Mihai Dragolea s-a născut în 1955 în Petroșani, fiu al juristului Ioan Dragolea și al economistei Floarea (n. Cismaru).[1] S-a stabilit în Cluj-Napoca în anii studenției, începând să scrie articole de critică și eseistică în revista locală a studenților Echinox, în care a debutat în 1976.[2] În 1980, a absolvit Facultatea de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai.[3]
După anul 1990, a devenit redactor la secția de emisiuni culturale a TVR Cluj și, timp de câțiva ani, a predat la secția de jurnalism a Universității Babeș-Bolyai. În 1998, Dragolea a obținut doctoratul în filologie cu teza Literatura fragmentară,[3] publicată în același an cu titlul Arhiva de goluri și plinuri;[1] tot spre finalul deceniului a renunțat la scrierea textelor critice și a început publicarea de volume în proză.[2]
A murit în orașul natal, Petroșani, în care se retrăsese în urmă cu câțiva ani ca șomer.[2]
Bibliografie
În exercițiul ficțiunii. Eseu despre Școala de la Tîrgoviște (eseu; 1992, reeditată în 2006)
Arhiva de goluri și plinuri. Literatura fragmentară (eseu; 1998)
Călătorii spre muchia de cuțit (proză scurtă; 1999)
De departe spre aproape (roman; 2001)
Colecția de mirări (secvențe; 2005)
Funcționar la singurătăți sau Contabilul de imagini (2007)
Epiderma de bazalt. Colecția de mirări 2 (2011)
Proces de creponare cu păianjeni, zmeură și ceață (2013)
