Eyalet

Eialet sau eyalet (în turcă otomană ايالت) a fost o diviziune administrativă a Imperiului Otoman până la perioada Tanzimat. Termenul este uneori tradus ca „provincie” sau „guvernorat”. În funcție de rangul administratorului subdiviziunii administrative, eialetele au fost numite și pașalâcuri, beilicuri sau kapudanlicuri[1].

Între 1453 și începutul secolului al XIX-lea, organizarea locală otomană era structurată în mod incosistent[2]. Imperiul a fost împărțit în provincii numite „eialete”, conduse de un pașa cu trei tuiuri.[2]. Marele vizir era responsabil pentru numirile funcționarilor de prim rang ai statului, atât în capitală cât și in provincie[2]. Eialetele au fost desființate între 1861 – 1866, iar teritoriul a fost împărțit din punct de vedere administrativ în vilaiete (Vilâyet)[2].

Eialetele erau în subîmpărțite în districte numite liva sau sangeacuri (sancak), aflate sub controlul unui pașă cu un singur tui, numit „Mirliva” sau „Sangeac-bei”[3]. Provinciile otomane au fost numite de obicei de europeni pașalâcuri[3]. Pașii erau investiți cu puteri absolute de conducere în provinciile de care erau responsabili, fiind investiți drept conducători ai trebuirilor administrative, financiare, judiciare și militare[3]

Pașii (în Asia și Buda și Capudan-pașa) cei mai importanți au fost cei care au condus eialetele Egipt, Bagdad, Abisinia, Buda, Anatolia și Rumelia, restul fiind aranjați în conformitate cu anii în care au fost cucerite regiunile respective[4].

Hărți

  • Eyaleturile otomane în secolul al XVII-lea
    Eyaleturile otomane în secolul al XVII-lea
  • Hartă a Asiei otomane în 1855, hartă de Joseph Hutchins Colton
    Hartă a Asiei otomane în 1855, hartă de Joseph Hutchins Colton
  • Hartă a Turciei europene în 1864, hartă de Carl Ritter
    Hartă a Turciei europene în 1864, hartă de Carl Ritter

Note

  1. ^ „Halil Berktay, Bogdan Murgescu, Workbook I: The Ottoman Empire, Thessaloniki 2005, p. 69” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  2. ^ a b c d A handbook of Asia Minor Published 1919 by Naval staff, Intelligence dept. in London. Page 203
  3. ^ a b c Forbes, A. Gruar, The empires and cities of Asia (1873), p 188
  4. ^ Çelebi, Evliya. Trans. by von Hammer, Joseph. Narrative of travels in Europe, Asia, and Africa in the seventeenth century, Vol. 1, p. 90 ff. Parbury, Allen, & Co. (London), 1834.

Bibliografie

  • Colin Imber. The Ottoman Empire, 1300-1650: The Structure of Power. (Houndmills, Basingstoke, Hampshire, UK: Palgrave Macmillan, 2002.)
  • Halil İnalcık. The Ottoman Empire: The Classical Age 1300-1600. Trans. Norman Itzkowitz and Colin Imber. (London: Weidenfeld & Nicolson, 1973.)
  • Paul Robert Magocsi. Historical Atlas of Central Europe. (2nd ed.) Seattle, WA, USA: Univ. of Washington Press, 2002)
  • Nouveau Larousse illustré, undated (early 20th century), passim (in French)
  • Donald Edgar Pitcher. An Historical Geography of the Ottoman Empire. (Leiden, Netherlands: E.J.Brill,1972.) (Includes 36 color maps)
  • Westermann, Großer Atlas zur Weltgeschichte (in German) (includes maps)

Legături externe