Bányai s-a născut în 1824, tatăl ei a fost un miner sărac de sare din orașul Vizocna (azi Ocna Sibiului) din Transilvania (azi parte a României). O perioadă a lucrat la circul vienez ca o călăreață.[1] După terminarea studiilor, s-a căsătorit cu avocatul și activistul pentru drepturile omuluiGyula Sárossy, dar acesta a murit la câteva luni după nuntă din cauza unei boli.[1][5]
Anii ca militar
În 1848, Bányai s-a îmbrăcat într-o uniformă de bărbat și s-a înrolat în forțele maghiare folosind actele răposatului ei soț, precum și numele lui, Gyula Sárossy. Curând a fost mutată la Nagyvárad (azi Oradea), unde a staționat cu Batalionul 27 de Gardă și ulterior a fost promovată la gradul de sergent.[1][5]
Împreună cu câțiva colegi soldați, ea a ajutat la capturarea a 12 vagoane cu alimente în Zalatna (azi Zlatna), care trebuiau să asigure hrana austriecilor. Pentru această ispravă a primit o laudă specială. Au urmat alte fapte de vitejie:[1]
La asediul de la Gyulafehérvár (Alba Iulia), cu ajutorul altor doi, a tras cu urechea și a capturat un ofițer imperial care a venit să spioneze tabăra maghiară. A avut loc o tentativă de salvare a prizonierului de către austrieci, iar Júlia Bányai a suferit două înjunghiuri de baionetă în piept în timpul ciocnirii. Nu știm dacă doctorul le-a spus superiorilor ce a văzut după ce a dezbrăcat-o din haina militară, dar, în orice caz, a fost promovată locotenent pentru curajul ei și s-a întors imediat pe câmpul de luptă. Într-o altă luptă, o schijă de la o grenadă i s-a înfipt în spate și așa s-a trezit în infirmerie luni de zile.[1]
Odată cu revenirea ei în serviciul militar în vara lui 1849, inamicul s-a schimbat de austrieci la ruși. În calitate de comandant al unei trupe, a fost responsabilă cu supravegherea retragerii forțelor armate maghiare. Acum cunoscută ca fiind femeie, ea încă s-a angajat în luptă. Conform înregistrărilor de la acea vreme,[1] „locotenentul Sárossy” a ucis un cazac în lupta corp la corp și i-a reținut pe alții”. Pentru unele misiuni, ea s-a îmbrăcat în haine de femeie, s-a deghizat în dansatoare franceză pentru a-i spiona pe ruși, în altele s-a dat drept vânzătoare de săpun pentru a aduna știri în spatele liniilor inamice. Bányai a strâns atât de multe informații valoroase încât generalul ei comandant, Józef Bem, a onorat-o personal și a promovat-o la gradul de căpitan.[1][5]
Anii din Turcia
După înfrângerea în fața Austriei, ea a emigrat în Turcia. Acolo s-a căsătorit cu căpitanul Eduard Matta în 1850 și împreună au călătorit în jurul Imperiului Otoman. Înregistrările arată că cei doi au vizitat orașul Istanbul, peninsula Crimeea și insula Cipru.[1][5] În 1851-1852 Bányai s-a întors în Transilvania, ca femeie, unde a folosit un alt pseudonim, pentru a participa la răscoala de acolo împotriva regimului neoabsolutist condus de Alexander von Bach. Ea a distribuit afișe și proclamații, dar grupul ei a fost demascat de un spion imperial. Majoritatea colaboratorilor ei au fost capturați și mulți au fost executați, dar Bányai a reușit să scape și a revenit în Turcia în siguranță.[1][5]
Anii din Egipt
Odată cu prăbușirea comunității lor maghiare din Turcia, ea s-a mutat împreună cu soțul ei în Egipt și s-a stabilit la Cairo. Acolo au deschis un restaurant (numit Faraonul) și o pensiune maghiară, care au devenit preferatele călătorilor europeni, care erau chestionați pentru a afla știri proaspete despre țara lor.[5]
În 1866 Bányai s-a întors pentru scurt timp în Transilvania, pentru ca fiica ei să-și cunoască țara.[5]
Bányai a murit în Cairo la vârsta de 59 de ani, după care soțul ei s-a întors definitiv în Ungaria. „Fosta călăreață, care a luat armele pentru a-și sluji țara, se odihnește și astăzi undeva în Egipt”.[1]
