Deși acest articol conține o listă de referințe bibliografice, sursele sale rămân neclare deoarece îi lipsesc notele de subsol. Puteți ajuta introducând citări mai precise ale surselor.

Mihai Stere Derdena
Date personale
Născut	7 martie 1934
Decedat	6 aprilie 2019 (85 de ani)[1][2]
Cetățenie	România
Ocupație	publicist scriitor
Modifică date / text

Mihai Stere Derdena (n. 7 martie 1934 – d. 6 aprilie 2019) a fost un scriitor și publicist român, opozant al comunismului din România, fost deținut politic.

Mihai Stere Derdena s-a născut la 7 martie 1934, în satul Stâna-Cadânei, comuna Hasi Kioseler din județul Caliacra (Cadrilater, în prezent în Bulgaria), fiind al cincilea dintre cei nouă fii ai țăranilor aromâni Stere și Zoița Derdena. În septembrie 1940, ca urmare a cedării Cadrilaterului cu schimb de populații, familia Derdena s-a mutat, întâi,în satul ialomițean Pribegi,apoi în cătunul tulcean Caugagia. Clasele primare le-a urmat la școala din Caugagia, între anii 1941 și 1945, iar cele secundare, între anii 1945 și 1952, la Liceul „Spiru Haret” din Tulcea, fiind elev mediocru. Trecută abuziv în rândul chiaburimii, în 1948, familia Stere Derdena a suferit cumplit din cauza sistemului de cote obligatorii. Din această cauză toată familia s-a îmbolnăvit de tuberculoză pulmonară, cauza decesului a patru copii. Fiindcă se opunea colectivizării, Mihai a fost arestat și torturat pe când era licean. Din pricina originii sociale „nesănătoase” nu i s-a permis, în 1952, să susțină examenul de admitere la Facultatea de Științe Juridice a Universității din București.

A lucrat, apoi, ca zilier în G.A.S (I.A.S), iar, mai apoi, ca brigadier voluntar la hidrocentrala de la Bicaz (șantierul Tunel-Ieșire). Criticând regimul comunist, în ianuarie 1953, a fost ținta unei tentative de omor, în tabăra de brigadieri. Mai înainte, tatăl său trecuse și el prin comă, în urma altei tentative securiste de asasinat. Intimidările au încetat odată cu înscrierea familiei în colhoz. Astfel, în august 1953, Derdena a putut să devinǎ, prin concurs de admitere, student al Facultății de Ziaristică din cadrul Universității din București, de unde va fi exmatriculat din anul al IV-lea, din cauza participării la Mișcările studențești din București din 1956(a se vedea manifestațiile studențești anticomuniste]].^[3] A fost student eminent cu bursă de merit și cu fotografie la panoul de onoare al Facultăți de Ziaristică. Arestat la 8 noiembrie 1956, pe când era student în anul IV-lea și se afla internat în Spitalul Studențesc de TBC, a fost anchetat cu bătăi până la pierderea cunoștinței de către Căpitanul Gheorghe Perlea, căpitanul Nicolae Comănescu, locotenentul-major Mihai Necula, locotenentul-major Constantin Iacob și locotenentul Eugen Lazăr. Derdena a fost condamnat prin sentința 302 din 27 februarie 1957 a Tribunalului Militar București la 5 ani de închisoare pentru crimă de uneltire contra ordinii sociale („Lotul Derdena”^[4]). În închisoare a încercat să reînființeze organizația anticomunistă „România Tânără” și a refuzat mereu să devină informator al Securității. Își execută sentința în penitenciarele Jilava și Gherla, precum și în lagărele din Delta Dunării (Periprava-Grind). A fost eliberat în 6 noiembrie 1961, însă, prin decizia M.A.I. Nr. 16270 din 11 octombrie 1961, i-a fost stabilit domiciliul obligatoriu în comuna Rubla din regiunea Galați (actualmente, județul Brăila), până în vara anului 1964, momentul eliberării definitive.

În vara anului 1961, în timpul unei epidemii de febră tifoidă din lagărul Periprava-Grind, a fost declarat mort la un număr de seară, pentru ca, în dimineața următoare, când era programat sa fie incinerat și aruncat într-o groapă comună, să aibă din nou puls și respirație, ceea ce determină internarea sa în infirmeria lagărului.

Eliberat la 23 aprilie 1964, Derdena Mihai își însușește și numele de botez al tatălui său, Stere, ca, în acest fel, să se deosebească de un nepot de frate (botezat tot Mihai ca să-l pomenească onomastic pe unchiul său, despre care se zvonise că decedase încă din 1957, de tuberculoză pulmonară, în penitenciarul Jilava). Își continuă, din 1967 până în 1969, studiile la Facultatea de Filologie a Universității din București, prin cursuri fără frecvență, devenind profesor de limbă și literatură română.

A lucrat în funcția de contabil la uzina „Vulcan” din București, până în 1969, când se încadrează ca profesor de limbă franceză la Școala Generală Nr. 3 din satul Frumușica, comuna Axintele, județul Ialomița (pe atunci, în județul Ilfov). Între anii 1975 și 1980 a urmat o nouă facultate universitară, dobândind licență și în specialitatea limba și literatura franceză. După numeroase cereri de plecare temporară din țară la rudele sale din Bulgaria, toate respinse fără nicio motivare, a hotărât să plece definitiv din țară împreună cu toată familia, fiind eliminat din învățământ în 1980. Cererea de imigrare în S.U.A. este aprobată la începutul anului 1981.Neputând să se adapteze în străinătate, după 7 luni de zile, tot în 1981, revine în țară, dar nu a mai fost primit în învățământ, ci va lucra ca muncitor necalificat până în 1990, când este titularizat ca profesor de limbă română la Școala Generală din Dridu, județul Ialomița. În 1998, s-a pensionat și, apoi, în același an, s-a mutat din București în comuna prahoveană Poiana-Câmpina.

În două rânduri, pe trotuare, Mihai Stere Derdena a fost grav rănit de mașini ale Securității comuniste (va șchiopăta în toți anii dintre 1983 și 1992) fiindcă spunea mereu că sigla „P.C.R” înseamnă „Partidul Criminalilor Români” și pentru că ultimului dictator comunist nu-i zicea decât „Demolator de biserici” și „Bâlbâit-cu-Gura-Strâmbă”. Urmărit de securiști, în permanență și pretutindeni (inclusiv la biserică pe tot parcursul slujbelor religioase), Mihai Stere Derdena a fost anchetat de colonelul de securitate Ioan Datu, la sediul securității de pe Calea Rahovei din București în cursul anilor 1988 și 1989, până în ajunul Revoluției, pentru redactarea și difuzarea de manifeste anticomuniste, făcându-i-se și percheziții domiciliare.

Mihai Stere Derdena a început să scrie abia în 1992, la vârsta de 58 de ani, devenind colaborator al mensualului „Cuvântul Românesc” din Hamliton, Canada. A mai colaborat și colaborează la revistele bucureștene Albina, Bana armânească, Deșteptarea, Memento, Dimândarea, Tribuna învățământului, Buciumul, Permanențe, Memoria și altele, precum și la cotidienele Acțiunea (Piatra-Neamț), Oglinda (București), Oglinda (Câmpina), Prahova (Ploiești) etc., semnând și cu pseudonime.

Debutează editorial la 64 de ani, în 1998, cu cartea de eseuri Trei teme literare. La aceeași editură bucureșteană (Elisavaros) vor apărea următoarele opt volume: Mărturisirea unui neînvins (memorial având un cuvânt-înainte de Eugen Simion), 1998 ; Cronici literare la cărți foarte rare, 2004; Știm oare să vorbim?, 2004; Scrieri de atitudine civică, 2004; Suflete de crin și caractere pilduitoare, 2004; În apărarea limbii noastre sfinte, 2006; Mărturisirea unui neînvins, ediția a II-a, 2006; O comoară inestimabilă, 2009. Începând cu anul 2012. editura Babel din Bacău i-a tipărit următoarele cinci volume: Dulce minune-i limba română, 2012; Muntele Sfânt din Macedonia, 2013; Zborul unui înger înapoi, la cer, 2014; Mărturisirea unui neînvins (ediția a treia), 2015; Măreția muceniciei creștine, 2015.

Mihai Stere Derdena a scris și a publicat, în total, 14 cărți, dintre care două volume au fost reeditări ale volumului memorialistic Mărturisirea unui neînvins. Alte 10 cărți i-au rămas în manuscrise.

În anul 2015, când împlinea etatea de 81 de ani, Mihai Stere Derdena a încetat să mai scrie, din cauza orbirii ochiului său stâng.

Mihai Stere Derdena a fost declarat, în 2008, „Luptător în Rezistența Anticomunistă”, iar în 2011 a fost distins cu titlul de „Cetățean de onoare al Comunei Poiana-Câmpina”.^[5] In "Intelectualii si Miscarea Legionara.Mari constiinte romanesti", carte publicată de fundația Buna-Vestire și fundația prof. George Manu, prin editura Fundației Culturale Buna-Vestire, în anul 2000, la pagina 105, se precizează că " Orientarea sa îl situează în rândul simpatizanților Mișcării Legionare".^{[necesită citare]}

Mihai Stere Derdena este, începând din 15 martie 2016, membru al Uniunii Scriitorilor din România, fapt confirmat în 9 iunie 2017.

Referințe critice la cărțile lui Mihai Stere Derdena

1. Al. Firescu, în ”Oltenia, azi”, martie și mai 1998 (”Mărturisirea...” lui Derdena este poate chiar peste ”cota” lui Panait Istrati sau Petre Pandrea”.
2. Eugen Simion, în ”Curentul” din 30 aprilie 1998 (”Este istoria unui coșmar, o istorie tragică scrisă de un om drept, incapabil de compromis”;
3. Lucian Strochi, în ”Asachi”, iunie 1998 (”Structural, cartea ”Mărturisirea unui neînvins” este un ”bildungsroman”, este romanul unei formații, al unei vieți, al unei credințe...Un frumos roman de dragoste este cel înfiripat între autor și Gina Topa...Cartea este scrisă într-o impecabilă, extrem de precisă limbă română”);
4. Răzvan Codrescu, în ”Puncte cardinale”, februarie, martie și mai 1998 (”Cartea nu este doar spovedania unei vieți, ci și o frescă a monstruoasei lumi comuniste, zugrăvită cu condei sigur de un om care i-a luat pieptiș, întreaga năprăsnicie”);
5. Gherasim Rusu Togan, în ”Partener”, 9-15 august 2000 (”Pagini de mare plăcere,...stil coerent, elegant și multe alte valori se pot descoperi în cărțile lui Mihai Stere Derdena”);
6. Nicoleta Moraru, în ”Cuvântul românesc” din Canada, februarie 2002 (”Mărturisirea unui neînvins” își va lua locul lângă ”Jurnalul fericirii” de N. Steinhardt);
7. Cristian Levant, în ”Adevărul” din 25 și din 28 octombrie 2006 (”Cartea memorialistică a lui Mihai Stere Derdena n-ar fi putut s-o scrie nici Kafka, nici Orwell și nici alți maeștri ai genului. Și asta pentru că ei nu au simțit, nu au respirat, nu au trăit experiența”);

• Zahu Pană - Un prinț al culturii aromâne, Cuvântul românesc, Nr. 250, iulie-august 1997;
• Răzvan Codrescu,în ”Puncte cardinale”, februarie, martie și mai 1998;
• Al. Firescu, ”Oltenia, azi”, martie și mai 1998;
• Eugen Simion, în ”Curentul” din 30 aprilie 1998 ;
• Hristu Cândroveanu, în ”Deșteptarea”, nr. 3 și 5/1998, și în ”Dimândarea”, august 2004 (ambele reviste bucureștene sunt aromâne);
• David Alexandru, în ”Asachi”, mai 1998;
• Lucian Strochi, în ”Asachi”, iunie 1998;
• Gheorghe Stănescu, în ”Permanențe”, septembrie, octombrie 1998;
• Nicoleta Moraru, în ”Cuvântul românesc” din Canada, februarie 2002;
• Alexandru Mihalcea: Mihai Stere Derdena-O jumătate de veac de rezistență,în revista Memoria nr 1/ 2002;
• Alexandru Emilian, în ”Permanențe”, martie, aprilie 2004;
• Constantin Cucu, în ”Asachi”, martie 2004, august 2004, noiembrie 2004, ianuarie 2005;
• Alexandru Mihalcea, în ”România liberă”, 19 septembrie 1998, în ”Aldine”, 13 septembrie 2003, în ”România liberă”, 23 iulie 2004, în ”Cuvântul românesc”, martie 2004, decembrie 2004;
• Luiza Rădulescu, în ”Prahova”, 9 februarie 1999 și 7 noiembrie 2006;
• Cristian Levant, în ”Adevărul” din 25 și din 28 octombrie 2006* Aduceri aminte și realitate - România Liberă - Ediție Specială 2007;
• Datcu Ioan Anton (7/20/2012), „Enigme si controverse : Bãtrânete fãrã tinerete”, Observatorul, accesat în 13 aprilie 2014  Verificați datele pentru: |date= (ajutor);
• „Memoria - revista gandirii arestate”, Revista.memoria.ro, accesat în 13 aprilie 2014 .