A absolvit Colegiul „Sf. Sava” din București (1891), după care a urmat cursurile Facultății de Litere și Filozofie (secția istorică) de la Universitatea din București, avându-i ca profesori pe B. P. Hasdeu, Ioan Bogdan, V. A. Urechia, Grigore Tocilescu. Își ia licența în istorie în 1895, după care se specializează în istorie și filologie la universitățile din Zagreb, Praga, Leipzig, Berlin și Viena. Între anii 1900-1905 a fost mai întâi funcționar și apoi subdirector la Arhivele statului, urmând ca in 1905 să devină profesor la Universitatea din Iași. A fost, de asemenea, director al revistei „Arhiva”, organ al Societății de Istorie și Filologie din Iași (1921-1940). Ca slavist, a susținut prin dovezi concludente originea sârbească a limbii slave vorbite în țările române, cu precădere a celei folosite în cancelariile domnești, amintind și despre influența pe care limba română vorbită a avut-o asupra celei slave.[4]
Lucrări
Cercetări istorico-filologice, București, 1900
Studii privitoare la limba și istoria românilor, București, 1902
Fonetica alfabetului chirilic în textele române din veacul XVI și XVII, București, 1904 [1], [2]
Curentele literare la români în perioada slavonismului cultural, București, Editura Casa Școalelor, 1928
