Ioan Hațeganu a lucrat ca învățător la Roșia Montană și cancelist la Blaj. Din 1874 a fost preot în Tritiu de Sus (fostul județ Cojocna), iar apoi în Fizeș. Hațeganu a fost numit protopop al Cojocnei, perioadă în care a contribuit la ridicarea școlii, bisericii și casei parohiale române unite cu Roma.
A fost președintele secției din Cojocna a Astrei. A luat parte la organizarea Gărzii Naționale din județul Cojocna. A fost membru al consiliului județean. Și-a continuat activitatea până în 1927, când s-a pensionat și s-a stabilit la Cluj.[1]
Șerban, Ioan I.; Giurgiu, Dorin; Mircea, Ionela; Josan, Nicolae (). Dicționarul Personalităților Unirii, Trimișii Românilor Transilvăneni la Marea Adunare de la Alba Iulia. Alba Iulia: Muzeul Național al Unirii. ISBN973-8141-90-7.
Lectură suplimentară
Daniela Comșa, Eugenia Glodariu, Maria M. Jude, Clujenii și Marea Unire, Muzeul Național Transilvania, Cluj-Napoca, 1998