Baschwitz a studiat la mai multe universități din Germania, a absolvit studii economice și a avut pronunțate vederi liberale. El a obținut un doctorat cu o teză elaborată sub conducerea științifică a reformatorului social Lujo Brentano.
Cariera în Germania
După încheierea studiilor universitare, în 1908, Kurt Baschwitz și-a început cariera de jurnalist, scriind pentru mai multe ziare naționale germane. În perioada 1909-1924 a fost redactor la ziarul Hamburger Fremdenblatt din Hamburg.
În timpul Primului Război Mondial a fost corespondent al ziarului Hamburger Fremdenblatt în orașul neutru Rotterdam și a învățat acolo să vorbească limba neerlandeză. Influențat profund de propaganda aliată și termenii umilitori ai capitulării germane la sfârșitul războiului, opiniile sale politice au virat considerabil spre dreapta, deși el a recunoscut curând pericolul reprezentat de exacerbarea extremismului în societatea germană.
În 1923 el a scris prima sa carte despre reacția opiniei publice față de propaganda antigermană și de stereotipurile cu privire la germani în străinătate. Pe lângă activitatea sa de jurnalist, el a devenit un orator public popular, inclusiv la radio. Până în 1928 a lucrat la ziarul Deutsche Allgemeine Zeitung (DAZ). El a devenit în iulie 1929 redactor-șef al revistei Verlegerorgans Zeitungsverlag (ZV) din Berlin, dar a fost concediat în aprilie 1933 după adoptarea noilor legi antievreiești.În 1930 i s-a oferit un post de profesor la Universitatea din Heidelberg, dar a refuzat pe fondul creșterii manifestărilor antisemite din Germania.
Baschwitz a continuat să scrie despre istoria presei, ura la adresa unor grupuri sociale și cenzură.
Cariera în Țările de Jos
La începutul anului 1933, după ce Hitler a venit la putere și ca urmare a faptului că articolele sale nu mai puteau fi publicate în Germania, Baschwitz a părăsit Germania Nazistă și s-a stabilit în Țările de Jos. Acolo, el a început să lucreze pentru o agenție de cercetare care publica informații despre antisemitismul regimului național-socialist german.
În 1935 i s-a oferit lui Kurt Baschwitz un post la Institutul Internațional de Istorie Socială și apoi, în același an, el a început să țină un curs despre istoria presei la Universitatea din Amsterdam.
În 1938 a publicat o lucrare referitoare la abuz și la psihologia maselor care a inclus un atac puternic la adresa comportamentului naziștilor.
În timpul ocupației germane a Țărilor de Jos Baschwitz s-a ascuns și a ieșit rar pe stradă. În 1942 a fost arestat de poliția germană în timpul unei razii pe stradă și a fost internat în lagărul de tranzit Westerbork. Câteva zile mai târziu, fiica lui, Isa Teske-Baschwitz, care era activă în cadrul mișcării de rezistență olandeză, a reușit eliberarea lui cu ajutorul unui amestec de acte de identitate adevărate și false care au arătat că el nu era evreu.[11]
După al Doilea Război Mondial
După cel de-al Doilea Război Mondial Kurt Baschwitz a fost reinstalat în funcția de lector la Universitatea din Amsterdam. În 1948 a devenit profesor asociat la Facultatea de Științe Politice și Sociale și patru ani mai târziu a fost avansat profesor titular de istoria presei și psihologia maselor.
În iulie 1948 a fondat și a devenit primul director al Institutului Neerlandez de Știință Jurnalistică care a organizat cursuri de instruire a tinerilor jurnaliști, precum și a celor experimentați. Baschwitz a fost considerat un pionier în știința comunicării și a psihologiei maselor și a contribuit mult la schimbul internațional de informații printre specialiștii în acest domeniu.
Baschwitz, care, așa cum era obiceiul în clasa de mijloc germană, era cunoscut prin al doilea prenume Kurt, a fost un evreu german și prieten al lui Otto Frank, tatăl Annei Frank. El a fost chemat ca expert pentru a analiza autenticitatea Jurnalul Annei Frank.[12]
După 1945, unul dintre eforturile sale majore a fost orientat în direcția redescoperii informațiilor din acest domeniu care fuseseră pierdute din cauza războiului. Gazette, revista internațională pe care a fondat-o în 1955, a fost organul de presă al acestei campanii și a acționat ca un centru de legătură între cercetătorii din diferite părți ale lumii. Capodopera sa, „Hexen und Hexenprozesse: Geschichte eines Massenwahns und seiner Bekaempfung”, care analiza metodele de combatere a iluziei maselor, a apărut în 1963 și a fost tipărită în mai multe limbi.
Baschwitz a contribuit, de asemenea, la înființarea unui institut de cercetare a psihologiei maselor, opiniei publice și propagandei la Universitatea din Amsterdam. În 1972 acesta a fost redenumit Institutul Baschwitz pentru studii de comportament colectiv și a fost încorporat în 1985 în cadrul departamentului pentru studii de comunicare.
Opere literare
Der Massenwahn, seine Wirkung und seine Beherrschung, 1923 (ediție revizuită, 1932)
De strijd met den duivel. De heksenprocessen in het licht der massapsychologie, 1948
De krant door alle tijden, 1938
Du und die Masse, 1938 (ediția a II-a, 1951)
Hexen und Hexenprozesse, 1963
Biografie
Jaap van Ginneken Kurt Baschwitz - A Pioneer of Communication Studies and Social Psychology. Amsterdam: Amsterdam University Press 2017. ISBN: 978-94-6298-604-6.
^ING - Het Instituut voor Nederlandse Geschiedenis (Institutul pentru istoria Țărilor de Jos) Den Haag. Bronvermelding: J.M.H.J. Hemels, Baschwitz, Siegfried Kurt (1886-1968), în Biografisch Woordenboek van Nederland. Accesat la 7 februarie 2010.