Gyula Dávid (n. , Araci, Covasna, România) este un istoric literar, jurnalist și traducător maghiar din Transilvania.
Biografie
S-a născut la 13 august 1928 în satul Araci, fiind fiul lui Gyula Dávid și Ida Imre. A urmat studii medii la Odorheiu Secuiesc și apoi la Facultatea de Litere a Universității Bolyai din Cluj (1947–1951).
A lucrat ca redacția din Cluj a Editurii de Stat pentru Literatură și Artă (ESPLA) în anii 1951–1953, apoi ca preparator (1953–1956) și asistent (1956–1957) la Universitatea Bolyai. A fost arestat după Revoluția din Ungaria din 1956 și deținut politic în perioada 1957–1964. După eliberare a lucrat ca instalator la Cluj (1964–1965) și liber profesionist (1965–1969). A fost reabilitat în 1969 și apoi angajat ca redactor și apoi ca director al Editurii Kriterion din Cluj (1970–1992). A obținut ulterior titlul de doctor în științe filologice (1974).
Începând din 1980 a fost membru al comisiei ce a elaborat Lexiconul maghiar din România, apoi redactor-șef din 1994. În 1990 a devenit membru al Clubului Român de Presă. A fost președinte al Asociației Culturale Maghiare din Transilvania între 1991-1999 și apoi președinte de onoare din 1999. A colaborat între 1991-1995 la revista Erdélyi Múzeum. Începând din 1992 a fost director al Editurii Polis din Cluj-Napoca. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj.
Primul său articol a apărut în 1949 în Utunk, iar mai târziu a publicat în Korunk, Utunk, Igaz Szó și A Hét. Domeniul său de cercetare este istoria literaturii maghiare din secolul al XIX-lea, relațiile literare româno-maghiare, proza maghiară din România în perioada interbelică și, în ultima vreme, istoria literaturii maghiare din România.
Viață personală
S-a căsătorit în 1951 cu Katalin Árva și au împreună doi copii: Katalin (1952) și Gyula (1957).
Scrieri
Jókai. Emberek, tájak, élmények Jókai erdélyi tárgyú műveiben (Jókai. Teme, figuri, peisaje în opera sa, micromonografie, 1971)
Petőfi Erdélyben (Petőfi în Transilvania, studii, în colaborare cu Imre Mikó, 1972, 1998)
Tolnai Lajos Marosvásárhelyen (1868–1884) (Tolnai Lajos la Tg. Mureș, monografie, 1974)
Találkozások. Tanulmányok a román–magyar irodalmi kapcsolatok múltjából (Întîlniri. Studii de istorie a relațiilor literare româno-maghiare, studii , 1976)
A romániai magyar irodalom története (Istoria literaturii maghiare din România, manual, 1978) - coautor
Magyar irodalom (manual, 1979)
Erdélyi irodalom – világirodalom (Literatură transilvană – literatură universală, studii, articole, note, 2000)