Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Paolo este un jurnalist celebru și respectat care a decis să scrie o investigație pe tema egoismului omului față de semenii săi. În timpul scrierii textului, bărbatul înțelege că nici el nu este scutit de vinovăție și munca lui riscă să devină un fel de mărturisire personală despre trecutul său, împingându-l să dezvăluie tot, cu toate consecințele cazului.
„ Antologic film „cu sertare”, al cărui scenariu comportă aproximativ 200 de roluri. Și pentru fiecare, independent de întindere, o adevărată performanță de actor și regie. Blasetti are însă, veleități mai înalte: el vrea filozofie! Încă din generic el o spune spiritual, dar cu toată seriozitatea, că la baza războaielor și precarității morale a lumii moderne stau blestematele de egoisme. Ca element „pozitiv” filmul expune un exemplar uman generos până la uitare de sine, dar personajul e ridicol. Mastroianni care, cu geniul său a simțit-o, i-a dat în sicriu o mască mortuară... malițioasă! Ceea ce e de prețuit în film este vulgarizarea, în sensul bun al cuvântului, a experimentelor avangardei italiene: investigarea universului interior, intersectarea realului cu fantasmele, accentul polemic – toate acestea sunt preluate și oferite publicului comercial. Fellini a fost „stația pilot” – Blasetti i-a multiplicat ideile industrial... ”
