Justiția în România


România
Autoritatea legislativă în România:
Parlament format din:
Camera Deputaților
Senat
Autoritatea executivă în România:
Președintele
Guvernul
Autoritatea judecătorească în România:
Înalta Curte de Casație și Justiție
Curțile de apel
Tribunalele
Judecătoriile
Consiliul Superior al Magistraturii
Ministerul Public
Sursa: Constituția României

Justiția reprezintă o instituție fundamentală a unui stat și cuprinde totalitatea instanțelor judecătorești. Reprezintă puterea judiciară într-un stat de drept. Justiția din România este organizată ca un sistem ierarhic de instanțe, cu un sistem de drept civil bazat pe model francez. Prevederi privind structura și organizarea acestuia se regăsesc în Constituție și Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.[1]

Organizarea justiției în România

În conformitate cu dispozițiile Constituției României, republicată, autoritatea judecătorească este alcătuită din instanțele judecătorești, Ministerul Public și Consiliul Superior ai Magistraturii. Acestea sunt reprezentate în teritoriu de următoarele organisme:

Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenței justiției. CSM gestionează în exclusivitate aspectele ținând de recrutarea și cariera magistraților, indiferent dacă sunt judecători sau procurori, iar prin secțiile sale îndeplinește rolul de instanță de judecată în materie disciplinară. CSM îndeplinește și alte atribuții prevăzute de lege.

În România, justiția se înfăptuiește numai de către Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, respectiv curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate și judecătorii.

Harta circumscripțiilor instanțelor militare din România

În România există obligația legală să existe un purtător de cuvânt ale instanțelor, spre deosebire, spre exemplu, de Statele Unite ale Americii, unde nu există această regulă.[2] În cadrul majorității instanțelor există secții sau complete specializate pentru cauze civile și penale, precum și alte domenii ale dreptului.

Sistemul judecătoresc militar este compus din trei tribunale (București, Cluj-Napoca și Timișoara), Tribunalul Militar Teritorial și Curtea Militară de Apel din municipiul București.[3]

Înalta Curte de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție este instanța cea mai înaltă în grad, iar rolul său fundamental este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Principalul instrument de unificare a practicii judiciare este recursul în interesul legii, în cadrul căruia Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție stabilesc care este modalitatea corectă de interpretare a legii în chestiunile de drept care au primit o dezlegare diferită din partea instanțelor judecătorești (practică judiciară neunitară).

Curțile de apel

Harta circumscripțiilor instanțelor civile din România

În România funcționează 15 curți de apel, fiecare incluzând în sfera sa de competență teritorială 2-4 județe. În fiecare județ, precum și în municipiul București, funcționează câte un tribunal. În localitatea de reședință a județului (un singur tribunal dintre cele prevăzute de lege nu funcționează în prezent, respectiv Tribunalul Ilfov, cauzele de competența acestuia fiind judecate la Tribunalul București). De asemenea, în prezent funcționează 4 tribunale specializate, 3 în materie comercială (Tribunalele Comerciale din Cluj, Argeș și Mureș) și unul în materia cauzelor cu minori și legate de familie (Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov).[4] Dintre cele 188 de judecătorii înființate prin lege, dintre care 6 în mediul rural și restul în mediul urban, funcționează în prezent 179.

Din cadrul curților de apel fac parte secțiile penală, comercială, civilă și contencios administrativ.

Completul de judecată

Completul de judecată este format dintr-un președinte, ajutat de unul sau mai mulți vicepreședinți, în funcție de gradul și mărimea instanței. De asemenea, în cadrul fiecărei instanțe există un colegiu de conducere care se pronunță asupra problemelor cele mai importante legate de activitatea instanței.

Judecătoriile

Judecătoriile judecă numai cauze în primă instanță, potrivit competenței stabilite de lege. Tribunalele judecă cauze în primă instanță (cauze mai complexe) și soluționează conflictele de competență ivite între judecătoriile din circumscripția sa, precum și contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în cazurile prevăzute de lege. Tribunalele nu sunt competente să judece apelurile, conform codului de procedură penală. Curtea de Apel judecă în primă instanță cauzele mai complexe, în situațiile expres prevăzute de lege și judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii și tribunale. Judecarea cauzelor în primă instanță se face de către complete compuse dintr-un singur judecător, în apel de complete compuse din doi judecători, iar în recurs din 3 judecători. Prin excepție, în materia litigiilor de muncă completul de fond este compus din 2 judecători și 2 asistenți judiciari cu vot consultativ.

Curtea Constituțională

Curtea Constituțională a României (CCR) este unica autoritate de jurisdicție constituțională în România, independentă față de orice altă autoritate publică și care are, conform Constituției României, rolul de garant al supremației Constituției. Aceasta nu face parte din puterea judecătorească. [5]

Ministerul Public

În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor. Ministerul Public își exercită atribuțiile prin procurori constituiți în parchete, cu respectarea principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Parchetele funcționează pe lângă fiecare instanță judecătorească (cu excepția celor trei tribunale specializate în materie comercială). Parchetele supraveghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare în condițiile legii.

Ca și instanțele judecătorești, parchetele sunt constituite într-o structură piramidală, la vârful căreia se află Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, al cărui procuror general este șeful Ministerului Public. În cadrul parchetului de pe lângă instanța supremă funcționează două structuri specializate, cu competență și organizare speciale - Direcția Națională Anticorupție și Direcția de Investigare și Combatere a infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, conduse de către procuror-șefi. Parchetele de pe lângă curțile de apel sunt conduse de procurori generali, iar cele de pe lângă tribunale și judecătorii de către prim-procurori. În cadrul fiecărui parchet funcționează un colegiu de conducere, iar în funcție de rangul ierarhic și dimensiunea parchetului, conducătorul acestuia poate fi ajutat de unul sau mai mulți adjuncți. Pe lângă fiecare instanță militară funcționează câte un parchet militar.

Activitate

  • În cursul anului 2009, instanțele judecătorești, cu excepția ÎCCJ, au avut pe rol 2.383.700 de cauze, cu 16% mai mult decât în anul precedent. Dintre acestea au fost soluționate în cursul anului 1.765.829. Fiecare judecător de la judecătorie a avut de soluționat în cursul anului 915 de cauze, fiecare judecător de tribunal - 860 de cauze, iar fiecare judecător de curte de apel a avut de soluționat 671 de cauze.
  • Volumul de activitate total al parchetelor în anul 2009 a fost de 2.986.375 lucrări (din care 1.356.939 dosare penale), din care au fost soluționate 2.088.742 lucrări. Media națională de lucrări per procuror la parchetele de pe lângă judecătorii a fost în anul 2008 de 2.044 lucrări, la la parchetele de pe lângă tribunale - 1.007 lucrări per procuror, iar Ia parchetele de pe lângă curțile de apel aceeași medie națională a fost de 720 lucrări.
  • În iunie 2011 în sistemul judiciar existau 4.516 de posturi de judecător și 2743 posturi de procuror. La 1 octombrie 2010 erau vacante 418 de posturi ce judecător și 49 posturi de procuror. Dintre judecători aproximativ 72% sunt femei, iar 28% bărbați, în timp ce, în cazul procurorilor, proporția dintre bărbați și femei este mult mai echilibrată (50.63% - 49.37%).

Critici

Sistemul legal din România, nefiind bazat pe precedent, duce la situația în care instanțele dau soluții diametral opuse în cazuri identice.[6]

Corupția în cadrul justiției din România

În august 2013, Guvernul a aprobat ordonanța de urgență care prevede ca magistrații corupți să nu mai beneficieze de pensiile de serviciu.[7] Potrivit ordonanței de urgență, legea se va aplica retroactiv și magistraților condamnați înainte de intrarea în vigoare a legii.[7]

Recuperările

În 2012 și 2013, condamnările definitive date în procesele DNA au adus, pe lângă pedepse totalizând câteva mii de ani de închisoare, decizii prin care se recuperau peste 210 milioane de euro.[8]

Legea nr. 18/1968, așa-numita lege a ilicitului, a fost creată pentru controlul provenienței unor bunuri ale persoanelor fizice care nu au fost dobândite în mod licit, fiind folosită în mod abuziv de autoritățile comuniste.[9] Legea a fost abrogată în 1996, prin Legea nr. 115/1996, prin care s-a instituit obligația demnitarilor, magistraților și a funcționarilor publici de a-și declara averile.[9]

Diferențe între Justiție și Ministerul Justiției

În vreme ce Justiția este reprezentanta puterii judecătorești, Ministerul Justiției este reprezentant al puterii executive într-un stat. Cele două puteri conlucrează, dar nu sunt subordonate. Ministerul Justiției, ca organ al puterii executive, nu face parte din autoritatea judecătorească. Totuși, conform legii, Ministerului Justiției îi revine sarcina de a asigura buna organizare și administrare a justiției ca serviciu public. Totodată, ministerul era ordonator principal de credite pentru curțile de apel, tribunale și judecătorii, aceste atribuții fiind preluate de ÎCCJ de la 01.01.2023.

Statistici

În anul 2013, în România existau aproximativ 5.500 de magistrați, dintre care 2.000 erau procurori,iar restul de 3.500 erau judecători.[10] În anul 2008, numărul acestora era de 6.000.[11]

Vezi și

Bibliografie

Lectură suplimentară

  • Organizarea puterii judecătorești în România: instanțele judecătorești, ministerul public, jurisdicțiile speciale, Nicolae Cochinescu, Editura Lumina Lex, 1997
  • Istoria statului și dreptului românesc, Florin Negoiță, Editura Fundației "România de Mâine", 2000

Note

  1. ^ „CSM - Sistemul judiciar român”. www.csm1909.ro. Accesat în . 
  2. ^ Judecatorii si ziaristii, la ora adevarului, 9 decembrie 2006, Evenimentul zilei, accesat la 5 noiembrie 2016
  3. ^ „CSM - Instanţe militare”. www.csm1909.ro. Accesat în . 
  4. ^ „CSM - Tribunale”. www.csm1909.ro. Accesat în . 
  5. ^ Juridice, Societatea de Stiinte (), Din ce putere face parte Curtea Constitutionala?, JURIDICE.ro 
  6. ^ Raiffeisen Bank dă în judecată România la Tribunalul Internațional de pe lângă Banca Mondială din cauza legii privind darea în plată, 25 august 2016, Daniel Ionascu, Adevărul, accesat la 6 octombrie 2016
  7. ^ a b Magistrații corupți rămân fără pensiile speciale. Traian Băsescu a semnat luni decretul privind statul procurorilor și al judecătorilor, 14 iulie 2014, Mihaela Cojocariu, Adevărul, accesat la 15 iulie 2014
  8. ^ EXCLUSIV Câți bani recuperează statul de la infractori, 16 iulie 2014, Răzvan Amariei, Capital, accesat la 16 iulie 2014
  9. ^ a b Confiscarea averilor nejustificate. Scurtă istorie a ilicitului în România, 27 aprilie 2016, Petre Munteanu, Adevărul, accesat la 19 august 2016
  10. ^ CORUPTIA IN JUSTITIE ESTE SUB 1% – Avocatul Costel Gilca dezvaluie cifrele oficiale despre magistratii condamnati definitv pentru coruptie:, www.luju.ro 
  11. ^ Au crescut presiunile asupra procurorilor, 11 martie 2008, Evenimentul zilei, accesat la 5 noiembrie 2016

Legături externe

  • www.just.ro - Situl oficial al Justiției în România, întreținut de către Ministerul Justiției
  • e-justice.europa.eu - Portalul european e-justiție

Read other articles:

Municipality in Saxony, GermanyGroßpösna Municipality Coat of armsLocation of Großpösna within Leipzig district Großpösna Show map of GermanyGroßpösna Show map of SaxonyCoordinates: 51°16′N 12°30′E / 51.267°N 12.500°E / 51.267; 12.500CountryGermanyStateSaxonyDistrictLeipzig Subdivisions4Government • Mayor (2022–29) Daniel Strobel[1]Area • Total41.41 km2 (15.99 sq mi)Elevation150 m (490 ft)Po...

 

Slipping G.W.R. Mail coaches at Pylle Hill, Bedminster, Bristol, UK A slip coach, slip carriage or slip portion in Britain and Ireland, also known as a flying switch in North America, is one or more carriages designed to be uncoupled from the rear of a moving train.[a] The detached portion continued under its own momentum following the main train until slowed by its own guard using the brakes, bringing the slip to a stop, usually at the next station. The coach or coaches were thus sa...

 

Artery of bulb of penisThe deeper branches of the internal pudendal artery (artery of bulb of penis labeled as artery of urethral bulb)Diagram of the arteries of the penisDetailsSourceInternal pudendal arteryVeinVein of bulb of penisSuppliesBulb of penisIdentifiersLatinarteria bulbi penis, arteria bulbi urethraeTA98A12.2.15.043MTA24347FMA20864Anatomical terminology[edit on Wikidata] The artery of bulb of penis (artery of the urethral bulb or bulbourethral artery) is a short artery of larg...

Vyna MaryanaLahirTri Vina Maryana9 Juni 1994 (umur 29)Pekalongan, Jawa Tengah, IndonesiaNama lainVyna MaryanaPekerjaanPelawak tunggal, Mahasiswa, penyiar radio Tri Vina Maryana atau lebih populer dengan nama Vyna Maryana (lahir 9 Juni 1994) adalah seorang pelawak tunggal berkebangsaan Indonesia. Vyna tergabung dalam komunitas Stand Up Indo Pekalongan, yang merupakan kota kelahirannya.[1] Vyna merupakan salah satu finalis Stand Up Comedy Indonesia Season 6 yang diselenggarak...

 

يوزف أنتوني بونياتوفسكي (بالبولندية: Józef Antoni Poniatowski)‏    معلومات شخصية الميلاد 7 مايو 1763 [1][2][3][4]  فيينا[5]  الوفاة 19 أكتوبر 1813 (50 سنة) [1][2][3]  لايبزيغ  سبب الوفاة غرق  مواطنة فرنسا الكومنولث البولندي الليتواني  الحياة العمل�...

 

2021 film by Taylor Sheridan Those Who Wish Me DeadRelease posterDirected byTaylor SheridanScreenplay by Michael Koryta Charles Leavitt Taylor Sheridan Based onThose Who Wish Me Deadby Michael KorytaProduced by Steven Zaillian Garrett Basch Aaron L. Gilbert Kevin Turen Taylor Sheridan Starring Angelina Jolie Finn Little Nicholas Hoult Aidan Gillen Medina Senghore Jon Bernthal CinematographyBen RichardsonEdited byChad GalsterMusic byBrian TylerProductioncompanies New Line Cinema Bron Studios F...

2021 American fantasy television series Shadow and BoneGenre Fantasy Drama Mystery Based onShadow and Bone and Six of Crowsby Leigh BardugoDeveloped byEric HeissererStarring Jessie Mei Li Archie Renaux Freddy Carter Amita Suman Kit Young Ben Barnes Zoë Wanamaker Patrick Gibson Daisy Head Danielle Galligan Calahan Skogman Lewis Tan Jack Wolfe Anna Leong Brophy Music byJoseph TrapaneseCountry of originUnited StatesOriginal languageEnglishNo. of seasons2No. of episodes16ProductionExecutive prod...

 

Eugene O'Neill TheatreL'Eugene O'Neill nel 2019UbicazioneStato Stati Uniti LocalitàNew York Indirizzo230 West 49th Street Dati tecniciCapienza1 108 posti RealizzazioneCostruzioneXX secolo Inaugurazione24 novembre 1925 ArchitettoHerbert J. Krapp ProprietarioJujamcyn Theatres Sito ufficiale Modifica dati su Wikidata · ManualeCoordinate: 40°45′40″N 73°59′09″W / 40.761111°N 73.985833°W40.761111; -73.985833 L'Eugene O'Neill Theatre, precedentemente noto...

 

Patriotic Rally for the Renewal of the Central African RepublicRassemblement Patriotique pour le Renouveau de la CentrafriqueDamane Zakaria, former leader of RPRCLeadersDamane Zakaria (until 2022)Herbert Gontran Djono Ahaba[1]Dates of operation2014–2022Split fromSélékaHeadquartersTiringoulouBria (until 2021)Active regionsHaute-Kotto, Vakaga, Bamingui-Bangoran subprefecturesAlliesMLCJOpponentsFPRC (sometimes) Wagner Group (2022)Battles and wars2020 N'Délé clashesSucceeded...

British tennis player Frank HadowThe Harrow Hadows, P.F. Hadow in centre.(Hadow family collection)Full namePatrick Francis HadowCountry (sports) United KingdomBorn(1855-01-02)2 January 1855Regent's Park, Middlesex, EnglandDied29 June 1946(1946-06-29) (aged 91)Bridgwater, Somerset, EnglandTurned pro1878 (amateur tour)Retired1878SinglesCareer record6–0 (100%)[1]Career titles1[2]Highest ranking1st (1878)Grand Slam singles resultsWimbledon...

 

Pejorative term for interracial relationships This article may be too long to read and navigate comfortably. Consider splitting content into sub-articles, condensing it, or adding subheadings. Please discuss this issue on the article's talk page. (October 2022) Race History Historical concepts Biblical terminology for race Society Color terminology Race relations Racialization Racism (scientific racism) Racial equality Racial politics Sociology of race Race and... Crime (United Kingdom, Unite...

 

For other uses, see Chenzhou (disambiguation). Prefecture-level city in Hunan, People's Republic of ChinaChenzhou 郴州市Prefecture-level cityChen River and the residential on the river bank in Chenzhou CityChenzhou's administrative area in HunanChenzhouLocation of the city center in HunanCoordinates (Chenzhou municipal government): 25°46′12″N 113°00′58″E / 25.770°N 113.016°E / 25.770; 113.016CountryPeople's Republic of ChinaProvinceHunanMunicipal sea...

Artikel ini sebatang kara, artinya tidak ada artikel lain yang memiliki pranala balik ke halaman ini.Bantulah menambah pranala ke artikel ini dari artikel yang berhubungan atau coba peralatan pencari pranala.Tag ini diberikan pada Januari 2023. Bandara Henry E. RohlsenHenry E. Rohlsen AirportIATA: STXICAO: TISXFAA LID: STXInformasiJenisPublikPemilikVirgin Islands Port AuthorityMelayaniSt. Croix, Kepulauan VirginKetinggian dpl mdplKoordinat17°42′16″N 064°48′06″W / &...

 

Ancient city near modern Naples, Italy This article is about the ancient city. For the modern Italian city, see Pompei. For the Classical Roman leader, see Pompey. For the Roman family, see Pompeia gens. For the Pacific island, see Pohnpei. For other uses, see Pompeii (disambiguation). PompeiiView of Pompeii and Mount VesuviusShown within ItalyLocationPompei, Metropolitan City of Naples, Campania, ItalyCoordinates40°45′0″N 14°29′10″E / 40.75000°N 14.48611°E...

 

おおほり あや大堀 彩(Ōhori Aya)基本資料代表國家/地區 日本出生 (1996-10-02) 1996年10月2日(27歲) 日本福島縣[1]身高1.69米(5英尺61⁄2英寸)[1]體重59公斤(130英磅)[1]握拍左手主項:女子單打、女子雙打首戰國際賽2012年入選國家隊2012年職業戰績230勝–155負(女單)7勝–5負(女雙)0勝–1負(混雙)最高世界排名第10位(女單)(2024年6月18日[2...

'A' road in Northern England A684A view looking east from Dandry Mire Viaduct at Garsdale Head c. 1900. Moorcock Inn is still trading as a pub and the view remains largely unchanged in this rural upland scene.Route informationLength70 mi (110 km)Major junctionsWest endKendal54°19′49″N 2°44′29″W / 54.3303°N 2.7413°W / 54.3303; -2.7413 (A684 road (western end))Major intersectionsA6 M6 A683 A6108 A6055 A1(M) A167 A19East ...

 

American college sports rivalry Sunflower Showdown Kansas Kansas State SportMultipleFirst meeting1898 (baseball)TrophyGovernor's Cup (football) 75km50miles Kansas State Kansas  Locations of Kansas and Kansas State. The Sunflower Showdown is the series of athletic contests between Kansas State University and the University of Kansas athletic programs, most notably football and men's basketball. The name is derived from a nickname for the state of Kansas as well as the state flower, the Sun...

 

Season of speedway in Sweden 1952 Swedish speedway seasonSune KarlssonSwedish Championship runner-up and helped Getingarna win the league title← 19511953 → The 1952 Swedish speedway season was the 1952 season of motorcycle speedway in Sweden.[1][2] Individual Individual Championship The 1952 Swedish Individual Speedway Championship final was held on 24 October in Stockholm. Göte Olsson won the Swedish Championship.[3][4][5] Pos. R...

Nexhmije PagarushaNexhmije Pagarusha en 2012.BiographieNaissance 7 mai 1933Pagaruša (royaume de Yougoslavie)Décès 7 février 2020 (à 86 ans)PristinaPseudonyme Bilbili i KosovesNationalités kosovareyougoslaveActivités Actrice, artiste lyriquePériode d'activité À partir de 1948Autres informationsTessiture Contralto, sopranoGenres artistiques Opéra, musique traditionnelle, rock, pop, funkmodifier - modifier le code - modifier Wikidata Nexhmije Pagarusha est une chanteuse et actric...

 

Obermumpfcomune Obermumpf – Veduta LocalizzazioneStato Svizzera Cantone Argovia DistrettoRheinfelden AmministrazioneLingue ufficialiTedesco TerritorioCoordinate47°31′54″N 7°56′05″E47°31′54″N, 7°56′05″E (Obermumpf) Altitudine366 m s.l.m. Superficie5,06 km² Abitanti1 040 (2017) Densità205,53 ab./km² Comuni confinantiHellikon, Mumpf, Münchwilen, Schupfart, Stein, Zuzgen Altre informazioniCod. postale4324 Prefisso062 Fuso orarioUTC+1 Codice...