Liga Națională de handbal feminin 2017-2018 a fost a 60-a ediție a primului eșalon valoric al campionatului național de handbal feminin românesc, respectiv a 21-a ediție în sistemul Ligii Naționale. Competiția este organizată de Federația Română de Handbal (FRH). Pe 2 septembrie 2017, Liga Națională a fost redenumită Liga Florilor și a primit un logo cu motive florale și mingi de handbal stilizate.[1]
Numeroase partide au fost televizate. Companiile DigiSport și DolceSport au cumpărat împreună un pachet de meciuri și le-au transmis în comun. Alte partide au fost televizate de canalele televiziunii naționale. Câteva partide de pe teren propriu ale CSM Roman au fost difuzate în direct pe internet de către stația roman24online.
Săli
Partidele s-au jucat în principalele săli de sport din orașele de reședință ale echipelor. În București și Cluj meciurile s-au jucat în câte două săli, în funcție de disponibilitatea acestora și de potențialul de spectatori al partidelor. Cele două săli din București sunt Sala Polivalentă și Sala „Rapid”, iar cele din Cluj sunt Sala Polivalentă și Sala „Horia Demian”.
1) Deși Corona Brașov a învins pe teren pe „U” Alexandrion Cluj în Etapa a III-a, scor 30-23 (16-12), clubul brașovean a fost penalizat de Comisia de Competiții a FRH pentru că a folosit o handbalistă, Daciana Hosu, care a jucat două meciuri în aceeași zi, unul pentru echipa de Divizia A a Brașovului, celălalt pentru echipa de Liga Națională. FRH a decis că echipa Corona Brașov va pierde meciul la „masa verde” cu 0-10 și i se va scădea suplimentar un punct din clasament.[4] Clubul din Brașov a depus apel și, pe 24 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al FRH a anulat decizia Comisiei de Competiții, iar echipei Corona Brașov i-au fost retrocedate punctele și golaverajul anterioare sancțiunii.[5]
Partide
Meciurile ediției 2017-18 a Ligii Naționale de handbal feminin s-au jucat în sistem fiecare cu fiecare cu tur și retur, fără Play-Off și Play-Out, iar programul acestora a fost alcătuit după Tabela Berger. Calendarul Competițional s-a stabilit prin tragerea la sorți care a avut loc la București, pe 29 iunie 2017, la RIN Grand Hotel.[6]. Datele de desfășurare a partidelor au fost anunțate ulterior.[6]
O listă cu observatorii FRH acreditați a fost publicată pe 25 august 2017.[7]
Rezultate în tur
Date oficiale publicate de Federația Română de Handbal
1) Deși Corona Brașov a învins pe teren pe „U” Alexandrion Cluj, scor 30-23 (16-12), clubul brașovean a fost penalizat de Comisia de Competiții a FRH pentru că a folosit o handbalistă care a jucat două meciuri în aceeași zi, unul pentru echipa de Divizia A a Brașovului, celălalt pentru echipa de Liga Națională. FRH a decis că echipa Corona Brașov va pierde meciul la „masa verde” cu 0-10 și i se va scădea suplimentar un punct din clasament.[4] Clubul din Brașov a depus apel și, pe 24 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al FRH a anulat decizia Comisiei de Competiții, iar echipei Corona Brașov i-au fost retrocedate punctele și golaverajul anterioare sancțiunii.[5]
Situația clasamentului pe 19 noiembrie 2017, înaintea judecării apelului echipei Corona Brașov
Deși Corona Brașov a învins pe teren pe „U” Alexandrion Cluj în Etapa a III-a, scor 30-23 (16-12), clubul brașovean a fost penalizat de Comisia de Competiții a FRH pentru că a folosit o handbalistă, Daciana Hosu, care a jucat două meciuri în aceeași zi, unul pentru echipa de Divizia A a Brașovului, celălalt pentru echipa de Liga Națională. FRH a decis că echipa Corona Brașov va pierde meciul la „masa verde” cu 0-10 și i se va scădea suplimentar un punct din clasament.[4] În consecință, clasamentul Ligii Naționale a fost revizuit prin modificarea punctelor și golaverajului echipelor Corona Brașov și „U” Alexandrion Cluj conform deciziei Comisiei de Competiții. Ulterior, clubul din Brașov a depus apel și, pe 24 noiembrie 2017, Consiliul de Administrație al FRH a anulat decizia Comisiei de Competiții, iar echipei Corona Brașov i-au fost retrocedate punctele și golaverajul anterioare sancțiunii.[5]
Tabelul de mai jos prezintă situația clasamentului pe data de 19 noiembrie 2017, la sfârșitul etapei a X-a, când Corona Brașov se afla încă sub sancțiunea Comisiei de Competiții a FRH, iar „U” Alexandrion Cluj beneficia de aceasta.
1) Deși Corona Brașov a învins pe teren pe „U” Alexandrion Cluj în Etapa a III-a, scor 30-23 (16-12), clubul brașovean a fost penalizat de FRH pentru că a folosit o handbalistă, Daciana Hosu, care a jucat două meciuri în aceeași zi, unul pentru echipa de Divizia A a Brașovului, celălalt pentru echipa de Liga Națională. FRH a decis că echipa Corona Brașov va pierde meciul la „masa verde” cu 0-10 și i se va scădea suplimentar un punct din clasament.
1) Partidele au fost programate inițial pentru data de 28 februarie, dar au fost reprogramate de FRH din cauza condițiilor meteo nefavorabile[9], cod portocaliu de ninsori, viscol și ger[10][11].
În urma înfrângerii SCM Craiova de către CSM Roman, CSM București a devenit matematic campioana României, nemaiputând fi ajunsă la puncte de niciuna din celelalte echipe, chiar dacă nu disputase încă meciul din etapa a XXI-a împotriva HCM Râmnicu Vâlcea, programat pentru 26 aprilie.
În urma rezultatelor din această etapă, CS Rapid București și HCM Slobozia au retrogradat matematic în Divizia A, iar CSU Danubius Galați a devenit prima echipă obligată să participe la barajul de promovare/retrogradare.
În ediția 2017-2018, Liga Națională de handbal feminin s-a desfășurat doar cu tur și retur, fără Play-Off și Play-Out. La întrecere au participat 14 echipe. Echipele clasate pe ultimele două locuri la finalul competiției (13 și 14) au retrogradat direct, în timp ce echipele clasate pe locurile 11 și 12 au disputat un turneu de baraj împreună cu formațiile care au terminat sezonul pe locurile 2 și 3 în cele două serii ale Diviziei A. Regulamentul de desfășurare preciza că, la capătul turneului de baraj, primele două echipe clasate vor rămâne sau, după caz, vor promova în Liga Națională.[14] Echipele care au retrogradat direct, Rapid USL București și HCM Slobozia, au fost decise în urma înfrângerilor din data de 12 mai 2018, din etapa a XXV-a, punctele acumulate până în acel moment nefiindu-le suficiente pentru a rămâne în Liga Națională indiferent de rezultatele din partidele rămase de jucat.[15]
Ca și în edițiile anterioare, echipele clasate pe locul 1 în cele două serii ale Diviziei A au promovat direct în Liga Națională.[14]
Echipele care au luat parte la turneul de baraj au fost împărțite în două serii de câte trei. Meciurile s-au desfășurat în Sala Sporturilor „Măgura” din Cisnădie, în perioada 23-27 mai 2018.[16] Programul complet al partidelor a fost publicat pe 21 mai 2018.[17] Prima echipă din Liga Națională obligată să participe la baraj, CSU Danubius Galați, a fost decisă pe 12 mai 2018.
CSM Slatina și CSU Danubius Galați au rămas în Liga Națională;
SCM Gloria Buzău și CS Minaur Baia Mare au promovat în Liga Națională;
SCM Timișoara, care a învins pe CSU Neptun Constanța într-un meci de departajare, ar fi putut promova în Liga Națională în cazul retragerii unei alte echipe;
La finalul competiției, ziarul ProSport a discutat cu tehnicieni care au activat la cele 14 echipe din Liga Națională și a alcătuit echipa ideală a sezonului pe baza voturilor acestora:[18]