Conducătorii Lorenei (Lotharingiei) au deținut diverse poziții sub diferitele guvernări asupra variatelor regiuni. Primii conducători au fost regi ai francilor, al căror regat era numit Lotharingia. Construcția latină "Lotharingia" a evoluat în timp în "Lorena" în franceză, "Lotharingen" în olandeză și "Lothringen" în germană. După Carolingieni, regatul a fost absorbit în statele vecine la finele secolului al IX-lea, asupra teritoriului respectiv fiind numiți la conducere diverși duci. La jumătatea secolului al X-lea, ducatul a fost divizat în Lorena Inferioară și Lorena Superioară, primul dintre ele devenind în timp Țările de Jos, iar cel de al doilea Ducatul Lorena, având o existență până în epoca modernă.

• Lothar al II-lea al Lotharingiei (855–869)

Carol cel Pleșuv, regele Franciei apusene a pretins Lotharingia pentru sine, la moartea lui Lothar și a fost încoronat la Metz, însă fratele său Ludovic Germanul, care conducea în Francia răsăriteană, s-a opus, drept pentru care tratatul de la Meerssen din 870 a divizat Lotharingia între cei doi frați și, în continuare, între succesorii lor. În 880, tratatul de la Ribemont a acordat întreaga Lotharingie lui Ludovic cel Tînăr, fiul lui Ludovic Germanul și regele Franciei răsăritene.

• Carol cel Pleșuv (869–870)
• Ludovic cel Tânăr (880–882)
• Carol cel Gras (882–887)
• Arnulf de Carintia (887–895)
• Zwentibold (895–900)
• Ludovic Copilul (900–911)
• Carol cel Simplu (911–922)

În 922, Lotharingia a devenit parte integrantă din Regatul Germaniei.

• Gebhard (903–910), conte de Lahngau
• Reginar (910–915), conte de Maasgau
• Gilbert (Giselbert) (925–939)
• Henric (939–940), duce de Bavaria
• Otto (942–944), conte de Verdun
• Conrad cel Roșu (944–953)
• Bruno (953–Köln), arhiepiscop de Köln

În 959, Lorena a fost divizată în două regiuni distincte: Superioară și Inferioară, fiecare fiind acordată câte unui markgraf sau viceduce, aflați sub autoritatea lui Bruno de Köln. La moartea lui Bruno din 965, Lorena Inferioară, al cărui markgraf murise, a rămas vacantă până în 977. În acel an, Carol a fost numit duce de Lotharingia Inferioară, iar Frederic, până atunci markgraf, a fost ridicat la rangul ducal în Lorena Superioară. Cele două ducate au rămas definitiv separate, urmând destine diferite, cu excepția scurtei perioade dintre 1033 și 1044.

Trebuie notat că numerotarea ducilor variază în funcție de surse.

• Godefroi I (959–964), conte de Hainaut
• Richar (968–972), conte de Mons

• Carol (976–991)
• Otto (991–1012)

• Godefroi al II-lea (1012–1023) (cunoscut și ca Godefroi I), conte de Verdun
• Gothelo I (1023–1044) (de asemenea, duce de Lorena Superioară), markgraf de Anvers și conte de Verdun
• Gothelo al II-lea (1044–1046)

• Frederic (1046–1065), conte de Malmedy

• Godefroi al III-lea cel Bărbos (1065–1069) (cunoscut și ca Godefroi al II-lea, de asemenea, duce de Lorena Superioară), conte de Verdun, markgraf de Anvers
• Godefroi al IV-lea cel Ghebos (1069–1076) (cunoscut și ca Godefroi al III-lea)

• Conrad (1076–1087), rege al Germaniei și rege al Italiei

• Godefroi al V-lea (1087–1100) (cunoscut și ca Godefroi al IV-lea), devenit primul conducător de facto în Regatul Ierusalimului

• Henric I (1101–1106), conte de Limburg și de Arlon

• Godefroi I de Leuven (1106–1129) (cunoscut și ca Godefroi al V-lea), landgraf de Brabant, conte de Bruxelles și de Leuven

• Waleran (1129–1139), duce de Limburg, conte de Arlon

• Godefroi al II-lea de Leuven (1139–1142) (cunoscut și ca Godefroi al VI-lea), conte de Leuven și landgraf de Brabant
  • Godefroi de Stanton, fratele lui Godefroi, a deținut conducerea Lorenei Inferioare de la 1142- până în jur de 1154, când fiul său a atins majoratul.
• Godefroi al III-lea de Leuven (1142–1190) (cunoscut și ca Godefroi al VII-lea), conte de Leuven, landgraf de Brabant, markgraf de Anvers

Trecerea sub Ducatul de Brabant, care a păstrat titlul de "duce de Lotharingia" până la 1795.

• Frederic I (959–978), conte de Bar
• Theodoric I (978–1026/1027), conte de Bar
• Frederic al II-lea (1026/1027), conte de Bar
• Frederic al III-lea (1026/1027–1033), conte de Bar

• Gothelo (1033–1044) (de asemenea, duce de Lotharingia Inferioară), markgraf de Anvers, conte de Verdun
• Godefroi cel Bărbos, (1044–1046) (de asemenea, duce de Lotharingia Inferioară), conte de Verdun, markgraf de Anvers

Portretul	Numele	Începutul domniei	Sfârșitul domniei	Note
	Adalbert	1047	1048
	Gerard	1048	6 martie 1070
	Theodoric al II-lea	6 martie 1070	23 ianuarie 1115
	Simon I	23 ianuarie 1115	13 aprilie 1138
	Matia I	13 aprilie 1138	13 mai 1176
	Simon al II-lea	13 mai 1176	1205
	Frederic al IV-lea (numit și Frederic I)	1205	7 aprilie 1206
	Frederic al V-lea (numit și Frederic al II-lea)	7 aprilie 1206	10 octombrie 1213
	Theobald I	10 octombrie 1213	17 februarie 1220
	Matia al II-lea	17 februarie 1220	24 iunie 1251
	Frederic al VI-lea (numit și Frederic al III-lea)	24 iunie 1251	31 decembrie 1302
	Theobald al II-lea	31 decembrie 1302	13 mai 1312
	Frederic al VII-lea (numit și Frederic al IV-lea)	13 mai 1312	23 august 1328
	Rudolf (Raoul)	23 august 1328	26 august 1346	ucis în bătălia de la Crécy
	Ioan I	26 august 1346	27 septembrie 1390
	Carol al II-lea	27 septembrie 1390	25 ianuarie 1431
	Isabela	25 ianuarie 1431	28 februarie 1453	Împreună cu soțul ei, ducele René I

Portretul	Numele	Începutul domniei	Sfârșitul domniei	Note
	René I	25 ianuarie 1431	28 februarie 1453	cu soția sa, Isabela; duce de Anjou, conte de Provence, conte de Piemont, duce de Bar, rege al Neapolelui, rege titular al Ierusalimului și al Aragonului
	Ioan al II-lea	28 februarie 1453	16 decembrie 1470	rege titular al Neapolelui (numit duce de Calabria)
	Nicolae I	16 decembrie 1470	24 iulie 1473

Ramură colaterală a vechilor conducători din dinastia Ardennes–Metz, cunoscută sub numele de Casa de Lorena

Portretul	Numele	Începutul domniei	Sfârșitul domniei	Note
90px|center	René al II-lea	24 iulie 1473	10 decembrie 1508	nepotul lui René I și al Isabelei; duce de Bar
	Anton	10 decembrie 1508	14 iunie 1544
	Francisc I	14 iunie 1544	12 iunie 1545
	Carol al III-lea	12 iunie 1545	14 mai 1608
	Henric al II-lea	14 mai 1608	31 iulie 1624
	Nicola	31 iulie 1624	25 noiembrie 1625	fiica lui Henric al II-lea și ducesă de Bar; stările din Lorena au decis în cele din urmă că ea nu era eligibilă pentru a guverna și i-au acordat coroana unchiului ei, Francisc al II-lea, urmând ca soțul și vărul ei, Carol al IV-lea, să conducă ducatul după aceea
	Francisc al II-lea	25 noiembrie 1625	1 decembrie 1625	a abdicat imediat în favoarea fiului său, Carol al IV-lea; d. 1632
	Carol al IV-lea	1 decembrie 1625	19 ianuarie 1634	a abdicat în favoarea fratelui său
	Nicolae al II-lea	19 ianuarie 1634	1 aprilie 1634	fugit în exil și nevoit să abdice în favoarea fratelui său mai mare, care este restaurat; ducatul rămâne sub control francez efectiv pentru următorii 27 de ani
	Carol al IV-lea	1 aprilie 1634	18 septembrie 1675	nominal restaurat după abdicarea fratelui său; Lorena a fost ocupată de către francezi, iar ducele exilat între 1634 și 1661 și apoi din nou, de la 1670 până la moartea ducelui
	Carol al V-lea Leopold	18 septembrie 1675	18 aprilie 1690	S-a aflat în exil, iar Lorena a fost ocupată de către Franța de-a lungul întregii sale domnii nominale
	Leopold	18 aprilie 1690	27 martie 1729	S-a aflat în exil, iar Lorena a fost ocupată de către Franța până la 30 octombrie 1697; ocupată din nou de Franța între 1702 și 1714, deși ducele a rămas în funcție
	Francisc al III-lea Ștefan	27 martie 1729	9 iulie 1737	a cedat Lorena la schimb pentru Marele Ducat de Toscana; ales împărat roman în 1745 ca soț al Mariei Terezia de Habsburg; d. 1765

Portretul	Numele	Începutul domniei	Sfârșitul domniei	Note
	Stanislas	9 iulie 1737	23 februarie 1766	fost rege al Poloniei. După el, ducatul a fost moștenit de ginerele său, regele Ludovic al XV-lea al Franței și încorporat stăpânirilor acestuia

• Ducatul Lotharingiei Inferioare
• Ducatul Lorena

Titles of the dukes of Lorraine from contemporary documents with bibliography

Putnam, Ruth, Alsace and Lorraine: From Cæsar to Kaiser, 58 B.C.-1871 A.D., New York, 1915.