|
Ioan Ursu (fizician)
Ioan Ursu (n. 5 aprilie 1928, com. Mănăstireni, județul Cluj – d. 16 aprilie 2007, București) a fost un fizician român, academician, coordonator al programului nuclear al României, membru PCR, ministru în guvernele comuniste.
Activitate
Activitatea științifică
Cercetările sale științifice s-au axat pe studiul materialelor nucleare, în calitate de continuator al lui Horia Hulubei,[4] interacțiunea radiațiilor nucleare cu solidul, combustibili nucleari specifici. A studiat efectul de îmbogățire izotopică a uraniului (descoperire proprie), rezonanța magnetică și unele probleme legate de tehnologia nucleară.[1]
- Între anii 1968 - 1976 este director al Institutului de Fizică Atomică de la București-Măgurele.
- Între anii 1969 - 1976 este președinte al Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară, cu rang de ministru, în guvernele Maurer (5), Mănescu (1), Mănescu (2).
- Între anii 1976 - 1980 este președinte al Consiliului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Mănescu (2), Verdeț (1).
- Între anii 1980 - 1989 este prim-vicepreședinte al Comitetului Național pentru Știință și Tehnologie, cu rang de ministru, în guvernele Verdeț (2), Dăscălescu (1), Dăscălescu (2).
- Între anii 1988 - 1989 este președintele Secției de Fizică a Academiei Române.
Afilieri
A fost membru în 28 de forumuri academice și științifice străine [4]
- Societatea Americană de Fizică (American Physical Society, 1959)
- Comitetul Internațional al Asociației de Fizică AMPERE (Atomes et molecules par études radio-électriques, 1964
- Consiliul Științific al Institutului Unificat de Cercetări Nucleare, Dubna (1965)
- Societatea Belgiană de Fizică
- Societatea Franceză de Fizică (1969)
- Societatea Internațională de Rezonanță Magnetică (1971)
- Societatea Nucleară Americană (American Nuclear Society, 1975)
- Asociația Nucleară Canadiană (Canadian Nuclear Association, 1976)
- Comitetul Științific Consultativ al IAEA (1979)
- Academia de Științe din New York (1982)
- Asociația Americană pentru Progresul Științei (AAAS, 1984)
- Laboratorului Mondial (World Laboratory, 1988)
- Academia de Științe a URSS (1990)
- Societatea Europeană de Optică (1991)
- etc.
|
- Între anii 1971 - 1973 este guvernator în Consiliul Guvernatorilor al Agenției Internaționale pentru Energia Atomică (AIEA), Viena.[2]
- Între anii 1976 - 1979 este președinte al Societății Europene de Fizică.[2]
- Între anii 1986 - 1990 este președinte al Uniunii Balcanice de Fizică.[2]
- Variația vîscozității oxigenului și amestecurilor de gaze cu oxigen în câmp magnetic, Teza de doctorat, 1956[5]
- Efecte magneto-mecanice la oxigen, 1959
- Rezonanța electronică de spin, Editura Academiei, 1965
- Fizica și tehnologia materialelor nucleare, Editura Academiei, 1968, reeditată în 1982, și traducerea editată de Pergamon Press, Londra, 1985
- La résonance paramagnétique électronique, Editura Dunod, Paris, 1968 - cu o prefață de Alfred Kastler
- Energia atomică, Editura Științifică, 1973
- Rezonanța magnetică în compuși cu uraniu, Editura Academiei, 1979
- Magnetnîi resonans soedinenia urana, Editura Energia, Moscova, 1982 - cu o prefață de Alexandr Prohorov
- Interacțiunea radiației laser cu metalele, Editura Academiei, 1986
- Laser Heating of Metals, Editura Adam Hilger LTD, Londra, 1990
Note
Bibliografie
- Personalități românești ale științelor naturii și tehnicii (Editura Științifică și enciclopedică, București, 1982)
- Dicționarul specialiștilor - un „WHO'S WHO în știința și tehnica românească, vol. 1, Editura Tehnică, 1996
- Yu. A. Hramov, Fiziki, ed. Nauka, Moscova, 1986, p. 269
- D. Mihalache și A. I. Nicolin: Fizica din România la Centenarul Marii Uniri. Părinții Fizicii Moderne, Curierul de Fizică, Nr. 83, 2018, pp. 17–18.
Legături externe
|
|
