După uciderea lui Venceslau al III-lea (în 1306) și moartea fiului lui Albert I, Rudolf (în 1307), Henric de Carintia a fost ales rege al Boemiei pe 15 august 1307 (pe baza revendicării moștenirii soției sale, Anna, sora cea mai mare a regelui Venceslau al III-lea al Boemiei) deși familia de Habsburg s-a opus.
Henric s-a confruntat curând cu rezistența ce i s-a opus în Boemia, iar în 1309-1310 adversarii săi au apelat la regele romano-german Henric al VII-lea care în iulie 1310 i-a retras feuda lui Henric de Carintia. La sfârșitul lunii august 1310 fiul lui Henric al VII-lea, Ioan de Luxemburg, a devenit regele Boemiei. La sfârșitul anului, trupele aflate sub conducerea lui Ioan de Luxemburg au ocupat Boemia. Henric de Carintia a trebuit să părăsească Praga și în cele din urmă și Boemia.
Ca o compensație, Habsburgilor le-a fost cedată în 1311 regiunea Savinja (o regiune din actuala Slovenia) aflată lângă Stiria care le aparținea, iar Henric a reușit să elibereze zonele ocupate din Carintia. În ciuda eforturi sale, el nu a reușit să dobândească proprietățile diecezei Bamberg din Carintia, deoarece acestea fuseseră date ca gaj lui Henric al VII-lea. Totuși, Henric a reușit să respingă încercarea de a obține suveranitatea feudală a episcopilor de Trento și de Brixen (Bolzano) din Tirol.
În controversa pentru tronul romano-german dintre Frederic cel Frumos și Ludovic Bavarezul, Henric a reușit în 1325 să obțină o compensare. Ludovic și-a dat acordul în 1330 ca fiicele lui Henric să poată revendica feudele sale în calitate de moștenitoare. Cu toate acestea, printr-un tratat secret cu familia de Habsburg, Ludovic a revocat în același an acordul încheiat cu Henric. Prin urmare, Frederic cel Frumos a intrat în posesia ducatului Carintia după moartea lui Henric în 1335. Tirolul, a rămas însă în mâinile fiicei lui Henric, Margareta, potrivit acordului încheiat, după ce Stările Generale au decis în unanimitate să fie făcut acest pas.
„Mormântul austriac” din Mănăstirea Stams (grup statuar realizat de Andreas Thamasch)
Henric de Carintia a fost înmormântat în Mănăstirea Stams din Tirol, întemeiată de tatăl său, Meinhard al II-lea, unde o placă de mormânt din marmură albă și o statuie aurită amintesc de el.
Alfons Huber: Heinrich VI., König von Böhmen, Herzog von Kärnten. În: Allgemeine Deutsche Biographie (ADB). vol. 11, Duncker & Humblot, Leipzig 1880, pp. 527–529.
Hermann Wiesflecker: Heinrich VI.. În: Neue Deutsche Biographie (NDB). vol. 8, Duncker & Humblot, Berlin 1969, ISBN: 3-428-00189-3, pp. 361–363 (Versiune online).
Heinrich Koller: Das Kanzleiregister König Heinrichs von Böhmen, Herzogs von Kärnten, der Jahre 1327–1329. Disertație, Universitatea din Viena 1949.
