacob (5:2), carte apocrifă care a fost scrisă la sfârșitul secolului al II-lea și relatează originea și copilăria Fecioarei Maria. Conform acesteia, Maria a avut o descendență atât împărătească, cât și preoțească: tatăl ei, Ioachim, provenea din seminția lui Iuda, fiind urmaș al regelui David, iar mama ei se numea Ana.[1]

În cazul sfinților, Biserica prăznuiește ziua morții lor, iar Sfântul Ioan Botezătorul și Sfânta Fecioară Maria sunt singurii sfinți cărora li se sărbătorește ziua nașterii. Motivul pentru care este sărbătorită ziua nașterii Sf. Ioan Botezătorul și ziua nașterii Sf. Fecioare Maria se datorează misiunii unice pe care fiecare a avut-o în istoria mântuirii,[2] dar, de asemenea, în mod tradițional pentru că au fost sfinți încă de la nașterea lor (în cazul Fecioarei Maria, vezi dogma Imaculata Concepție; Ioan a fost sfințit în pântecele Sfintei Elisabeta conform interpretării tradiționale a versetului Luca 1:15).

Cinstirea vieții curate a Sfintei Fecioare Maria este celebrată pe scară largă în mai multe culturi de pe teritoriul Pământului.

Informații populare

Procesiune cu ocazia sărbătoririi Nașterii Fecioarei Maria la Mangalore, India
Prunca Maria înfășată în pelinci. Muzeul orașului Valenzuela, Filipine.

Protoevanghelia lui Iacob, a cărei formă scrisă a fost definitivată probabil la începutul secolului al II-lea, îl descrie pe tatăl Mariei, Ioachim, ca fiind un membru bogat al uneia dintre cele douăsprezece seminții ale lui Israel. El și soția sa, Ana, erau foarte îndurerați că nu aveau copii.[3]

Scrierile bisericești plasează locul de naștere al Fecioarei Maria în orașul antic Sepphoris din Palestina, unde a fost excavată o bazilică din secolul al V-lea. Unele scrieri menționează că nașterea Fecioarei Maria a avut loc în Nazaret, în timp ce altele susțin că a avut loc într-o casă lângă Poarta Oilor din Ierusalim. Este posibil ca un om bogat precum Ioachim să fi avut o casă atât în Iudeea, cât și în Galileea.[4] Cu toate acestea, Charles Souvay, scriind în Enciclopedia Catolică, consemnează că ipoteza că Ioachim a avut turme mari nu poate fi afirmată cu certitudine, deoarece sursele acestei afirmații sunt „... de o valoare foarte îndoielnică ....”.[5]

Zi de sărbătoare

Nașterea Sfintei Fecioare Maria este prăznuită ca o sărbătoare liturgică în calendarul roman general și în majoritatea calendarelor liturgice anglicane[6] pe 8 septembrie, la nouă luni după sărbătoarea Imaculatei Concepții, celebrată pe 8 decembrie. Sărbătoarea este inclusă și în calendarul roman tridentin în ziua de 8 septembrie. Această dată este sărbătorită, de asemenea, și de Biserica Ortodoxă de rit apusean.[7] Înainte de reformele realizate de papa Pius al XII-lea, calendarul roman general din 1954 păstra Nașterea Sfintei Fecioare Maria ca o octavă, de când octava a fost înființată de papa Inocențiu al IV-lea în 1243.[8]

Ortodocșii de rit bizantin sărbătoresc, de asemenea, Nașterea Maicii Domnului pe 8 septembrie.[9] Biserica Ortodoxă Siriacă celebrează această sărbătoare tot pe 8 septembrie, la fel ca și biserica ei soră, Biserica Ortodoxă Antiohiană de rit bizantin.[10] Pentru bisericile care folosesc în scopuri liturgice vechiul calendar iulian, ziua de 8 septembrie cade în ziua de 21 septembrie din calendarul gregorian. Cu alte cuvinte, Bisericile „veterocalendariste”, precum Biserica Ortodoxă Rusă, continuă să celebreze Nașterea Maicii Domnului în 8 septembrie, care este 21 septembrie potrivit calendarului laic folosit pe scară largă.[11]

Biserica Apostolică Armeană folosește, de asemenea, data tradițională de 8 septembrie. Cu toate acestea, creștinii ortodocși copți și creștinii ortodocși etiopieni sărbătoresc Nașterea Maicii Domnului pe 9 mai (1 Bashans, EC 1 Ginbot).

Istoric

Miniatura germană Nașterea Fecioarei Maria (sec. al XII-lea), în care tatăl ei, Ioachim, poartă o pălărie evreiască

Cea mai veche menționare a sărbătorii Nașterea Fecioarei Maria provine dintr-un imn scris în secolul al VI-lea. Această sărbătoare ar putea să-și aibă originea în Siria sau Palestina cândva pe la începutul secolului al VI-lea, când, după Conciliul de la Efes (431), a avut loc o intensificare considerabilă a cultului Maicii Domnului în special în Siria.[12]

Prima celebrare liturgică a Nașterii Fecioarei Maria a avut loc cu prilejul sfințirii în secolul al VI-lea a Basilica Sanctae Mariae ubi nata est, cunoscută acum ca Biserica „Sf. Ana” din Ierusalim. Biserica originală, construită în secolul al V-lea, era o bazilică mariană ridicată pe locul cunoscut sub numele de imașul păstorului, unde se credea că ar fi fost casa părinților Fecioarei Maria.[1] Potrivit mărturiilor documentare, creștinii bizantini sărbătoreau Nașterea Sfintei Fecioare Maria în secolul al VII-lea. Întrucât povestea Nașterii Fecioarei Maria este cunoscută doar din surse apocrife, Biserica Occidentală Latină a adoptat mai lent această sărbătoare.[12] Nașterea Fecioarei Maria a început să fie sărbătorită la Roma spre sfârșitul secolului al VII-lea, fiind adusă acolo de călugării orientali.[2]

În calendarul bizantin este prima sărbătoare mare a anului bisericesc, acesta începând în tradiția răsăriteană la 1 septembrie.

Legende

Biserica din Angers (Franța) susține că Sf. Maurilius (episcop de Angers) a instituit această sărbătoare în oraș ca urmare a unei revelații care a avut loc în jurul anului 430. În noaptea de 8 septembrie, un bărbat a auzit îngerii cântând în cer și, întrebându-i motivul, ei i-au spus că se bucurau pentru că Fecioara Maria s-a născut în acea noapte; această tradiție nu este confirmată de mărturii istorice.[12]

În scripturile islamice

Nașterea Fecioarei Maria este relatată în cea de-a treia sură (capitol) a Coranului, care se referă la tatăl ei, Imran, după care este numit capitolul, precum și la mama ei, Ana. Soția lui Imran s-a rugat lui Dumnezeu să îi îndeplinească dorința de a avea un copil[13] și a jurat că, dacă rugăciunea îi va fi acceptată, copilul ei (despre care a crezut inițial că va fi băiat) va fi dedicat slujirii lui Dumnezeu (o paralelă directă cu povestea Anei din Vechiul Testament, care l-a născut pe judecătorul și proorocul Samuel). Ea s-a rugat ca Dumnezeu să-i protejeze fiica împotriva Satanei (Shayṭān), iar tradiția musulmană menționează un hadith, care consemnează că singurii copii născuți fără „atingerea lui Satan”, au fost Maria și Isus.[14]

Note

  1. ^ a b Roten 2011.
  2. ^ a b Valentini 1997.
  3. ^ „The Nativity of the Blessed Virgin Mary”. Catholic News Agency. Accesat în . 
  4. ^ „Nativity of the Virgin Mary the Theotokos”. Saint George Greek Orthodox Cathedral, Greenville, South Carolina. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ Souvay 1910.
  6. ^ „Nativity of the Blessed Virgin Mary”. episcopalnet.org. Accesat în . 
  7. ^ „Liturgical Calendar”. St. Gregory the Great Orthodox Church. Accesat în . 
  8. ^ Holweck, F. (1911). Feast of the Nativity of the Blessed Virgin Mary. In The Catholic Encyclopedia. New York: Robert Appleton Company. Accesat pe 9 septembrie 2020 from New Advent
  9. ^ „Feast of the Nativity of Our Most Holy Lady, the Theotokos and Ever-Virgin Mary”. The Greek Orthodox Archdiocese of America. Arhivat din original la . 
  10. ^ Vatican 1969, p. 102.
  11. ^ „Nativity of the Theotokos”. OrthodoxWiki. . Accesat în . 
  12. ^ a b c Holweck 1911.
  13. ^ Coran 3:35
  14. ^ Moucarry 2001, p. 98, nota 5.

Bibliografie

Biserici

Legături externe

Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Nașterea Maicii Domnului

Read other articles:

Bursa MicrosoftTipetoko aplikasi dan digital distribution platform (en) Versi pertama26 Oktober 2012; 9 Tahun yang lalu.Versi stabilWindows 10: 22301.1401.15.0 Karakteristik teknisSistem operasiWindows 8, Windows Server 2012, Windows 8.1, Windows Server 2012 R2, Windows 10, Windows 10 Mobile, Windows Server 2016, Windows Server 2019, Windows 11, Windows Sever 2022, Xbox.Informasi pengembangPengembangMicrosoft CorporationPenerbitBursa Microsoft Informasi tambahanSitus webapps.microsoft.com...

 

 

Delta Corvi Lokasi δ Corvi (dilingkari) Data pengamatan Epos J2000      Ekuinoks J2000 Rasi bintang Corvus Asensio rekta  12j 29m 51.85517d[1] Deklinasi  −16° 30′ 55.5525″[1] Magnitudo tampak (V) +2,962[2] Ciri-ciri Kelas spektrum A0 IV(n) kB9[3] Indeks warna U−B −0,050[2] Indeks warna B−V −0,045[2] AstrometriKecepatan radial (Rv)+9[4] km/sGe...

 

 

Biara Fransiskan dengan Basilika Kunjungan Perawan Maria dilihat dari Kastil Güssing Biara Fransiskan dan Gereja Biara Güssing adalah sebuah kompleks biara dan basilika Katolik yang terletak di kota Güssing di Distrik dengan nama yang sama di Burgenland, Austria. Seluruh kompleks awalnya merupakan bagian dari bekas benteng kota dan sekarang berada di bawah Perlindungan Monumen. Biara dan gereja peziarahan Kunjungan Mariä, yang ditingkatkan menjadi basilika minor pada tahun 2013, merupakan...

Beureunun atau Beureunuen adalah nama populer untuk 3 desa yakni desa Mesjid Yaman, desa Baro Yaman dan desa Baro Barat Yaman di kecamatan Mutiara, Kabupaten Pidie, Provinsi Aceh. Beureunun bukan nama kelurahan/desa dan bukan juga nama kecamatan. Tidak ada nama kecamatan maupun desa di Kabupaten Pidie sesuai situs resmi pemerintah Kabupaten Pidie.Sekolah pertanian di Beureunun pada masa Hindia Belanda Koordinat: 5°18′0″N 95°59′0″E / 5.30000°N 95.98333°E / 5...

 

 

Sebuah gambaran dari sinyal ultrasonografi dipancarkan oleh kelelawar, dan gema dari objek terdekat. Ekolokasi atau disebut juga biosonar adalah sonar biologi yang digunakan oleh beberapa jenis binatang. Binatang yang memiliki kemampuan ekolokasi mengeluarkan bunyi dan mendengarkan pantulan bunyi tersebut[1] yang dipantulkan oleh objek-objek yang ada di sekitarnya. Dengan menggunakan bunyi pantulan tersebut, binatang itu bisa mengidentifikasi keberadaan objek. Ekolokasi digunakan bina...

 

 

South Eastern German football championship Founded 1906 Disbanded 1933 Nation German Empire Germany Province Silesia Posen Number of Seasons 23 Replaced by Gauliga Schlesien Level on Pyramid Level 1 Last Champions 1932-33 Beuthener SuSV 09 The South Eastern German football championship (German: Südostdeutsche Fußball Meisterschaft) was the highest association football competition in the Prussian provinces of Silesia, which was divided into the Province of Lower Silesia and the Province of ...

Untuk pemain bisbol, lihat Dylan Baker (pemain bisbol). Dylan BakerBaker pada Februari 2008Lahir7 Oktober 1959 (umur 64)Syracuse, New York, ASTempat tinggalNew York City, New YorkAlmamaterCollege of William and Mary Southern Methodist University Yale UniversityPekerjaanPemeranTahun aktif1986–sekarangSuami/istriBecky Ann Baker (1990–sekarang)Anak1 Dylan Baker (lahir 7 Oktober 1959) adalah seorang pemeran asal Amerika. Ia dikenal karena memerankan peran-peran pendukung dalam film-...

 

 

Artikel ini bukan mengenai Partai Berkarya atau Partai Karya Perjuangan. Partai Golongan Karya SingkatanPartai GolkarKetua umumAirlangga HartartoSekretaris JenderalLodewijk Freidrich Paulus Ketua Fraksi di DPRKahar MuzakirDibentuk20 Oktober 1964; 59 tahun lalu (1964-10-20)Kantor pusatJakarta, IndonesiaSurat kabarSuara Karya (1971–2016)Sayap pemudaAMPG (Angkatan Muda Partai Golkar)AMPI (Angkatan Muda Pembaharu Indonesia)Sayap wanitaKPPG (Kesatuan Perempuan Partai Golkar)Sayap IslamSatka...

 

 

فوريالشعارمعلومات عامةالتأسيس 2008 النوع شركة مساهمة — تطبيق محمول المقر الرئيسي القرية الذكية موقع الويب fawry.com (الإنجليزية) المنظومة الاقتصاديةالنشاطات تكنولوجيا مالية، مدفوعات الكترونية، محافظ الكترونية، تمويلمناطق الخدمة مصر الموزعون جوجل بلاي الإيرادات والعائداتا�...

Fictional character in the Arrowverse Fictional character Jefferson PierceArrowverse characterCress Williams as Jefferson Pierce / Black LightningFirst appearanceThe ResurrectionBlack Lightning Season 1×1January 16, 2018Last appearanceArmageddon, Part 3The Flash Season 8×3November 30, 2021Based onBlack Lightningby Tony IsabellaTrevor Von EedenAdapted bySalim AkilPortrayed by Cress Williams (adult) Kaden Washington Lewis (young) In-universe informationAlias Black Lightning Black Jesus Nickna...

 

 

Naturally occurring combustible liquid Crude oil redirects here. For the 2008 film, see Crude Oil (film). For the fuel, see Petrol. For other uses, see Petroleum (disambiguation). A sample of petroleumPumpjack pumping an oil well near Lubbock, Texas, U.S.An oil refinery in Ahmadi Governorate in Kuwait Petroleum or crude oil, also referred to as simply oil, is a naturally occurring yellowish-black liquid mixture of mainly hydrocarbons,[1] and is found in geological formations. The name...

 

 

English philosopher (1944–2020) SirRoger ScrutonFBA FRSLScruton in 2016BornRoger Vernon Scruton(1944-02-27)27 February 1944Buslingthorpe, Lincolnshire, EnglandDied12 January 2020(2020-01-12) (aged 75)Brinkworth, Wiltshire, EnglandAlma materJesus College, Cambridge (BA, MA, PhD)[1]Occupations Philosopher writer Notable work The Meaning of Conservatism (1980)[2] Sexual Desire (1986)[3] The Aesthetics of Music (1997) How to Be a Conservative (2014) Televis...

Chemical compound AM-6545Identifiers IUPAC name 5-(4-[4-cyanobut-1-ynyl]phenyl)-1-(2,4-dichlorophenyl)-4-methyl-N-(1,1-dioxo-thiomorpholino)-1H-pyrazole-3-carboxamide CAS Number1245626-05-4 NPubChem CID46912919ChemSpider26333263 YCompTox Dashboard (EPA)DTXSID70677329 ECHA InfoCard100.216.518 Chemical and physical dataFormulaC26H23Cl2N5O3SMolar mass556.46 g·mol−13D model (JSmol)Interactive image SMILES O=S4(=O)CCN(CC4)NC(=O)c1nn(-c2ccc(Cl)cc2Cl)c(c1C)-c3ccc(C#CCCC#N)cc3 InChI...

 

 

Questa voce sull'argomento stagioni delle società calcistiche italiane è solo un abbozzo. Contribuisci a migliorarla secondo le convenzioni di Wikipedia. Segui i suggerimenti del progetto di riferimento. Voce principale: Viareggio Calcio. Football Club Esperia ViareggioStagione 2006-2007Sport calcio Squadra Viareggio Allenatore Alfredo Aglietti Presidente Stefano Dinelli Serie D1º posto nel girone E. Promosso in Serie C2. Coppa Italia Serie DQuarti di finale Maggiori presenzeCam...

 

 

1958 studio album by Pete SeegerAmerican Favorite Ballads, Vol. 1Studio album by Pete SeegerReleased1958GenreFolkLength45:22LabelFolkways RecordsProducerMoses AschPete Seeger chronology American Favorite Ballads, Vol. 1(1957) American Favorite Ballads, Vol. 1(1958) Gazette, Vol. 1(1958) Professional ratingsReview scoresSourceRatingAllMusic[1] American Favorite Ballads, Vol. 2 is the third studio album by American folk singer Pete Seeger. It was released in 1958 by Folkways Rec...

British political activist (born 1971) Sophie WalkerWalker in 2018Leader of the Women's Equality PartyIn office22 July 2015 – 22 January 2019Preceded bySandi Toksvig (co-founder)Catherine Mayer (co-founder)Succeeded byMandu Reid Personal detailsBorn (1971-05-27) 27 May 1971 (age 53)Blackpool, Lancashire, EnglandPolitical partyWomen's Equality PartySpouseChristopher NaylorResidenceLondonAlma materUniversity of ReadingOccupationPoliticianWebsiteWomen's Equality PartyExternal vid...

 

 

This article is about the city in Japan. For the prefecture with the same name where this city is located, see Kagoshima Prefecture. For other uses, see Kagoshima (disambiguation). Core city in Kyushu, JapanKagoshima 鹿児島市Core cityKagoshima CityFrom top, left to right: Senga-en Garden, Saigō Takamori statue, Kagoshima Aquarium, Ohara Festival, Tenmonkan, Hirakawa Zoological Park FlagSealNickname: City of IshinLocation of Kagoshima in Kagoshima PrefectureKagoshima Show map of...

 

 

Aerial refueling tanker based on Lockheed Martin C-130 KC-130 A KC-130J from VMGR-252 flies over the Mediterranean Sea, 15 June 2014 Role Tanker (aircraft) / Transport, Overwatch / Ground support ((Harvest HAWK variant)).Type of aircraft National origin United States Manufacturer LockheedLockheed Martin Introduction KC-130F: 1962KC-130R: 1976KC-130T: 1983KC-130J: April 2004 Retired KC-130F (2006)KC-130R (2007)KC-130T (2021) Status Active Primary users United States Marine CorpsRoyal Cana...

Дун Карм Псайла Дата рождения 18 октября 1871(1871-10-18)[1] Место рождения Зеббудж, Мальта, Великобритания Дата смерти 13 октября 1961(1961-10-13)[1] (89 лет) Место смерти Валлетта, Великобритания[2] Страна  Коронная колония Мальта Род деятельности поэт, писатель, ...

 

 

Prefecture and commune in Auvergne-Rhône-Alpes, France For other uses, see Grenoble (disambiguation). Prefecture and commune in Auvergne-Rhône-Alpes, FranceGrenoble Grenoblo / Grainóvol (Arpitan) Graçanòbol (Occitan)Prefecture and communeFrom upper left: Panorama of the city, Grenoble’s cable cars, place Saint-André, jardin de ville, banks of the Isère FlagCoat of armsLocation of Grenoble GrenobleShow map of FranceGrenobleShow map of Auvergne-Rhône-AlpesCoordinates: 45°10...