Numele binomial a fost determinat de renumitul micolog italian Giacomo Bresadola în volumul 1 al operei sale Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati din 1881.[5] Acest taxon reprezintă și numele curent valabil (2021).
În 1953, micologii francezi Robert Kühner și Henri Romagnesi au transferat specia la genul Rhodophyllus sub păstrarea epitetului, de verificat în cartea lor Flore analytique des champignons supérieurs (agarics, bolets, chanterelles) comprenant les espèces de l'europe occidentale et centrale ainsi que la plupart de celles de l'Algérie et du Maroc.[6] Dar această încercare de redenumire este acceptată doar sinonim.
În 1982, micologii Machiel Evert Noordeloos & Gerhard Wölfel au creat variația Entoloma excentricum var. porphyrocephalum, de urmărit în volumul 1 al jurnalului științific International Journal of Mycology and Lichenology,[7] dar apoi, Noordeloos, împreună cu colegii săi Tor Erik Brandrud și Bálint Dima, a propagat ciuperca drept specie independentă sub denumirea Entoloma porphyrocephalum.[8] Acest taxon este deja acceptat de comitetul de nomenclatură Mycobank[9] și va fi probabil preluat în viitor pe scară largă. Alte sinonime pentru acest soi nu sunt cunoscute.
Epitetul specific este derivat din cuvântul latin(latinăexcentricus= descentrat, excentric, pe dinafara punctului central),[10] datorită poziției piciorului în legătură cu pălăria.
Pălăria: subțire, nu higrofană și fragilă cu un diametru de 2-6 (7) cm este arcuită convex, ori cu un gurgui mic și turtit, ori slab deprimată în centru, numai foarte rar aplatizată, inițial cu marginea nestriată răsfrântă în jos, apoi atârnând puțin peste lamele. Cuticula care nu se estompează este uscată și mat vernisată până mătăsoasă, uneori brumată albicios, coloritul variind între gri, plumburiu, gălbui ca pielea de porc, ocazional cu nuanțe brun-porfirii precum cu pete apoase ordonate concentric de până la 3 mm diametru.
Lamelele: cu o înălțime de 2-3 mm sunt late și îndepărtate, bifurcate și foarte scurt intercalate la margine, mai întâi drepte, apoi ceva bombate, aderate la picior sau slab decurente cu un dinte, coloritul fiind mai întâi albicios, apoi crem și în sfârșit carneu deschis. Muchiile puțin zimțate, pentru mult timp de aceiași culoare devin la bătrânețe mai închise.
Piciorul: fragil și fibros are o înălțime de 4-6 (8) cm și o grosime de 0,4-0,8 (1) cm, este cilindric sau, mai rar, puțin presat, atașat ușor excentric până la ocazional clar excentric de pălărie, îndoit, parțial ori ceva subțiat ori îngroșat la bază și tubular până gol pe dinăuntru. Coaja mată și slab crestată vag este spre sus ceva cleioasă, spre jos fin mătăsoasă până vernisată, coloritul fiind alb până crem, spre bază ușor galben-maroniu, miceliu bazal alb nefiind foarte pronunțat. Tulpina excentrică este un bun identificator și nu poartă un inel.
Carnea: subțire cu o grosime maximală de 6 mm ce se îmbină perfect în carnea tulpinii este în pălărie fragilă și în picior fibroasă de a lungul, coloritul fiind în pălărie alb, dar până la mijloc gri umed și în picior crem. Mirosul, la început imperceptibil, devine cu vârsta slab făinos sia gustul este blând, dar plictisitor.[3][4]
Caracteristici microscopice: are spori alungit rotunjori și clar colțuroși (5-7 colțuri) cu un apicul pronunțat și una sau mai multe picături uleioase în interior, măsurând 10,2-11,6-12,9 x 6,6-7,6-8,5 microni. Pulberea lor este roz. Basidiile de 30-55 x 10-13 microni cu 4 sterigme fiecare cu fibule bazale sunt clavate. Cheilocistidele (elemente sterile situate pe muchia lamelor) hialine cu pereți foarte subțiri, fusiforme, cu vârfuri extrase în formă de sulă sau cordon perlat, conțin odată bătrâne un conținut brun refractiv și măsoară 65-85 x 9-16 microni. Pleurocistidele (elemente sterile situate în himenul de pe fețele lamelor) fusiforme de 70-90 x 14-26 microni cu un plisc scurt sau vârfuri în formă de sulă sunt destul de numeroase. Pileocistidele (elemente sterile de pe suprafața pălăriei) sunt în tranziția către trichoderm cu numeroase celule terminale erecte sau ascendente, asemănătoare cistidelor. Trama constă din hife mai curând destul de înguste și lungi e 7-9 µm lățime. Pigmentația intracelulară este de un maroniu pal. Caulocistidele (cistide situate la suprafața piciorului) cu pereți subțiri care apar în smocuri, mai lungi și înguste decât Pleurocistidele au clar forma de sulă, la bătrânețe, de asemenea, cu un conținut brun refractiv. Cleme sunt permanent prezente, în cuticulă mai rare.[11][12]
Ciuperca nu este otrăvitoare, dar din cauza calității a cărnii precum al gustului nesemnificativ, nu este în nici un caz potrivită pentru bucătărie. Mai departe, specia, fiind rară, ar trebui să fie cruțată și lăsată la loc.
^ abBruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 252-253 - 1, ISBN 3-405-12116-7
^ abMarcel Locquin: „Mycologie générale et structurale”, Editura Masson, Paris-New York-Barcelona 1984, p. 341, ISBN 2-225-75735-6
^Giacomo Bresadola: „Fungi tridentini novi vel nondum delineati et iconibus illustrati”, vol. 1, seria 1, Editura J. Zippel, Trento 1881, p. 11
^Robert Kühner, Henri Romagnesi: „Flore analytique des champignons supérieurs (agarics, bolets, chanterelles) comprenant les espèces de l'europe occidentale et centrale ainsi que la plupart de celles de l'Algérie et du Maroc”, Editura Masson, Paris 1953, p. 198
^Machiel Evert Noordeloos & Gerhard Wölfel: „Entoloma excentricum var. porphyrocephalum”, în: „International Journal of Mycology and Lichenology”, vol. 1, nr. 1, 1982, p. 54
^Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 420
^Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p. + tab. 556
^Beatrice Senn-Irlet, & Heinz Woltsche: „Entoloma excentricum, eine Art mit Pleurozystiden”, în: „ Österreichische Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 11, 2002, p. 30
^Beatrice Senn-Irlet, & Heinz Woltsche: „Entoloma excentricum, eine Art mit Pleurozystiden”, în: „ Österreichische Zeitschrift für Pilzkunde”, vol. 11, 2002, p. 29-33
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 248-249, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 298-299, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 268-269, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 266-267 - 2, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 210-211 – 2 și p. 222-223 – 1, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 244-245, ISBN 3-405-12081-0
^Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 119, ISBN 978-3-8427-0483-1
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 258-259 - 2, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 218-219, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1993, p. 254-255, ISBN 88-85013-57-0 (editat postum)
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 290-291, ISBN 88-85013-46-5
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 272-273 - 2, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 222-223, ISBN 3-405-12081-0
^Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 164, 166, ISBN 3-426-00312-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 208-209, ISBN 3-405-12124-8
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 232-233, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 238-239, ISBN 3-405-12081-0
^Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 256-257, ISBN 88-85013-25-2
^Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 216-217, ISBN 88-85013-37-6
^Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8
Bibliografie
Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 1-7, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1976-1993 (pentru cercetarea în total)
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Frieder Gröger: „Bestimmungsschlüssel für Blätterpilze und Röhrlinge in Europa”, partea 1, vol. 13, în: Regensburger Mykologische Schriften, Regensburg 2006, p. 489
German Josef Krieglsteiner (ed.), Andreas Gminder: „Verbreitungsatlas der Großpilze Deutschlands (West)“, Editura Ulmer, Stuttgart 1991, ISBN 3-8001-3536-1
Erhard Ludwig: „Pilzkompendium: Die grösseren Gattungen der Agaricales mit farbigem Sporenpulver (ausgenommen Cortinariaceae)“, vol. 2, Editura Fungicon-Verlag, Berlin 2007, ISBN 978-3-940316-00-4
Walter Migula: „Kryptogamen-Flora von Deutschland”, vol. 3 – „Pilze”, Editura Friedrich von Zezschwitz, Gera 1910
_P._Karst_397090.jpg)
_Hesler_504362.jpg)
_P._Kumm_185170.jpg)
_Gillet_246757.jpg)
