Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
[[wiki]]
Acest articol sau această secțiune nu este în formatul standard. Ștergeți eticheta la încheierea standardizării.
Formația Savoy este o formație de muzică pop rock/etno rock înființată de compozitorul și aranjorul Marian Nistor, în 1963, la București. Este trupa românească cu cea mai mare stabilitate a componenței din istoria genului.
Debutează în 1965, sub numele de „Stelele 23“, din formație făcînd parte și Ionel Orban la clape. După un spectacol susținut în 1969 pe scena sălii „Savoy“ a teatrului de revistă „Constantin Tănase“ din București, grupul își va desfășura activitatea sub acest nume.
Susțin turnee în toată țara, fie ca formație independentă, fie ca acompaniament pentru soliștii la modă din acea perioadă. Anul 1970 consemnează apariția primului disc (un EP), cuprinzînd piesele „Ciobănașul“, „Dorule“, „Mîndrulița mea“ și „Melodie din Oaș“. Cu excepția ultimelor două piese – preluări ale unor teme folclorice – tot repertoriul ulterior al grupului este semnat de liderul grupului, Marian Nistor, versurile aparținînd unor poeți consacrați. Sunt prezenți pe compilația cu nr. 2 din seria „Formații pop românești“.
În 1972 debutează la Televiziune, devenind o prezență constantă a emisiunilor micului ecran.
Sunt laureați la Galele „Săptămîna Top“ în 1976.
Efectuează repetate turnee în toate țările socialiste și în Franța, Austria și Cuba (1979). La festivalul „Garoafa Roșie“ de la Moscova, ediția 1988, Marian Nistor primește Premiul I de Compoziție pentru piesa „Domnișoară“.
Nistor are numeroase compoziții înregistrate (și pe discuri) de capetele de afiș ale muzicii ușoare românești (Angela Similea, Mirabela Dauer ș.a.)
Activitatea discografică a trupei este prolifică, albumele fiind solicitate pe piața muzicală a vremii. În afara edițiilor obișnuite, cinci dintre discurile LP – nr. 1, 2, 3, 4, 6 – au fost reunite într-o casetă album.
În 1991 grupul se destramă.
Marian Nistor formează „New Savoy“ cu fiul său, Radu Nistor (baterie, clape), Cristina Nistor (voce), Clement Iordăchescu (chitară) și Alin Constanțiu (clape).
În 1998 „Savoy“ se regrupează temporar și apar la emisiunea „Duminica în familie“ în componența: Marian Nistor, Ionel Samoilă, Nicolae Rotărescu, George Mitrea, Radu Nistor.
Nistor își continuă activitatea discografică.
În 2002 (6 mai) Nistor primește Premiul de Onoare în cadrul Galei muzicale „O zi între stele“ a Ministerului Culturii și Cultelor.