Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
Întors în România, urma să practice o vreme avocatura, în timpul liber dedicându-se scrisului și muzicii. Și-a început cariera literară cu versuri pentru copii, publicate în revista Copilul evreu. În 1934 a scris textul și muzica la un oratoriu profan, inspirat din Biblie, Cântarea Cântărilor, ulterior reprezentat în 1938 pe scena Operei din București.
Pe acel timp, făceau spume prin publicațiile oficiale niște foarte modeste fabule de Marcel Breslașu. Individul cu acest nume intrase în lumea scriitorilor grație prieteniei lui cu Mihai Beniuc, prietenie clădită la „focul sacru” al crezului comunist. Întâi au locuit toți trei împreună, într-o garsonieră, pentru că uitam să spun că Breslașu era însurat, iar mai târziu respectiva soție, prin bună înțelegere, a trecut pe numele lui Beniuc. Înțelegerea a fost, de fapt, un troc: în schimbul soției, fabulistul a primit un post gras la Fondul Literar.
Dinu Săraru își amintește de perioada când era redactor-șef adjunct la revista de literatură universală Secolul XX:[12]
Redactor-șef era Marcel Breslașu, bătrân obosit, poet, pianist, cu un umor fabulos, evreiesc, de mare clasă, dar nu se ocupa de revistă. O vedea doar când apărea.
Marcel Breslașu era un fel de boem antiboem, modest și leneș, crescut cu o bursă a Reginei Maria prin care ajunsese compozitor cu o singură compoziție în perioada interbelică și un cântec revoluționar al brigadierilor din 1948 intitulat "Răsună valea" (acel mineresc ”Răsună valea, răsună valea/ De la Bumbesti la Livezeni...")...
