Acest videoclip prezintă fluxul de particule în jurul Pământului sub formă de ejecții solare asociate cu o ejecție de masă coronală care lovește Pământul.
O ejecție coronală de masă (prescurtat EMC, iar în englezăcoronal mass ejection, CME) este o bulă[1] de plasmă produsă în coroana unei stele (de exemplu în corona solară).
Ejecția de masă coronală este legată adesea de o erupție solară sau de apariția unei protuberențe solare, dar nu este întotdeauna așa. EMC-urile sunt fenomene la scară largă: pot avea o dimensiune de câteva zeci de raze solare. Ele modifică caracteristicile vântului solar, călătorind cu o viteză foarte mare prin mediul interplanetar (între 100 km/s și 2.500 km/s) și pot parcurge distanța dintre Soare și Pământ în doar câteva zile (de obicei, trei zile).
Câmpul magnetic al CME-urilor este foarte puternic: o CME care ajunge pe Pământ poate, prin urmare, să provoace furtuni magnetice prin interacțiunea cu câmpul magnetic al Pământului. În acest caz, se observă fenomene de reconectare magnetică, iar anumite linii de câmp se pot deschide, slăbind scutul magnetic al Pământului. Prin urmare, CME-urile joacă un rol esențial în meteorologia solară.
Pentru detectarea CME-urilor, se utilizează un coronograf pentru a determina viteza și direcția de propagare precum și extinderea CME-ului.
Frecvența emisiilor variază în funcție de ciclul solar. În medie, există o CME pe săptămână în timpul minimului solar și două-trei pe zi în timpul maximului solar. Cu toate acestea, doar o mică parte din CME-uri sunt îndreptate spre Pământ și, prin urmare, susceptibile de a provoca furtuni magnetice.
