Această pagină (secțiune) necesită o verificare. De verificat: actualizare, locul nașterii, datele asociate ultimei căsătorii, cine a sugerat numele de „Savoy”, etc... (v. repetatele încercări de modificare din ultimul an)
Ștergeți eticheta numai după rezolvarea problemelor.
Marian Nistor s-a născut în București și are originile în satul Fâlfani, comuna Stolnici, Argeș.[3] A urmat școala generală în București. După cursurile elementare la Școala Specială de Muzică nr. 1, unde a fost coleg cu Benone Sinulescu, a studiat la Liceul de artă Dinu Lipatti din capitală, unde a fost coleg cu megastarul Gheorghe Zamfir la clasa profesorului Fănică Luca. În timpul satisfacerii stagiului militar la Timișoara ca transmisionist, a cântat atât ca solist instrumentist, cât și cu formația de chitare[4].
A urmat înființarea propiei formații alături de: Ionel Samoilă (chitară bas, mandolină, vocal), Ionel Orban (clape, vocal), Nichi Rotărescu (percuție, vocal) și George Mitrea (solist vocal), inițial numită "Stelele 23" (pentru că fusese formată la Uzina 23 August) și ulterior Portativ. Formația, descoperită de Margareta Pîslaru, a mers la Teatrul de revistă Constantin Tănase de unde a luat denumirea de Savoy după numele sălii Savoy [3] la sugestia compozitorului Aurel Giroveanu, Ne Stroe și directorul teatrului Dinescu.
A fost căsătorit de 3 ori[5], prima dată la vârsta de 25 ani cu Rodica Berceanu (18 ani), cea cu care a avut singurul său copil, Radu Nistor, și de care a divorțat aproape 8 ani mai târziu. [6]
Este într-o relație cu Dorina Paraschiv Nistor - "Tudorița", începută la o emisiune a lui Aristide Buhoiu[7] și s-a căsătorit cu aceasta în 1999.[8]
Actual se află, în situația de a se descurca cu o pensie mică și cu ceea ce-i mai revine din drepturile de autor ale compozițiilor care l-au făcut cunoscut în deceniul 8[9].
În anul 2010, compozitorul a intrat în conflict cu o serie de maneliști, pe care îi acuză că i-au preluat melodia „Fă-mă Doamne, o lacrimă!“ fară a-i cere acordul[9]. Un episod similar s-a petrecut în 2012 cu solistul trupei Generic - Dan Ciotoi, în legătură cu melodia "Domnișoară, domnișoară..."[10].
Odată începută epoca de la "Constantin Tănase", formația Savoy a colaborat cu Ansamblul UTC. Formația s-a lansat cu, compozitii si prelucrări de folclor.[11]
În peste 40 de ani de când Marian Nistor este pe scenă, a avut peste 10.000 de spectacole. Adesea se afla în prim-plan prin voce, chitară, improvizații și iscusite ritornele la nai.
A cântat alături de muzicieni de prim rang ai muzicii ușoare românești, în șlagăre nemuritoare: Mirabela Dauer (Frunza mea albastră, pe versuri de Radu Stanca; Adio, pică frunza(; Mulțumesc, iubită mamă), Angela Similea - Prințesa Savoylor - (solista cu care a colaborat cel mai mult - 15 ani - și căreia i-a scris și cele mai multe melodii)[12], Margareta Pâslaru, Marina Voica, Dan Spătaru, Cornel Constantiniu, Corina Chiriac și alți artiști din generația mai tânără.
Formația Savoy a terminat colaborarea în anul 1992, conducătorul acesteia compune și interpretează și astăzi sub titulatura de Savoy, împreună cu actuala soție, Dorina Paraschiv Nistor. Amândoi au scos mai multe compilații ce păstrează sound-ul original[3], având împreună 15 albume[7].
Până în vara anului 2011 artistul colaborase la 44 albume.[3]
Discografie
Ciobănașul/Mîndrulița mea/Dorul/Cantec de nuntă din oaș (1971, Electrecord single/45-EDC 10.161)
Povestea lui Păcală/Salcie, fată de baltă (1974, Electrecord single/45-STM-EDC 10.465)
Iscălitura de lumină L.P. (1976, Electrecord LP/STM-EDE-01265)
Scrisoare pe o frunză de tutun L.P (1995, Eurostar LP/CDS-CS 145)
Frunza mea albastră CD (1996, Eurostar E-127)
Canta-mi lautare CD (1996,Metropol)
Daruri pentru Andreea CD (1997, Metropol)
Evanghelina CD (1997, Metropol)
Best CD (1998, Metropol)
Best 2 CD (Compilație 1999, Metropol)
Biblia și pușca CD (1999, Metropol)
Un om și-un câine CD (1999 ,Metropol)
Best 3/Dor de tine CD (Compilație 2000, Metropol)
Cântec românesc 1 CD (2001, Metropol)
Cântec românesc 2 CD (2001, Metropol)
Nostalgie CD (2001, Metropol)
Colind de dragoste CD (2002, Metropol)
Best 4/Ce frumos e omul CD (2002, Metropol)
Nostalgie CD (2003, RBA)
Zorile de dimineață CD (2004, Metropol)
Țigăncușa CD (2005, Metropol)
Best 5/Frumoasa pescariță CD (2005, Metropol)
Septembrie CD (2005, RBA)
Zorile de dimineață CD (2005, RBA)
Best 6/O viață și încă o zi CD (2007, Electro Star)
Povestea lui Păcală CD (2007, Electro Star)
Decembrie CD (2007, RBA)
Remember'" CD (2008, Revista Taifasuri)
Nostalgie CD (2008, Revista Taifasuri)
Best of CD (2008, Intercont)
Zorile de dimineață CD (2008, Intercont)
Balada șoferului CD (2008, Intercont)
Country CD (2008, Intercont)
Best of CD (2009, Intercont)
Evanghelina CD (2009, Intercont)
Colindători pe caii de zăpadă CD (2011, Spiros Galati)
Best of Domnișoara CD (2015, Roton)
Best of Frunza mea albastră CD (2015, Roton)
Colinde de dor și neuitare CD (2015)
Best 7/Mulțumesc iubită mamă CD ( 2018, Eurostar)
Best 8/Pe lumea asta tu ești un inel CD ( 2018, Eurostar)
Best 9/Nimeni nu ne desparte CD ( 2019, Eurostar)
Doi colindători romantici CD (2019, Eurostar)
Best 10/Craiasa apelor CD (2021,Eurostar)
Capitane de judet CD (2021,Eurostar)
"Omul Bentiță"
Marian Nistor a devenit cunoscut nu numai prin muzica sa ci prin bentița pe care o poartă permanent[12], aceasta devenind nu numai un accesoriu de modă ci și un adevărat simbol reprezentativ. Actual artistul deține o impresionantă colecție de bentițe acasă, în care are peste 300[13].
Mare admirator al lui Ilie Năstase și al tenisului, Marian Nistor era încântat de aparițiile spectaculoase ale tenismanului. "Îmi plăcea că Ilie juca tenis de plăcere. Făcea spectacol. Eram o dată la mine acasă cu prietenii. Era și Mirabela (n.red. - Dauer), care mi-a pus bentița pe cap și m-a întrebat. "Ai curaj să mergi cu ea?" "Cu voi, da!", am răspuns. La început îmi era teamă să merg cu bentița dacă nu eram însoțit. De atunci... au trecut peste 30 de ani de când o port. Iar dacă nu o port, dacă n-o am, mă oprește lumea și mă întreabă: «Unde e banderola». Mi se spune «Omul bentiță»"[14]
Realizări
În timpul stagiului militar, a luat două premii pe țară cântând cu naiul la Festivalul national de muzică populară al Armatelor.
A obținut alături de Savoy premii internaționale: la Berlin în 1973 (laureați ai Festivalului Mondial al Tineretului și Studenților) și la Moscova în anul 1985. Tot la Moscova a luat premiu și la Festivalul „Garoafa roșie” și tot în Germania, dar la Rostock a luat un alt premiu în 1986.
Presedintele Romaniei Ion Iliescu i-a coferit lui Marian Nistor in data 10 decembrie 2014 medalia nationala pentru merit clasa III - a.[necesită citare]