Lajos Batthyány
Date personale
Născut	10 februarie 1807 Pozsony, Imperiul Austriac[2][3]
Decedat	6 octombrie 1849 (42 de ani)[4][5] Pesta, Regatul Ungariei[6]
Înmormântat	Cimitirul Kerepesi
Cauza decesului	execuție[*]​
Părinți	Batthyány József Sándor[*][[Batthyány József Sándor (Hungarian noble (1777-1812))|​]] Skerlecz Borbála[*][[Skerlecz Borbála (Hungarian noblewoman, mother of Lajos Batthyány prime minister (1779–1834))|​]]
Căsătorit cu	Antónia Zichy[*]​ (4 decembrie 1834–6 octombrie 1849)[7]
Copii	Batthyány Emanuela[*][[Batthyány Emanuela (daughter of count Lajos Batthyány)|​]] Batthyány Ilona[*][[Batthyány Ilona (Hungarian noble (1842–1929))|​]] Batthyány Elemér[*][[Batthyány Elemér (Hungarian nobleman (1847–1932))|​]]
Cetățenie	Ungaria
Ocupație	economist politician
Limbi vorbite	limba maghiară[4]
Magyarország közmunka- és közlekedésügyi minisztere[*][[Magyarország közmunka- és közlekedésügyi minisztere (former Hungarian cabinet position (1848–1889))|​]]
În funcție 28 septembrie 1848 – 31 decembrie 1848
Guvern	Guvernul Batthyány
Precedat de	Lajos Batthyány
Ministru de justiție al Ungariei[*]​
În funcție 12 septembrie 1848 – 28 septembrie 1848
Guvern	Guvernul Batthyány
Precedat de	Ferenc Deák
Succedat de	Ghyczy Kálmán[*][[Ghyczy Kálmán (politician maghiar)|​]]
Deputat în Adunarea Națională a Ungariei
În funcție 1 iulie 1848 – 31 decembrie 1848[1]
Circumscripția	sárvári választókerület[*][[sárvári választókerület (district electoral defunct din Ungaria)|​]]
Legislatură	1848–1849-es parlamenti ciklus[*][[1848–1849-es parlamenti ciklus (1848-1849 legislative term of the Hungarian Parliament)|​]]
Grup parlamentar	Békepárt[*][[Békepárt (Hungarian parliamentary group (1848-1849))|​]]
Prim-ministru al Ungariei
În funcție 17 martie 1848 – 2 octombrie 1848
Succedat de	Szemere Bertalan[*][[Szemere Bertalan (Prime Minister of Hungary (1812-1869))|​]]
Partid politic	Ellenzéki Párt[*][[Ellenzéki Párt (19th century Hungarian political party)|​]]  Békepárt[*][[Békepárt (Hungarian parliamentary group (1848-1849))|​]]
Alma mater	Facultatea de Drept a Universității din Zagreb[*]​
Semnătură
Modifică date / text

Contele Lajos Batthyány de Németújvár (n. 10 februarie 1807, Pozsony, Imperiul Austriac – d. 6 octombrie 1849, Pesta, Regatul Ungariei) a fost primul prim-ministru al Ungariei, exercitându-și mandatul în timpul Revoluției Maghiare din 1848-1849. A fost împușcat de un pluton de execuție la Pesta în 6 octombrie 1849, în aceeași zi cu cei 13 ofițeri revoluționari maghiari executați la Arad.

Tatăl său era contele József Sándor Batthyány (1777-1812), iar mama lui era Borbála Skerlecz (1779-1834). Părinții lui s-au separat la scurt timp după nașterea lui, iar mama lui s-a stabilit la Viena, împreună cu Lajos și cu fratele lui. La moartea tatălui său, micul Lajos avea doar cinci ani, iar mama lui a moștenit o avere imensă și a dus o viață luxoasă. Educat inițial acasă de un profesor particular, Lajos a fost trimis apoi de mama lui la o școală internat. Și-a revăzut rar mama în anii următori. A crescut ca un copil aproape orfan și a dobândit un caracter dificil și rebel.

La vârsta de 16 ani Batthyány a absolvit studiile medii la școala-internat Schottengymnasium^{⁠(en)[traduceți]} din Viena, după s-a înscris pentru studii superioare la Universitatea din Zagreb.^[8] Începând din 1826 a urmat un stagiu militar de patru ani în Italia, unde a fost avansat locotenent și a obținut licența în drept. În această perioadă a dus o viață frivolă și a acumulat mari datorii în așteptarea vârstei când va intra în posesia moștenirii, pe care a obținut-o la vârsta de 24 de ani după o ceartă lungă cu mama lui. S-a întors în 1830 la moșiile sale din comitatul Vas și s-a familiarizat cu cultura și limba maghiară.

În același an, 1830, a devenit membru ereditar al Camerei Superioare a Parlamentului Ungariei, fără a avea în acel moment ambiții politice.

În decembrie 1834 s-a căsătorit cu Antónia Zichy (fiica lui Károly Zichy și a Antóniei Batthyány). Au avut trei copii: Amália Batthyány (1837-1922), Ilona Batthyány (1842-1929) și Elemér Batthyány (1847-1932). Potrivit prietenilor săi, soția lui, Antónia, l-a încurajat pe Lajos Batthyány să-și asume responsabilități mai mari în domeniul politic. Cumnata lui, Karolina Zichy, era soția contelui György Károlyi (1802-1877), comite, om politic și președinte al Academiei Maghiare de Științe. Aceste două familii s-au aflat apoi în centrul vieții publice, politice și culturale din Ungaria.

Batthyány a devenit mai implicat în politică începând cu Dieta de la Pozsony din 1839-1840 și a fost lider al opoziției. El a elaborat un plan precis de reforme. Batthyány i-a sfătuit pe stenografi să înregistreze întocmai discuțiile purtate în Camera Superioară a Ungariei începând din anul 1840.

Batthyány a împărtășit ideile politice și economice ale contelui István Széchenyi. La începutul anilor 1830 a promovat creșterea cailor în Ungaria, apoi și a altor animale, și a fondat Asociația Economică Maghiară. Batthyány, urmând sfatul lui Széchenyi, a susținut creșterea viermilor de mătase: a plantat mai mult de 50.000 de duzi la ferma lui cu scopul de a crește viermi de mătase. Asociația Economică din comitatul Vas, cu sediul la Szombathely, a fost fondată cu sprijinul lui Batthyány.

În ciuda adeziunii inițiale la ideea lui Széchenyi că noua mișcare reformistă trebuia condusă de tinerii nobili maghiari, Batthyány s-a apropiat de avocatul Lajos Kossuth și a început să colaboreze îndeaproape cu aceasta din 1843.

În sezonul parlamentar 1843-1844 Batthyány a fost liderul opoziției pentru întregul parlament și a criticat politica internă și externă a Monarhiei Habsburgice.

După dizolvarea parlamentului Batthyány s-a mutat la Pesta și a fost ales în 1845 ca președinte al Biroului Electoral Central. El a îndeplinit în acea perioadă un rol important în numeroase asociații economice (printre care Asociația Comercială și Asociația producătorilor de zahăr din Ungaria) și a înființat Védegylet (într-o traducere aproximativă: „Societatea de Apărare”). Pe 15 martie 1847 a avut loc fuziunea mișcărilor politice reformatoare maghiare și a fost fondat astfel Partidul Opoziției (Ellenzéki Párt). Primul președinte al partidului a fost ales contele Batthyány.

Batthyány l-a sprijinit pe Kossuth atât moral, cât și financiar. Kossuth a devenit reprezentant al comitatului Pesta în dieta din 1847. Apoi Batthyány a fost lider al opoziției în Camera Superioară, în timp ce Kossuth a avut același rol în Camera Inferioară.

Batthyány a făcut parte din delegația maghiară care s-a întâlnit cu împăratul Ferdinand I al Austriei. Delegații maghiari au cerut o autonomie mai mare pentru Ungaria și formarea unui guvern maghiar, care să fie autoritatea politică supremă pe teritoriul Ungariei. Împăratul și-a dat acordul în 17 martie 1848 și l-a însărcinat pe contele Batthyány să formeze un guvern. Pe 23 martie 1848, în calitate de șef al guvernului, Batthyány a prezentat Dietei lista miniștrilor primului guvern al Ungariei.

Prima sarcină a noului guvern a fost să stabilească măsurile politice care trebuiau implementate. După ce acestea au fost convenite, guvernul a început punerea lor în practică pe 11 aprilie 1848. La acel moment situația politică internă și externă a Ungariei era instabilă, iar Batthyány s-a confruntat cu multe probleme. Prima și cea mai importantă acțiune a guvernului a fost organizarea forțelor armate și a administrației locale. El a insistat că armata austriacă, atunci când se află pe teritoriul Ungariei, trebuie să respecte constituția maghiară, iar această solicitare a fost admisă de autoritățile Imperiului Austriac. El a încercat să-i repatrieze pe militarii imperiali recrutați de pe teritoriul Ungariei. A înființat gărzile naționale, a căror misiune era să asigure menținerea ordinii publice interne. În mai 1848 a început să organizeze o armată revoluționară maghiară independentă. Batthyány a preluat controlul gărzilor naționale până la întoarcerea în țară a generalului Lázár Mészáros. În același timp, el a fost ministru de război.

Batthyány a fost un conducător foarte capabil, dar s-a aflat în mijlocul unui conflict între monarhia austriacă și separatiștii maghiari. În ciuda devotamentului lui Batthyány față de monarhia constituțională austriacă și de păstrarea constituției, împăratul a fost nemulțumit de activitatea lui. Pe 29 august, cu acordul parlamentului, Batthyány și Ferenc Deák s-au dus la împărat pentru a-l ruga să le ceară sârbilor să capituleze și să-l oprească pe feldmareșalul Jelačić, comandantul trupelor imperiale din Croația, care plănuia să atace Ungaria. În același timp, Batthyány i-a propus lui Jelačić separarea pașnică a Croației - care făcea parte din teritoriile supuse Coroanei Ungariei - de Ungaria. Eforturile politice ale lui Batthyány nu au avut succesul scontat: chiar dacă împăratul l-a eliberat formal pe Jelačić de atribuțiile sale, armata lui Jelačić a invadat Ungaria pe 11 septembrie 1848.

Această situație a cauzat demisia lui Batthyány și a membrilor guvernului său, cu excepția miniștrilor Kossuth, Szemere și Mészáros. Mai târziu, la cererea arhiducelui Ștefan, palatinul Ungariei, Batthyány a devenit din nou prim-ministru. Pe 13 septembrie Batthyány a solicitat declanșarea unei revolte populare maghiare și i-a cerut palatinului să o conducă. Cu toate acestea, palatinul a demisionat din funcție la ordinul împăratului și a părăsit Ungaria.

Împăratul nu a recunoscut noul guvern pe 25 septembrie și l-a numit pe feldmareșalul conte Philipp Franz von Lamberg în funcția de comandant al armatei maghiare. Trei zile mai târziu, Lamberg a fost asasinat de rebelii maghiari la Pesta. Între timp, Batthyány s-a deplasat din nou la Viena pentru a căuta un nou compromis cu împăratul.

Eforturile lui Batthyány de a organiza Armata Revoluționară Maghiară au avut totuși succes: noua armată i-a învins pe croați în Bătălia de la Pákozd din 29 septembrie 1848.

Dându-și seama că nicio înțelegere cu împăratul nu ma era posibilă, Batthyány a demisionat din nou din funcția de prim-ministru pe 2 octombrie 1848 și l-a desemnat ca succesor pe Miklós Vay, care a refuzat propunerea. În același timp, el a demisionat, de asemenea, din Parlament.

Batthyány s-a alăturat ca simplu soldat gărzii naționale conduse de József Vidos și a luptat împotriva brigăzii imperiale conduse de generalul Kuzman Todorović, dar pe 11 octombrie 1848 a căzut de pe cal și și-a rupt brațul.

După ce s-a însănătoșit, Batthyány și-a reluat activitatea politică și s-a opus refugierii Parlamentului la Debrețin. La propunerea sa Parlamentul a trimis o delegație maghiară (din care făcea parte Batthyány) care să se întâlnească cu generalul Alfred de Windisch-Grätz pentru a-i cunoaște intențiile. Generalul austriac nu a vrut să se întâlnească cu Batthyány, ci doar cu ceilalți membri ai delegației.

Pe 8 ianuarie 1849 Batthyány s-a întors la Pesta, fiind capturat în Palatul Károly și întemnițat în cazarma din cetatea Buda. Atunci când Armata Revoluționară Maghiară s-a apropiat de Pesta, Batthyány a fost scos din castelul Buda și transportat la Pozsony, de unde a fost dus apoi la Ljubljana și Olmütz (azi Olomouc, Republica Cehă). Ungurii au încercat să-l salveze de mai multe ori, dar Batthyány le-a cerut să nu o facă. Batthyány a insistat permanent că acțiunile sale au fost legitime și că tribunalul militar nu avea competența să-l judece.

Pe 16 august 1849 Tribunalul Militar din Olmütz a stabilit sentința lui Batthyány. Inițial membrii tribunalului au vrut să-l condamne pe Batthyány doar la o pedeapsă cu închisoarea și să-i confiște averea, dar la presiunea prințului Schwarzenberg și a administrației imperiale austriece l-au condamnat la moarte.

Batthyány a fost transportat la Pesta pentru a putea cere grațierea feldmareșalului Haynau, guvernatorul militar al Ungariei, dar acesta din urmă a confirmat sentința de condamnare la moarte pe 3 octombrie 1849 și a decis ca fostul prim-ministru maghiar să fie spânzurat. În ultima ei vizită, soția lui Batthyány i-a strecurat clandestin un pumnal. Batthyány a încercat să se sinucidă, tăindu-și vena jugulară, dar nu a reușit. Din cauza cicatricilor de pe gât, curtea marțială a hotărât schimbarea modului de aplicare a pedepsei din spânzurare în executare prin împușcare.

În seara zilei de 6 octombrie Lajos Batthyány a fost drogat și condus în curtea interioară a Noii Clădiri. Pierduse mult sânge în urma tentativei de suicid și a trebuit susținut de doi oameni. A fost ușurat să vadă că nu va fi spânzurat. Generalul Johann Kempen, comandantul districtului militar Buda și Pesta,^[9] a înțeles că era foarte greu să execute sentința în aceste circumstanțe. Nedorind să întârzie punerea în aplicare a sentinței, a hotărât să-l împuște în cap. Batthyány a îngenunchiat în fața plutonului și a strigat: "Éljen a haza! Rajta, vadászok!" („Trăiască patria! Haideți, vânători!”).^[10]

Lajos Batthyány a fost înmormântat în cripta bisericii franciscane din Pesta. După încheierea Compromisului austro-ungar din 1867, rămășițele sale pământești au fost mutate în 1870 într-un mausoleu nou-construit în cimitirul Kerepesi.

Discursurile parlamentare ale lui Batthyány sunt păstrate în ziarele și în jurnalele politice contemporane. Eseul său cu privire la cultivarea sfeclei de zahăr a fost tipărit în periodicul Magyar Gazda în anul 1842.

• Mausoleul lui Batthyány din cimitirul Kerepesi din Budapesta (Ungaria), construit de către Albert Schickedanz la comanda primăriei orașului Székesfehérvár
• Portretul lui Batthyány realizat de Miklós Barabás
• Monumentul dedicat lui Batthyány (în maghiară Batthyány Lajos-örökmécses) la intersecția străzilor Báthory și Hold din cartierul Lipótváros al Budapestei. El se află pe locul unde a fost executat Lajos Batthyány în 6 octombrie 1849.
  
• Piața Batthyány și Strada Batthyány din Budapesta. În 2008 a fost dezvelită o statuie a lui Batthyány în Piața Batthyány.
• Fundația Batthyány Lajos (înființată în 1991)
• Medalionul Asociației Batthyány,^[11] emis în 1994, proiectat de László Szlávics, Jr.

• 
  Portret realizat în 1839 de Friedrich Lieder
• 
  Portret realizat de Miklós Barabás
• 
  Manifestație maghiară din 1848, pictată de László Bellony. În centru se află Lajos Batthyány, Sándor Petőfi și Lajos Kossuth.
• 
  Portret realizat în 1868 de Mór Than
• 
  Mausoleul lui Batthyány din Cimitirul Kerepesi din Budapesta
• 
  Mausoleul lui Batthyány după renovare
• 
  Monumentul lui Batthyány din cartierul budapestan Lipótváros

• József, Szinnyei (2000), Magyar írók élete és munkái [Hungarian writers' lives and works] (în hungarian), Budapest: Arcanum, ISBN 963-86029-9-6 Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
• András, Gergely, Batthyány Lajós gróf [Count Batthyány Lajos] (în hungarian), Budapest: Balassi Bálint Magyar Kulturális Intézet Nemzeti Évfordulók Titkársága (Bálint Balassi Hungarian Cultural Institution, Secretariat of National Anniversaries), pp. 5–9, ISBN 963-87210-5-7 Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)
• Magyar Nagylexokon 3 [Hungarian cyclopaedia] (în hungarian), Budapest: Akadémia, 1994, pp. 376–377, ISBN 963-05-6821-7 Mentenanță CS1: Limbă nerecunoscută (link)

• Batthyany Family

v • d • m Revoluția Maghiară din 1848-1849 Evenimente importante Proclamația din 15 martie 1848  • Elaborarea Legilor din Aprilie  • Adoptarea Declarației de Independență a Ungariei  • Capitularea de la Șiria  • Executarea celor 13 ofițeri maghiari la Arad Bătălii Pákozd  • Transilvania  • Schwechat  • Kassa  • Mór  • Kápolna  • Hatvan  • Tápióbicske  • Isaszeg  • Vác (1)  • Nagysalló  • Komárom (1)  • Buda  • Csorna  • Pered  • Győr  • Komárom (2)  • Komárom (3)  • Hegyes  • Albești (Sighișoara)  • Szőreg  • Timișoara (1)  • Timișoara (2) Conducători austrieci Ferdinand I al Austriei  • Franz Joseph I al Austriei  • Alois Alnoch von Edelstadt  • Eduard Clam-Gallas  • Franz de Paula Gundaccar al II-lea von Colloredo-Mannsfeld  • Julius Jacob von Haynau  • Heinrich Hentzi  • Josip Jelačić  • Prințul Franz de Paula von Liechtenstein  • Daniel Rastić  • Franz Schlik  • Felix zu Schwarzenberg  • Alfred I, Prinț de Windisch-Grätz Conducători maghiari Gedeon Ács  • Lajos Aulich  • Lajos Batthyány  • Józef Bem  • Ödön Beöthy  • Lajos Csernátony  • János Damjanich  • Ferenc Deák  • Henryk Dembiński  • Arisztid Dessewffy  • József Eötvös  • Áron Gábor  • Artúr Görgey  • Richard Guyon  • Imre Hatvani  • Mihály Horváth  • László Inczédy  • György Klapka  • György Kmety  • Lajos Kossuth  • Vilmos Lázár  • János Lenkey  • Lázár Mészáros  • János Móga  • Alessandro Monti  • Ferenc Ottinger  • Mór Perczel  • István Széchenyi  • Bertalan Szemere Conducători ruși Alexander von Lüders  • Fiodor Sergheevici Paniutîn  • Grigori Iakovlevici Skariatin  • Ivan Fiodorovici Paskevici  • Grigori Hristoforovici Zass  • Nikolai Fiodorovici Engelhardt  • Maksim Maksimovici Grotenhelm Alte articole Guvernul Batthyány  • Comitetul de Apărare Națională al Ungariei  • Guvernul Szemere  • Masacrele din Transilvania Articole conexe Constituția din Martie  • Adunarea de la Blaj  • Revolta sârbă  • Revolta slovacă  • Rebeliunea de la Viena  • Voivodina Sârbească  • Voivodina Sârbească și Banatul Timișan  • Compromisul austro-ungar din 1867 Vezi și 80 de husari