Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține.
De origine germană, ambii părinți (Maria Terezia Reinholtz și Valentin Reiter) fiind germani, considerat un talent muzical precoce, Francisc Reiter a studiat la Liceul de Muzică din Timișoara, ulterior la Arad. Urmează apoi Facultatea de Muzică din Timișoara, secția Pedagogie muzicală, cântând încă din timpul facultății în orchestra și corul instituției. Din 2009 până în 2022 a fost căsătorit cu interpreta Ioana Sandu, alături de care a publicat numeroase albume muzicale originale.
Activitate artistică
Din 1980, Francisc Reiter a colaborat ca violonist la înregistrările Orchestrei de Estradă a Radioteleviziunii Române, dirijor Sile Dinicu. A cântat (imprimări, spectacole televizate) alături de galeria de aur a instrumentiștilor din România, printre care Dan Mândrilă (saxofon), Sandu Avramovici (chitară), Marian Toroimac (percuție), Nelu Marinescu (trompetă), Nicu Dumitrescu (trombon), Aurel Romcescu (vioară), Eugen Tegu și Dan Dimitriu (bas), Ionel Tudor (pian) și mulți alții. A acompaniat în această orchestră interpreți de legendă precum Aurelian Andreescu, Gică Petrescu, Cornel Constantiniu, Angela Similea, Mirabela Dauer ș.a. Din 1983, timp de doi ani, a fost instrumentist bas la Teatrul Evreiesc de Stat. După 1985, a devenit instrumentist liber profesionist în țară și în străinătate, efectuând turnee în Israel, Iugoslavia, Ungaria și Germania.
Din 2008, când viața sa a luat o întorsătură aparte din motive de sănătate, s-a îndreptat către compoziție și producție muzicală, realizând peste 200 de compoziții pe versurile textierilor Carmen Aldea Vlad, Viorela Filip, Dan Gîju, Lidia Moldoveanu, Mariana Dumitru, Sorin Danciu, Camelia Florescu, Ioana Sandu, Gabriela Drăghici și Rodica Elena Lupu. Tot din 2008, este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor, Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA).
În 2017, a obținut Premiul Presei la ediția jubiliară a Festivalului Național „Crizantema de Aur” pentru compoziția „Vioara și inima mea”, pe versurile Marianei Dumitru, interpretă Ioana Sandu.