Soția sa a fost actrița Suzanne Marwille (Marta Schölerová, 1895–1962), iar fiicele sale vitrege au fost actrițele Marta Fričová și Eva Fričová, ambele fiice ale Suzannei Marwille dintr-o căsătorie anterioară.
După căsătoria sa, Suzanne Marwille a construit o vilă funcționalistă în districtul cadastral Hodkovičky(d) din Praga (strada Na Lysinách 9/430), proiectată de arhitectul Ladislav Žák(d) și echipată cu mobilier de arhitectul rezidențial Josef Hesoun. Vila lui Frič a fost reconstruită după anul 2000 și este astăzi un monument cultural protejat.
Marcat de ocupația sovietică a Cehoslovaciei, la 21 august 1968, potrivit unor surse, și-a pus capăt voluntar vieții. Cu toate acestea, după alte surse, el nu s-a sinucis; fiica sa vitregă, Marta Fričová, a declarat că se afla deja în spital la 21 august și a murit acolo de cancer.[12] Este înmormântat în cimitirul de lângă biserica Sf. Maria Magdalena din Přední Kopanina(d).
Martin Frič a fost o personalitate de film foarte complexă, care a excelat în mai multe profesii în domeniu: de la designer de film, creator de subtitrări pentru filme mute, tehnician de laborator de film, actor, cameraman, compozitor, scenarist până la regizor de film și profesor. Este considerat unul dintre creatorii fondatori ai filmului ceh modern, care a lăsat o amprentă de neșters asupra acestuia, la fel ca și Otakar Vávra.
A devenit regizor independent la sfârșitul anilor 1920, când a filmat dramele Páter Vojtěch și Varhaník u sv. Víta(d), care, cu prelucrarea sa de înaltă calitate, au depășit standardele producției interne de film din acea vreme. Mai ales al doilea film, cu Karel Hašler(d) în rolul principal, a impresionat prin stilizarea sa remarcabilă în stilul kammerspiel german. Cu toate acestea, Frič a preferat să regizeze comedii, asupra cărora s-a concentrat total după apariția filmului sonor. Anii 1930 și 1940 au fost cei mai de succes din întreaga sa carieră. Frič a admirat filmele de la Hollywood, care au servit ca model pentru munca sa în acest domeniu, care a fost populară în rândul publicului și al criticilor.
Gama operei de comedie a lui Frič a fost destul de largă. Împreună cu Jiří Voskovec(d) și Jan Werich a filmat comedia satirică Hej-rup![15] și Svět patří nám(d) (Lumea ne aparține),[16] au urmat filme precum Kristián(d) sau Hotel Modrá hvězda(d) care erau comedii sociale, Život je pes(d)[17] (Viața este un câine, 1933) sau Eva tropí hlouposti(d)[18] (Eva spune prostii, 1939) care erau aproape de comediile nebune. Comediile studențești Škola základ života[19] (Școala stă la baza vieții) și Cesta do hlubin študákovy duše (Călătorie în adâncurile sufletului unui elev)[20] au făcut parte și ele dintr-o categorie aparte. Vedetele cinematografiei din aceea perioadă au excelat în titlurile menționate mai sus, acestea își datorau adesea popularitatea și statutul de vedetă lui Frič. Frič a fost cel care a pus baza succeselor cinematografice ale unor actori ca Hugo Haas(d), Vlasta Burian, Oldřich Nový, Adina Mandlová sau Nataša Gollová.
Pe lângă comedii, Frič a regizat însă și filme din alte genuri. Cu filmul Jánošík (1935) a pus primele baze ale producției de lungmetraje slovace în 1935 și cu această ocazie l-a descoperit și pe viitorul regizor și actor important slovac Paľo Bielik(d). Jánošík este un film romantic cehoslovac despre un erou legendar al poporului slovac bazat pe piesa omonimă a lui Jiří Mahen. Intriga filmului începe în 1711 și are loc în regiunea muntoasă săracă a Ungariei din Slovacia.[21]
În perioada postbelică, Frič și-a continuat fără probleme munca anterioară. În 1946, a regizat filmul Varúj...!, în Slovacia,[26] care a devenit piatra de temelie a producției de film slovac de după război.[27][28][29] Celelalte filme ale sale de succes, care au fost realizate în perioada cinematografiei naționalizate, au fost, de exemplu Čapkovy povídky(d) (bazat pe cinci povestiri de Karel Čapek)[30][31] sau Návrat domů.[32]
După 1948, însă, chiar și Frič a trebuit să facă față debutului realismului socialist. Filmografia sa a alternat astfel între lucrări de gen de înaltă calitate și titluri care aduceau un omagiu ideologiei vremii. Primul grup include Pytlákova schovanka(d) (Ascunzătoarea braconnierului sau Nobilul milionar),[33] o parodie a „kitsch-ului filmului de dinainte de război”,[34] sau comedia color în două părți Císařův pekař – Pekařův císař (Împăratul brutarului),[35] regizat de Frič după ce Jiří Krejčík(d) a abandonat regia sa.[36][37] Al doilea grup include filme uitate precum dramele Pětistovka[38] și Zocelení,[39][40] realizate în spiritul temelor privind viața muncitorilor.
În ultima parte a carierei sale de regizor, Frič a continuat să producă filme care au fost apreciate de public. La sfârșitul anilor 1950, a filmat basme populare ca Prințesa cu stea în frunte (bazat pe basme de Božena Němcová și Pavol Dobšinský) și Dařbuján și Pandrhola (după un basm de Jan Drda).[41][42] În 1955 a regizat drama istorică Psohlavci (Capete de câini), a doua adaptare cinematografică a romanului istoric omonim al lui Alois Jirásk Psohlavci din 1884 despre rebeliunea Chod(d) de la sfârșitul secolului al XVII-lea.[43]
În anii 1960 a regizat drama Oameni în rulotă sau comedii precum Král Králů(d) (Regele regilor, 1963) sau (ultimul film regizat de Martin Frič) Nejlepší ženská mého života(d) (Cea mai bună femeie din viața mea, 1968).[44] În acestea, precum și în celelalte titluri târzii ale sale (de exemplu, în drama istorică din timpul războiului Hvězda zvaná pelyněk (O stea numită Pelin, 1964),[45] a oferit unor actrițe ca Milena Dvorská(d) sau Jiřina Bohdalová(d) șansa de a excela. Filmografia lui Frič la sfârșitul anilor 1960 s-a încheiat cu moartea sa prematură.
Citat
“
Am fost norocos să încep cu acest regizor excelent. El a fost cel care m-a inițiat în secretele tehnicii filmului și alfabetul actoriei cinematografice. El aparține creatorilor fondatori ai cinematografiei cehe. Mereu calm – nu l-am văzut niciodată supărat – perfect pregătit. El știa exact ce vrea. Înainte de a repeta, a disecat starea mentală a personajului, explica ce trebuia făcut și a început să repete. A făcut ceva ce puțini oameni au putut face: a acceptat și uneori a elaborat ideile actorului.[46]
^Ivan Stodola, Pred 35 rokmi – Ivan Stodola o osudoch Bačovej ženy, Petra Hanáková in. Varuj...! a slovenské filmovníctvo v rokoch 1945-1948 (Kino-Ikon, č.1, 2006, s. 12
^Rudolf Mrlian, Umenie, Petra Hanáková in. Varuj...! a slovenské filmovníctvo v rokoch 1945-1948 (Kino-Ikon, č.1, 2006,s. 23
^Ján Kalina, „O filme Varuj“, in: Umenie, 1, č.2-4, 1947, s. 137
Béla Balázs, „Béla Balázs a Varuj“, in: Národná obroda, 3, č.115, 1947, s.4
Neznámy autor, „Po veľkom štarte“, in: Práca, č.71, 1947, s. 9
HANÁKOVÁ P. In: Kino-Ikon , č.1, 2006, s. 24
^Eroul principal este brutarul Matěj (Jan Werich) și împăratul Rudolf al II-lea (din nou Jan Werich), care este un patron bogat al tuturor tipurilor de arte, în special al alchimiei . El reușește să găsească Golemul, un gigant mitic de lut, dar nu reușește să-l reînvie și să devină stăpânul lumii. Brutarul Matěj este mai întâi aruncat în închisoare pentru bunul simț, dreptate și bunătate, dar apoi scapă și, datorită asemănării sale cu împăratul, schimbă rolurile cu acesta și în cele din urmă folosește Golemul pentru a face mâncare pentru săraci.
^
Měl jsem štěstí, že jsem začínal s tímto vynikajícím režisérem. On to byl, kdo mě zasvětil do tajů filmové techniky a abecedy filmového herectví. Patří k zakladatelským tvůrcům české kinematografie. Vždycky klidný – nikdy jsem neviděl, že by se rozčílil – perfektně připravený. Věděl přesně, co chce. Než začal zkoušet, rozebral duševní stav postavy, vyložil, co je třeba udělat a začal zkoušet. Dovedl něco, co uměl málokdo: hercovy nápady přijal a někdy i rozváděl.
^Ladislav Boháč(d): Tisíc a jeden život, Odeon, Praha, 1981, str. 169
Ladislav Pešek(d): Tvář bez masky, Odeon, Praha, 1977, str. 93, 189, 197, 234
Josef, Tomeš; et al. (et al.) (). Český biografický slovník XX. století : I. díl : A–J. Praga ; Litomyšl: Paseka ; Petr Meissner. 342. ISBN80-7185-245-7.
Ladislav Tunys: Hodně si pamatuju...Perličky v duši Raoula Schránila(d), Ametyst, Praha, 1998, str. 71, 92, 96–7, 104, 108–110, 137, ISBN: 80-85837-35-8
