Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
În limba română, cuvântul lume își are originea în latinescul lumen, din care a fost derivat și cuvântul lumină, având probabil inițial sensul de tot ce e luminat, precum în expresia „tot ce e sub soare”.
Lumea este deseori sinonim cu planetaPământ, dar este uneori generalizat cu sensul de planetă sau chiar de întreg Universul, ca în expresia „toată lumea”.
lumea ca sistem de civilizație, desprins de Dumnezeu și subordonat lui Satan
Alte sensuri
Lume mai poate fi folosit și cu sensul de „societate”, ca în expresia „lumea bună”.
De asemenea prin lume se mai poate înțelege și un tărâm imaginar, precum „lumea din Star Trek” sau „lumea din Stăpânul Inelelor”. Vezi și expresia „sfârșitul lumii”.
Lumea a Treia se referea la națiunile care nu erau în nicio sferă de influență, pe care Statele Unite și Uniunea Sovietică încercau să le influențeze în mod secret. În ultima vreme, denumirea de Lumea a Treia se folosește pentru a caracteriza țările nedezvoltate.