Fiul lui Petre și al Mariei domiciliați în Câmpulung, plasa Păpușa, județul Muscel, generalul de divizie Ioan P. Teodorescu a fost căsătorit cu Matilda Georgescu. Au avut trei fiice: Porfiria, născut la 8 octombrie 1920; Georgeta -Ecaterina, născută la data de 30 ianuarie 1922 și Matilda Hrisanti, născută la 29 noiembrie 1923.[1]
Studii
Patru clase primare terminate în 1905 la Câmpulung, patru clase gimnaziale terminate tot la Câmpulung. O clasă de liceu teoretic la București și apoi a absolvit Liceul Militar din Iași, Școala Pregătitoare de Ofițeri din București, iar în 1925 Școala Superioară de Război cu calificativul general „Foarte Bine”. A avut stagii de pregătire la Varșovia pentru a studia organizarea și funcționarea unităților de grăniceri.[1]
Activitate militară
În mai 1915 a fost repartizat pentru mobilizare la Regimentul 44 Infanterie unde a comandant un pluton din Compania a 9-a. La 15 iunie 1915 a fost înaintat sublocotenent la Regim. Argeș nr. 4[1]La 1 mai 1918 a fost în Corpul Grănicerilor, unde a avut serviciul de adjutant al comandantului. Începând cu data de 1 mai 1926 a fost mutat la Marele Stat Major, la Secția de Operații, pentru stagiu. Un an mai târziu, căpitanul Teodorescu se afla la Regimentul de Antiaeriană, unde a fost înaintat la gradul de maior (1 iulie 1927). A reprezentat o perioadă îndelungată Consiliul Superior al Apărării Țării pe lângă Ministerul de Industrie și Comerț.[1]
Începând cu anul 1939 a trecut la comanda Regimentului 30 Dorobanți.[2] A continuat să-și îndeplinească datoria de șef de Stat Major al Corpului Grănicerilor până la 1 aprilie 1943.
A fost înaintat la gradul de general de brigadă la 23 martie 1944 și la gradul de general de divizie la 16 aprilie 1947, cu vechimea de la 23 august 1946.[3]
Generalul de divizie Ioan P. Teodorescu a fost trecut în cadrul disponibil la 9 august 1946, în baza legii nr. 433 din 1946, și apoi, din oficiu, în poziția de rezervă la 9 august 1947.[4]
Decorații și medalii
- „Sfântul Stanislav” cls. IV-a- pentru fapte de arme atribuită de Comandamentul Rus (1917);
- „Coroana României” cls a III-a cu spade și panglică de „Virtutea Militară”-pentru luptele din Valea Șușiței (1918);
- „Sf. Sava” pentru participarea la parada organizată cu ocazia venirii regelui Alexandru al Iugoslaviei (1921);
- „Coroana României” în grad de ofițer (1928);
- „Steaua României” în grad de cavaler (1935);
- „Crucea Comemorativă” 1916-1918 cu beretele: Ardeal, Carpați și Mărășești (1919);
- Medalia „Victoria” (1919);
- Medalia ”Victoria” sovietică pentru luptele antihitleriste, acordată de Comandamentul Sovietic (1945).[1]
Note
^ abcdeNovac, Vasile (). Nicolae Golescu și alți generali câmpulungeni. Pitești: Nova Internațional. p. 226-227.
^Decretul Regal nr. 724 din 16 aprilie 1947 referitor la ofițeri înaintați în grad, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 92 din 24 aprilie 1947, partea I-a, p. 3.194.
^Decretul Regal nr. 1.652 din 7 august 1947 pentru treceri în pozițiunea de rezervă, publicat în Monitorul Oficial, anul CXV, nr. 191 din 20 august 1947, partea I-a, p. 7.499.