Halil İnalcık (n. , Constantinopol, Imperiul Otoman – d. , Ankara, Ankara (il), Turcia) a fost un istoric turc al Imperiului Otoman. Cercetările sale extrem de influente s-au concentrat pe aspectele sociale și economice ale imperiului. Cariera sa academică a început la Universitatea din Ankara, unde și-a susținut doctoratul și a fost profesor între 1940 și 1972. Între anii 1972 și 1986 a predat istoria otomană la Universitatea din Chicago. Începând din 1994 a predat la Universitatea Bilkent din Ankara, unde a fondat departamentul de istorie. A fost membru fondator al Academiei Eurasiatice din Baku.[6]
Biografie
S-a născut în Istanbul la 26 mai 1916, într-o familie tătară crimeeană, care a părăsit Crimeea în anul 1905.[7][8][9][10] A urmat cursurile Școlii Normale din Balıkesir și apoi studii universitare de istorie la Facultatea de Litere, Istorie și Geografie a Universității din Ankara, pe care le-a absolvit în 1940.[11] Studiile sale asupra lui Timur Lenk au atras atenția celebrului istoric turc Mehmet Fuat Köprülü, care i-a facilitat intrarea în învățământ ca asistent la Catedra de Istorie Modernă a universității. İnalcık și-a susținut doctoratul în 1942 la aceeași universitate. Teza sa de doctorat a analizat problematica bulgară în ultima fază a Imperiului Otoman, în special în perioada tanzimatului, și a constituit una dintre primele abordări socio-economice din istoriografia turcă. În decembrie 1943 a devenit profesor asistent, iar interesul său de cercetare s-a concentrat pe aspectele sociale și economice ale Imperiului Otoman. A cercetat registrele judiciare otomane de la Bursa și arhivele otomane din Istanbul. İnalcık a devenit membru al Societății Istorice Turce în 1947.[7]
În 1949 a fost trimis de universitate la Londra, unde a cercetat inscripțiile otomane și turcești la British Museum și a participat la seminariile ținute de Paul Wittek la Școala de Studii Orientale și Africane. Aici a cunoscut alți istorici influenți, precum Bernard Lewis. A participat în 1950 la un congres organizat la Paris, unde l-a cunoscut pe Fernand Braudel, a cărui activitate a avut o mare influență asupra sa. İnalcık s-a întors în Turcia în 1951 și a devenit profesor la aceeași catedră în 1952. A predat ca profesor invitat la Universitatea Columbia în 1953–1954 și a lucrat pe post de cercetător la Universitatea Harvard în 1956–1957. La întoarcerea în Turcia, a ținut prelegeri despre istoria otomană, europeană și americană, precum și despre organizarea administrativă și reformele din epoca lui Atatürk. În 1967 a predat ca profesor invitat la Universitatea Princeton și la Universitatea Pennsylvania. A devenit membru al Asociației Internaționale de Studii Sud-Est Europene (în francezăAssociation Internationale des Etudes du Sud-Est Européen) în 1966 și a deținut președinția acestei instituții între 1971 și 1974.[7]
În 1971 Universitatea Harvard i-a oferit un post de profesor permanent, iar Universitatea Pennsylvania i-a oferit un contract pe cinci ani. A refuzat ambele oferte, dorind să rămână în Turcia. Cu toate acestea, între timp, situația politică din Turcia s-a agravat, iar studenții au început să se implice tot mai mult în manifestațiile cu caracter politic, blocând procesul educațional. În 1972 a acceptat invitația de a ocupa un post de profesor la Universitatea din Chicago, unde a predat istoria otomană până în 1986.[12] Între 1990 și 1992 a ținut prelegeri ca profesor invitat la Harvard și Princeton. În 1992 s-a întors în Turcia, la invitația Universității Bilkent din Ankara, unde a fondat departamentul de istorie și a predat cursuri de nivel postuniversitar[7] până la moartea sa.[13] În 1993 și-a donat colecția de cărți, jurnale și tipărituri cu privire la istoria Imperiului Otoman către biblioteca Universității Bilkent.[14] A fost membru și președinte al mai multor organizații internaționale, a fost membru al Secției de Științe Istorice a Academiei Sârbe de Științe și Arte și, de asemenea, membru al Institutului de Studii Turcice.[15]
Opera lui İnalcık s-a centrat pe analiza socială și economică a Imperiului Otoman.[17] El și-a propus să combată toate prezentările ostile și părtinitoare la adresa turcilor existente în sursele bibliografice occidentale la începutul carierei operei sale, precum și prezentările istorice romantizate și naționaliste existente în Turcia. Printre relatările occidentale părtinitoare pe care a încercat să le combată a fost reprezentarea sultanului Mahomed Cuceritorul de către Franz Babinger ca o personalitate sadică și sângeroasă.[12] El a criticat abordările generalizatoare ale istoriei otomane, argumentând că acestea nu aveau o perspectivă socială sau economică din cauza lipsei de aprofundare.[7] A fost primul istoric care a studiat în profunzime documentele judiciare otomane pentru a cunoaște factorii socio-economici din societatea otomană. Când İnalcık și-a început cercetările în anii 1940, se credea că aceste documente sunt nefolositoare datorită în parte schimbărilor recente ale alfabetului și erau depozitate în condiții neadecvate sau deteriorate în mare parte.[18]
İnalcık a corectat o serie de convingeri greșite cu privire la istoria otomană și turcă.[13] Un astfel de exemplu a fost descoperirea lui că presupunerea conform căreia dinastia otomană ar fi provenit din tribul Kayı a fost fabricată în secolul al XV-lea.[12] Potrivit lui Immanuel Wallerstein, İnalcık a influențat disciplina cercetării istorice prin metodologia sa unică și i-a determinat pe mulți studenți din școala sa de gândire să abordeze evenimentele istorice dintr-o perspectivă socio-economică și culturală.[13]
El a fost influențat de lucrările lui Fuad Köprülü, Fernand Braudel și Ömer Lütfi Barkan.[17]
Listă de publicații
Cea mai importantă lucrare a sa a fost prima sa carte, Hicrî 835 tarihli Sûret-i defter-i sancak-i Arvanid (Înregistrări în registrul pentru Anul Hegirei 835 al sangeacului Albaniei), care a fost publicată la Ankara în 1954 și a analizat una dintre cele mai vechi cărți funciare disponibile în arhivele Imperiului Otoman.[19][20]
^Britannica, IstanbulArhivat în , la Wayback Machine.: Atunci când a fost fondată Republica Turcia în 1923, capitala a fost mutată la Ankara, iar Constantinopolul a fost redenumit oficial Istanbul în 1930.
^Türk tarihçiliğinde dört sima: Halil İnalcık, Halil Sahillioğlu, Mehmet Genç, İlber Ortaylı. Istanbul Metropolitan Municipality. . p. 9.
^„İnalcık, Halil”. Büyük Larousse. 11. Milliyet. p. 5669.
^ abGüneș Yağcı, Zübeyde (). „Prof. Dr. Halil İnalcık”(PDF). History Studies: International Journal of History. 5 (2): 589–599. Arhivat din original(PDF) la . Accesat în .
^Nejdet Gök (). „Introduction of the Berat in Ottoman Diplomatics,”. Bulgarian Historical Review (3–4): 141–150.
^Mert, H (august 2010). „Living History Halil İnanvcik”. Turkish Airlines web site. Arhivat din original la . Accesat în . It is my most important work: Sûreti Defter-i Sancak-i Arvanid, Timar Kayıtları (The Fief Records of the Register for Arvanid Province).
^İnalcık, Halil (). „The Policy of Mehmed II toward the Greek Population of Istanbul and the Byzantine Buildings of the City”. Dumbarton Oaks Papers. JSTOR1291293.
^İnalcık, Halil (). „Capital Formation in the Ottoman Empire”. JSTOR1291293.
.svg){kind=small}
