Perioada postbelică

O familie de francezi se reîntoarce în satul Buron, aflat la nord-vest de Caen, complet distrus în timpul luptelor din al Doilea Război Mondial, 18 iulie 1944

Perioada postbelică este perioada care urmează imediat după încheierea unui război. În zilele noastre, termenul de perioadă postbelică (sau eră postbelică) se referă de obicei la perioada care a urmat încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. O perioadă postbelică poate să devină o perioadă interbelică (sau interbellum), când conflictele dintre două tabere reizbucnesc la o dată ulterioară. Acesta a fost cazul perioadei scurse între sfârșitul primei conflagrații monidiale și începutul celei de-a doua. O perioadă postbelică marchează încetarea completă a conflictului.

Perioada postbelică care a urmat celui de-al Doilea Război Mondial

Cronologia perioadei postbelice

Termenul „postbelic” poate avea semnificații diferite în diferite țări și se referă la o perioadă determinată de considerații locale bazate pe efectele războiului în țară.


În Regatul Unit:

  • Din punct de vedere cultural, este un termen folosit în mod obișnuit în artă și arhitectură, așa cum este la nivel mondial. Este în primul rând și mai ales înainte de dezvoltarea curentului Pop Art și de combinarea cu mișcările „postmoderniste” a „anilor ’60”. Momentul în care a încetat din punct de vedere cultural este greu de definit datorită arhetipurilor sale din anii 1950, care contrastează cu evoluțiile de vârf în genurile muzicale avangardiste și în arta pop. Mișcările sale, cum ar fi funcționalismul și brutalismul, au fost depășite de, contracultura anilor 1960, care a devenit dominantă pe măsură ce deceniul a continuat. Mai târziu, revenirea la accentele lui asupra formelor elementare a luat forma postmodernismului și minimalismului.
  • Din punct de vedere politic și economic
    • În sensul cel mai larg, este perioada de la alegerea lui Clement Attlee în 1945 până la cea a Margaret Thatcher în 1979, așa-numitul „consens postbelic”.
    • În sensul cel mai restrâns, este perioada marcată de direct de urmările războiului. A fost o perioadă de solidaritatea socială, o taxare ridicată a capitalului, a moștenirilor, dezvoltarea internaționalismului, acordarea independenței statelor din cadrul Imperiului Britanic, fondarea și dotarea Serviciului Național de Sănătate, toate în plină austeritate economică și de în special rationalizare. Greutățile impozitării capitalului și ale raționalizării au dispărut din cauza redresării globale, a progreselor tehnologice și a consumerismului, permise și încurajate de la sfârșitul deceniului al șaselea și începutul celui de-al șaptelea, în timpul guvernării conservatoare din 1957-1964. În acest fel au fost stabilite norme sociale noi – preferința pentru transportul privat în deplasările în afara orașelor în dauna transportului public, alegerea caselor unifamiliale private în locul condominiumurilor publice, aceste tendințe menținându-se (cu mici variații) în cursul guvernărilor succesive din următoarele două decenii.[1][2][3]

Perioada Războiului Rece

Dacă se consideră că perioada postbelică este echivalentă cu era Războiului Rece, aceasta include și deceniul al nouălea al secolului trecut, încheindu-se cu destrămarea Uniunii Sovietice].[4][5] Ultimul deceniu al secolului trecut și secolul al XXI-lea sunt descrise rar ca parte a perioadei postbelice.

Vezi și

Note

  1. ^ „AEC Lorries in the post war years 1945–1979 book | #248690820”. Worthpoint. 
  2. ^ „The Post-War Years 1945 – 1960”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  3. ^ „The Post War Economy: 1945–1960”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  4. ^ „Archived copy”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Unknown Forum”. soapbox.websitetoolbox.com. Arhivat din original la . Accesat în . 

Read other articles:

Wikisumber memiliki naskah asli yang berkaitan dengan artikel ini: Keputusan Presiden Republik Indonesia Nomor 4 Tahun 1993 Bunga nasional adalah bunga yang dapat mewakili karakteristik sebuah bangsa dan negara. Indonesia sendiri memiliki tiga bunga nasional yang ditetapkan melalui Keputusan Presiden Nomor 4/1993. Spesies bunga yang ditetapkan sebagai bunga nasional dalam keputusan tadi adalah: Bunga melati putih (Jasminum sambac) sebagai puspa bangsa; Bunga anggrek bulan (Phalaenopsis amabi...

 

American politician Lemuel Phillips PadgettMember of the U.S. House of Representativesfrom Tennessee's 7th districtIn officeMarch 4, 1901 – August 2, 1922Preceded byNicholas N. CoxSucceeded byClarence W. TurnerMember of the Tennessee SenateIn office1899–1901 Personal detailsBornNovember 28, 1855 (1855-11-28)Columbia, TennesseeDiedAugust 2, 1922 (1922-08-03) (aged 66)Washington, D.C.Citizenship United StatesPolitical partyDemocraticSpouseIda B. Latt...

 

منتخب تونس تحت 20 سنة لكرة القدم معلومات عامة بلد الرياضة  تونس الفئة كرة قدم تحت 20 سنة للرجال  [لغات أخرى]‏  رمز الفيفا TUN  الاتحاد الجامعة التونسية لكرة القدم[1] كونفدرالية الاتحاد الأفريقي لكرة القدم[4] كونفدرالية فرعية اتحاد شمال أفريقيا لكرة القدم&...

Museum Nasional SingapuraNama asli Hanzi: 新加坡国家博物院Museum Nasional SingapuraLetakJalan Stamford 93, Singapura 178897Koordinat1°17′48.192″N 103°50′55.104″E / 1.29672000°N 103.84864000°E / 1.29672000; 103.84864000Koordinat: 1°17′48.192″N 103°50′55.104″E / 1.29672000°N 103.84864000°E / 1.29672000; 103.84864000Dibangun1849ArsitekturNeo-Palladian, RenaissansBadan pengelolaBadan Warisan Nasional Penetapan sal...

 

Seorang pawang hewan sedang melakukan pertunjukan bersama seekor angsa. Pelatihan hewan adalah tindakan mengajari hewan agar mereka memberikan respons khusus terhadap kondisi atau rangsangan tertentu. Pelatihan dilakukan antara lain untuk membentuk persahabatan dan kemitraan, mengajarkan kemampuan deteksi, melindungi sesuatu, dan keterampilan untuk menghibur. Jenis pelatihan yang diterima hewan akan bervariasi tergantung pada metode pelatihan yang digunakan dan tujuan pelatihan hewan tersebut...

 

Rock garden in Calhoun, USA The Notre Dame cathedral (right) and a castle (background) in the Calhoun Rock Garden 34°27′50″N 84°59′02″W / 34.463979°N 84.983890°W / 34.463979; -84.983890 The Rock Garden (also known as The Garden) in Calhoun, Georgia, is a garden filled with more than 50 miniature castles, churches, and other structures. The Garden, with its whimsical folk art, has become a local tourist attraction.[1][2][3] Background...

Pour les articles homonymes, voir Sault et Récollet (homonymie). Sault-au-Récollet L'église de la Visitation de la Bienheureuse-Vierge-Marie Administration Pays Canada Province Québec Municipalité Montréal Statut Quartier Arrondissement Ahuntsic-Cartierville Constitution 1 juillet 1850 Démographie Gentilé Récollétain, Récollétaine Langue(s) parlée(s) Français Géographie Coordonnées 45° 33′ 34″ nord, 73° 39′ 32″ ouest Localisation Quarti...

 

† Человек прямоходящий Научная классификация Домен:ЭукариотыЦарство:ЖивотныеПодцарство:ЭуметазоиБез ранга:Двусторонне-симметричныеБез ранга:ВторичноротыеТип:ХордовыеПодтип:ПозвоночныеИнфратип:ЧелюстноротыеНадкласс:ЧетвероногиеКлада:АмниотыКлада:Синапсиды�...

 

Sulpicius Severus (lahir ~ 363 – mati ~ 425) adalah seorang penulis Kristen asal Aquitania[1] (saat ini di wilayah Prancis). Ia dikenal karena karyanya mengenai Tawarikh Sejarah Suci (Chronica, Chronicorum Libri duo atau Historia sacra), serta biografi Santo Martinus dari Tours. Kehidupan Hampir semua diketahui mengenai kehidupan Severus berasal dari beberapa kutipan dalam tulisan-tulisannya sendiri, beberapa bagian dalam surat-surat temannya Paulinus, uskup Nola, dan biografi singk...

High speed rail line in China This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Xuzhou–Yancheng high-speed railway – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (August 2020) (Learn how and when to remove this message) Xuzhou–Yanchenghigh-speed railway徐盐客运专线Yancheng railway station, the souther...

 

Public university in Lincoln, Nebraska, US University of Nebraska redirects here. For the state-wide university system, see University of Nebraska system. University of Nebraska–LincolnLatin: Universitas NebraskensisFormer namesUniversity of Nebraska (1869–1968)MottoLiteris Dedicata et Omnibus Artibus (Latin)Motto in EnglishDedicated to Letters and All the ArtsTypePublic land-grant research universityEstablishedFebruary 15, 1869; 155 years ago (1869-02-15)[1]...

 

Dutch TTGrand Prix Sepeda MotorTempatTT Circuit AssenLomba pertama1949Terbanyak menang(pengendara)Ángel Nieto (15)Terbanyak menang(pabrikan)Honda (65) Grand Prix Sepeda Motor Belanda (Dutch TT (Tourist Trophy)) adalah ajang balap motor, yang secara tradisi diadakan pada hari Sabtu terakhir bulan Juni di Sirkuit Assen di Belanda, merupakan bagian dari Kejuaraan Dunia MotoGP. Pada masa lalu semua kelas (50 cc, 125 cc, 250 cc, 350 cc, 500 cc dan sidecars) menjadi bagian dari Dutch TT, sedangkan...

Two Jewish children wearing kashkets A kashket (Yiddish: קאַשקעט, from Polish kaszkiet and Ukrainian кашкет; from French casquette 'cap'; also known as a kashkettel or kasket) is a cap, usually made of felt, worn mainly by Hasidic Jewish children as an alternative to the kippah. It has a crown, a band and peak. From the beginning of the 20th century until World War II, many Russian Jews and Polish Jews wore this cap as part of their everyday dr...

 

قائمة رؤساء شمال قبرص التركية قائمة رؤساء شمال قبرص التركية إرسين تاتار  منذ 23 أكتوبر 2020  البلد قبرص الشمالية  عن المنصب مدة الولاية 5 سنة  تأسيس المنصب 15 نوفمبر 1983  الموقع الرسمي الموقع الرسمي  تعديل مصدري - تعديل   فيما يلي أسماء رؤساء جمهورية قبرص الشمال�...

 

Pour les articles homonymes, voir Noé. Noé Noé fait sortir une colombe de l'arche,mosaïque de la basilique Saint-Marc de Venise (XIIe siècle)נֹחַDonnées clés Activité principale Patriarche du judaïsme, du christianisme et prophète pour l'islam Autres activités Ancêtre de tous les hommes après le Déluge Ascendants Lamech (père) Descendants SemChamJaphet modifier Noé (hébreu : נֹחַ Nōa'h ; arabe : نُوح Nūḥ : repos ou consolation) est un...

2016年美國總統選舉 ← 2012 2016年11月8日 2020 → 538個選舉人團席位獲勝需270票民意調查投票率55.7%[1][2] ▲ 0.8 %   获提名人 唐納·川普 希拉莉·克林頓 政党 共和黨 民主党 家鄉州 紐約州 紐約州 竞选搭档 迈克·彭斯 蒂姆·凱恩 选举人票 304[3][4][註 1] 227[5] 胜出州/省 30 + 緬-2 20 + DC 民選得票 62,984,828[6] 65,853,514[6]...

 

Village in Beqaa Governorate, LebanonDakoue Dakoueh, DekwehVillageCountry LebanonGovernorateBeqaa GovernorateDistrictWestern Beqaa DistrictGovernment • MayorRaymond al-GhajarPopulation (2004) • Total800 DakoueShown within LebanonLocation3 kilometres (1.9 mi) southwest of Mejdel Anjar, LebanonCoordinates33°41′42″N 35°53′35″E / 33.69500°N 35.89306°E / 33.69500; 35.89306HistoryPeriodsHeavy Neolithic, Neolithic, RomanCultu...

 

Károly SoósBorn(1869-07-28)28 July 1869Nagyszeben, Kingdom of HungaryDied24 June 1953(1953-06-24) (aged 83)Steinfort, LuxembourgAllegiance Austria-Hungary Kingdom of HungaryYears of service1890–1922RankGeneralUnitFourth Austro-Hungarian Army, Thirty-third Pawn Brigade, Eleventh Austro-Hungarian ArmyBattles/warsWorld War IAwardsOrder of Leopold, Order of the Iron Crown, Military Merit Medal The native form of this personal name is Vitéz bádoki Soós Károly. This arti...

ألفية: ألفية 2 قرون: القرن 19 – القرن 20 – القرن 21 عقود: عقد 1960  عقد 1970  عقد 1980  – عقد 1990 –  عقد 2000  عقد 2010  عقد 2020 سنين: 1988 1989 1990 – 1991 – 1992 1993 1994 1991 في التقاويم الأخرىتقويم ميلادي1991MCMXCIتقويم هجري1411–1412تقويم هجري شمسي1369–1370تقويم أمازيغي2941من بداية روما2744ت...

 

Systematic representation of language in written form This article is about transcription in linguistics. For other uses, see Transcription. This article needs additional citations for verification. Please help improve this article by adding citations to reliable sources. Unsourced material may be challenged and removed.Find sources: Transcription linguistics – news · newspapers · books · scholar · JSTOR (September 2021) (Learn how and when to rem...