Născut la 15 mai 1936, în București[2], în familia Dumitru și Toni Rădulescu (ambii, fugiți de părinți, în capitală, pentru a-și apăra dragostea), fiul lor unic Mihai este hărăzit unui destin ciudat, numărând atât suișuri cât mai ales coborâșuri, deseori amețitoare, ce au format din el un luptător (caracteristică a multor copii și tineri care au crescut sub comunism, în România)[2].
A refuzat să facă parte din orice organizație comunistă, iar în anul II al Facultății de Filologie, secția de Limbă și Literatură Engleză, preia chemarea studenților mediciniști la o demonstrație în Piața Universității, convocând numeroși colegi de facultate și alți cunoscuți[2]. Este arestat la 4 noiembrie 1956 și condamnat în lotul organizatorilor la patru ani închisoare corecțională[2]. Îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni, după ce fusese anchetat la Ministerul de Interne.[2]
A avut câteva mari suferințe: oreionul ce nu i-a fost tratat, rămânând astfel infertil, avitaminoza A, tratată numai cu o pilulă de polivitamină pe tot parcursul bolii, însoțită de 20-30 crize nervoase pe zi, timp de mai bine de o lună. Finalmente, se eliberează din spitalul din Slobozia, bolnav de febră tifoidă și mutat la spitalul de boli contagioase din București.
Aceasta l-a scăpat de domiciliul obligatoriu ce-i aștepta pe toți cei eliberați în acea perioadă. Reia studiile universitare în 1963, devine licențiat în limbă și literatură engleză și română, iar în continuare se înscrie la doctorat, sub îndrumarea prof. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, dar nu a întrunit condițiile politice necesare pentru susținerea tezei[2].
Între timp a fost profesor de liceu, asistent al Facultății de Limbă Engleză și al Institutului Pedagogic; în 1972 a fost numit prin concurs lector de limbă engleză și franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din București[2], de unde va ieși la pensie la șaizeci și cinci de ani.
O boală gravă (astm), coroborată cu alta la fel de gravă de inimă, îl împiedică ani de zile să mai iasă din casă și, din când în când, îl conduce la spital. Aceasta nu-l împiedică să-și continue activitățile de scriitor de beletristică, de istoric al detenției române sub comunism, de armenolog, de cercetător al artelor plastice și de editor.
După Revoluția Română din 1989 a întemeiat editura Ramida care a funcționat timp de zece ani. Scopul ei era publicarea de memorii de detenție și de carte religioasă.
Colaborează cu regularitate la revista Ararat, Nor Ghiang, Memento[3] (Timișoara) și la Contemporanul, Ideea Europeană[3]. La postul de radiodifuziune România Culturală a deținut o rubrică timp de trei ani[3].
Astăzi are unul dintre cele mai bogate și mai bine organizate site-uri literare și de detenție din țară, unde nu demult a deschis un capitol nou: „Cartea Prietenului Meu”, dedicat acelor foști deținuți sau rudelor acestora, ce nu au bani să-și publice memoriile .
S-a stins din viață, după o perioadă de câțiva ani de suferință (suferea de astm), pe 20 ianuarie 2009.[2]
Cărți publicate
Capcanele" vocabularului englez - Andrei Bantas și Mihai Rădulescu, Editura Științifică, 1967
Violonistica enesciană: violonistul Enescu : creația enesciană pentru vioară, Editura Muzicala, 1971
Finaluri complexe în șah: arta marilor campioni, Editura Stadion, 1972
Shakespeare - un psiholog modern, Albatros, 1979
Educația prin muncă a elevilor: schițe pedagogice, Editura Didactică și Pedagogică, 1981
Civilizația armenilor, Editura Sport-Turism, 1983
Stilistica spectacolului: elemente de stilistică antropologică în teatru, Editura Junimea, 1985
Mozart: șapte zile pentru nemurire, Editura Muzicală, 1987
O vizită la Regele Mihai I, Editura Semnalul, 1990
Pe bulevard în jos: schițe și nuvele, Editura Litera, 1990
False friends - Andrei Bantas și Mihai Rădulescu, Editura Teora, 1992
Tragedia lui Lucrețiu Pătrășcanu: convorbiri cu omul politic Corneliu Coposu, Editura Ramida, 1992
Sânge pe Râul Doamnei: Până când atâta suferință?, Editura Ramida, 1992
Caidul: nuvelele adolescenței în temnițele comuniste, Editura Ramida, 1992
Dactilografele și revoluția, Editura Ramida, 1993
Casa lacrimilor neplânse: martor al acuzării în procesul "reeducatorilor", Editura Ramida, 1993
Ion Mihalache: În înfruntare cu Carol II, Editura Ramida, 1993
Rugul Aprins. Duhovnicii Ortodoxiei, sub lespezi, în gherlele comuniste, Editura Ramida, 1993
Împușcarea călărețului, Editura Ramida, 1994
Martiriul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Ramida, 1994
Codrul scufundat: la 50 ani de la moartea lui Liviu Rebreanu, Editura Ramida, 1994
Evadarea lui Liviu Rebreanu, Editura Ramida, 1994
Popa Piso din Zarnesti, Editura Ramida, 1994
Condamnat să învingă, Editura Ramida, 1995
Antropologia stilistică: lumea lui Charles Dickens, Editura Ramida, 1995
Flăcări sub cruce, Editura Ramida, 1995
Testament între înger și diavol, Editura Ramida, 1995
Un viitor călugăr greco-catolic din preajma „Rugului aprins; în colaborare cu Pericle Martinescu și Justin Paven), Editura Ramida, 1996
Alcovul secret" din volumul de povestiri: "Decameronul din Nowhershire, sub pseudonimul Alquain Foggrery (publicat la Editura F.F.Press, într-o primă ediție, 1996; a doua apariție la Editura Ramida)
Haiku-urile putrezirii de viu, Editura Ramida, 1996
Dubla personalitate în Renaștere: studiu monografic de antropologie stilistică, Editura Ramida, 1996
Morții noștri vii din temnițe. Sonete, Editura Ramida, 1997
Preoți în cătușe, în colaborare cu Irineu Slătineanu, Editura Ramida, 1997
