În muzică, o formă tripartită cuprinde trei secțiuni, dintre care a treia este reluarea – eventual variată, a – celei dintâi.^[1] Notația schematică a tripartitului este A–B–A,^[2] în care A corespunde primei secțiuni,^[3] iar B o reprezintă pe cea de a doua.^[4] Tripartitul se mai numește formă de lied, denumire justificată de folosirea sa frecventă în compozițiile de acest gen.^[1]

Un exemplu accesibil de formă tripartită este piesa a treia, Trällerliedchen (en. Humming Song, ro. „cântec de voioșie”), din Album pentru tineret, op. 68 de Robert Schumann (partitura este disponibilă aici). Cele două secțiuni sunt perioade simple, simetrice și pătrate; secțiunea A este tonal închisă (se încheie pe acordul tonicii^[5]), în vreme ce B este tonal deschisă (ultimul acord este cel al dominantei^[5]). Secțiunile A sunt formulate în tonalitatea Do major, iar B este scrisă în Sol major. A treia secțiune reia fără nicio modificare materialul din prima secțiune.^[6]

• Liana Alexandra (2005). Sintaxe omofone tonale, Editura Universității Naționale de Muzică București, București. ISBN 973-7857-27-5. ISMN 000.72.96.94.37, ISMN 000.72.96.95.35
• Sava, Iosif și Vartolomei, Luminița (1979). Dicționar de muzică, Editura Științifică și Enciclopedică, București

• Formă bipartită
• Formă pentapartită