Născut la 17 februarie 1932, personalitate completă a muzicii românești, ce are o activitate componistică și muzicologică susținută. Preocupările sale se extind totodată în domeniul literar, unde scrie numeroase poezii cu vers alb, și în ziaristică, lucrând ca jurnalist muzical pentru Săptămâna între anii 1970-1990. A studiat la Conservatoarele din Timișoara și București cu Liviu Rusu, Mihail Jora, Mihail Andricu, Marțian Negrea, Paul Constantinescu, Theodor Rogalski ș.a. În 1968 participă la cursurile de vară de la Darmstadt, după care continuă să meargă regulat în Germania pentru a învăța tehnici moderne de compoziție cu György Ligeti, Karlheinz Stockhausen și Iannis Xenakis. Tot din același an își începe colaborarea cu Societatea Română de Radiodifuziune.
Creația sa muzicală cuprinde o arie largă de genuri (muzică simfonică, de teatru, de operă, instrumentală, vocală, corală), dar din anii 1960 se focalizează cu precădere asupra muzicii de cameră. Cu toate acestea, lucrările pentru ansambluri restrânse se construiesc deopotrivă pe spații muzicale ample, cu sufluri melodice lungi, ca expresie a lirismului caracteristic pieselor lui. Sursele melodicii se înscriu atât în muzica veche - cea a renașterii europene sau monodia bizantină -, cât și în modernismul secolului 20. Important de semnalat este traseul său atipic în compoziție, pornind de la avangardismul limbajului serial-dodecafonic, în tinerețe, și orientându-se treptat către o direcție neoclasică.
Opera muzicologică este cuprinzătoare, numără de la eseuri până la monografii, și tratează subiecte variate - muzica românească, perioade istorice muzicale, compozitori etc. În prezent este profesor de istorie a muzicii la Universitatea Spiru Haret și se preocupă cu organizarea evenimentelor muzicale ce au ca scop promovarea tinerilor.
Creația
Muzică de teatru
Prometeu op.13 (1958); operă într-un act, libretul de Victor Eftimiu; premiera a avut loc la București, 16 decembrie 1964, la Opera Română (cu Mircea Popa)
Mariana Pineda op.28 (1966); operă într-un act, libretul după Frederico Garcia Lorca; premiera a avut loc în București, 22 decembrie 1966 (cu Carol Litvin)
Nunta op.36 (1971); poem coregrafic, libretul de Hero Lupescu
Interogatoriul din zori op.47 (1975); operă într-un act, libretul de Victor Bârlădeanu
Noaptea cea mai lungă op.52 (1977); operă într-un act, libretul de Dan Mutașcu
Statornicie op.102 (1989); operă, libretul de Doru Popovici
Prostituata op.145 (1997); operă de cameră, libretul de Doru Popovici
Întâlnire cu George Enescu op.154 (2002); operă pentru soprană, bas, cor mixt, pian și vioară solo, libretul de Doru Popovici
Giordano Bruno op.155 (2003); operă pentru soprană, bas, pian, 3 violoncele și cor de femei, libretul de Doru Popovici
Muzică vocal-simfonică
În marea trecere op.10 (1956); poem pentru tenor și orchestră de cameră, versuri de Lucian Blaga
Porumbeii morți op.11, nr.2 (1957); cantată pe versuri de Ion Pillat
Noapte de august op.15 (1959); poem pentru bariton și orchestră, versuri de Mihu Dragomir
Patria mea op.15 (1959); pentru voce gravă și orchestră, versuri de Vladimir Colin
Omagiu lui Palestrina (1966); cantată pentru cor și orchestră, text liturgic
In memoriam poetae Mariana Dumitrescu op.32 (1967); cantată pentru contralto și orchestră, text liturgic
Epitaf pentru Eftimie Murgu op.35 (1969); pentru cor de copii și orchestră, text liturgic
1877 op.50 (1976); cantată dramatică, versuri de Valeriu Bucuroiu
Cântec de speranță și rezidire op.51 (1977); cantată pentru cor și orchestră, versuri de Dan Mutașcu
Omagiu orașului Brașov op.54 (1978); cantată pentru soprană și orchestră, versuri de Valeriu Bucuroiu
Odă lui Mihai Viteazul op.56 (1979); cantată pentru soprană și orchestră, versuri de Dan Mutașcu
Omagiu lui Burebista op.60 (1979); cantată pentru cor și orchestră, versuri de Dan Mutașcu
Patria muncește op.62 (1980); cantată pentru alto și orchestră, text de Eugen Barbu
Va fi odată op.63 (1980); cantată pentru cor mixt și orchestră, versuri de Dumitru Popescu
In memoriam Marin Preda op.68 (1981), cantată pentru alto, cor mixt și orchestră, versuri de Adrian Păunescu
Imn muncii op.69 (1981); pentru mezzosoprană și orchestră de coarde, versuri de Doru Popovici
2 Madrigale pe versuri de Martha Popovici op.74 (1982); pentru soprană, alto și orchestră de coarde (cuprinde Omagiu lui Cucu; Cântecul vieții)
Transilvania op.83 (1982); cantată pentru cor mixt și orchestră, versuri de Martha Popovici
Poemă de august op.84 (1982); cantată pentru soprană și orchestră de coarde, versuri de Dan Mutașcu
Balada lui Horea op.85 (1984); cantată pentru cor mixt și orchestră, versuri de Martha Popovici
În memoriam Fundoianu op.87 (1984); cantată pentru soprană și orchestră, versuri de Victor Bârlădeanu
Muzica lui Bach op.88 (1985); cantată pentru cor mixt și orchestră de coarde, versuri de Doru Popovici
Izbânda împlinirii op.91 (1986); cantată pentru cor mixt și orchestră, versuri de Pavel Pereș
Odă lui Mircea cel Mare op.93 (1986); cantată pentru cor mixt și orchestră
Omagiu țării mele op.105 (1990); pentru cor mixt, alto și orchestră, versuri de Doru Popovici
Sfântă Iugoslavia op.110 (1991); motet pentru soprană și orchestră de coarde, versuri de Doru Popovici
Muzică simfonică
Poem pentru orchestră op.6, nr.1 (1954)
Triptic pentru orchestră op.7 (1955)
Două schițe simfonice op.8, nr.1 (1955)
Concertino pentru orchestră de coarde op.9 (1956)
Concert pentru orchestră op.17 (1960)
Simfonia I op.21 (1962)
Simfonia a II-a „Spielberg” op.30 (1966)
Poem bizantin (Omagiu Mănăstirii Arnota) op.33, nr.1 (1968); pentru orchestră de cameră
Codex Caioni op.33, nr.2 (1968); pentru orchestră de coarde
Simfonia a III-a „Bizantina” op.33, nr.3 (1968)
Simfonia a IV-a „În memoria lui Nicolae Iorga” op.45 (1973)
Pastorale transilvane op.61 (1980); pentru orchestră de coarde
Pastorale bănățene op.65 (1980); pentru orchestră de coarde
Omagiu lui Sadoveanu op.66 (1981); pentru violoncel și orchestră
Pastorale din Oltenia op.70 (1982); suită pentru orchestră de coarde și timpa
Improvizații lirice op.71 (1982); pentru flaut, violă și orchestră
Muzică de cameră
Sonata pentru violoncel și pian op.3, nr.1 (1952)
Sonatina pentru pian op.3, nr.2 (1953)
Sonata pentru vioară și pian op.3, nr.2 (1953)
Elegie pentru violoncel și pian op.4, nr.1 (1953)
Două miniaturi pentru pian op.4, nr.2 (1954)
Orfeu-Fantezie op.8, nr.2 (1955); trio de coarde
Sonata pentru două violoncele op.19 (1960)
Cvartetul de coarde nr.1 op.24 (1954, rev. 1964)[3]
Omagiu lui Ion Țuculescu op.31 (1967); cvintet
Muzică solemnă op.34 (1969), pentru vioară și pian
Choral op.120 (1992); pentru instrumente de suflat
Sonata bizantină pentru vioară solo op.125 a (1994)
Sonata bizantină pentru violoncel solo op.129 (1994)
In memoriam Tristan Tzara op.131 (1995); pentru violoncel și pian
Frescă bizantină op.136 (1996), pentru fagot solo
Sonata bizantină pentru oboi solo op.147 (1999)
Muzică corală
Legendă op.1 (1952); pentru cor mixt, versuri de Ion Pillat
Patru madrigale op.5, nr.1 (1959); versuri de Nina Cassian
Rapsodie de toamnă op.5, nr.3 (1954); pentru cor mixt
Patru poeme pentru cor mixt op.18 (1960)
Două poeme pentru cor mixt op.20 (1960)
Patru poeme pentru cor de femei op.22 (1962); versuri de Ștefan Popescu
Trei poeme rustice op.23 (1963); pentru cor bărbătesc, versuri populare
Trei cântece senine op.24 (1964); pentru cor mixt, versuri de Mihai Dimiu
Trei madrigale op.26 (1965); pentru cor de femei, versuri de Lucian Blaga
Omagiu lui Eminescu op.27 (1967); pentru cor mixt, text de George Călinescu
Cântece patriotice pentru cor (1960-1968); vol. I, cuprinde cântece pe versuri populare și culte
Omagiu lui Bach op.37 (1971); pentru cor mixt, versuri de Mihai Constantinescu
Din lumea lui Anton Pann op.38 (1971)
...Cu toate vetrele op.41 (1970); madrigal pentru cor mixt, violoncel și percuție; versuri de Ion Brad
Dialog cu timpul op.42 (1971); suită corală
Două poeme op.42 (1971); pentru cor mixt, versuri de Dona Roșu
Balada lui Iancu op.44 (1972); pentru cor mixt, versuri de Domnica Filimon
Două cântece pentru cor de femei op.46 (1972), versuri de Domnica Filimon
Sonet de dragoste op.48 (1975); madrigal pentru cor mixt, versuri de Dan Mutașcu
Două madrigale op.49 (1975); pentru cor mixt, versuri de Cristina Angelescu
Stema din inimi op.55 (1978); 3 madrigale pentru cor mixt, versuri de Dan Mutașcu
Cântece patriotice pentru cor (1968-1978); vol. II cuprinde cântece pe versuri populare și culte
Două madrigale pe versuri de Dan Mutașcu op.57 (1979)
Galaxia memoriei (În memoria victimelor de la Auschwitz) op.64 (1980); cantată pentru cor mixt cu solo de sopran și bas, versuri de Victor Bârlădeanu
Omagiu lui Sadoveanu op.66 (1980); madrigal pentru cor mixt cu solo de alto, versuri de Martha Popovici
Madrigale bănățene op.67 (1982); pentru cor mixt, versuri de Alexandru Jebeleanu
Omagiu lui Eugenio Montale op.72 (1982); versuri de Martha Popovici
Legenda Ciocârliei op.73 (1982); versuri de Martha Popovici
Garibaldi op.75 (1982); pentru cor mixt, versuri de Martha Popovici
Madrigal pentru cetatea Târgoviștei op.76 (1982); pentru cor mixt, versuri de Martha Popovici
Balada venețiană op.77 (1983); madrigal dramatic cu solo de sopran, text de Eugen Barbu
Suita madrigalescă op.78 (1983); pentru cor de femei, versuri de Martha Popovici
Madrigale limpide op.79 (1983); pentru cor de copii, versuri de Semida Tăbăranu
In memoriam Iacob Mureșianu op.80 (1983); madrigal pentru cor de copii/femei, versuri de Martha Popovici
In memoriam Richard Wagner op.81 (1983); madrigal pentru cor mixt, versuri de Martha Popovici
In memoriam Ciprian Porumbescu op.82 (1983); madrigal pentru cor mixt, versuri de Martha Popovici
3 Madrigale pe versuri de Adrian Păunescu op.86 (1984); pentru cor de femei
3 Cântece de dragoste și pace op.89 (1985); madrigale pentru cor mixt, versuri de Martha Popovici
Triptic madrigalesc op.90 (1985); versuri de Petru și Doru Popovici
Cântec liric op.92 (1986); madrigal pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
De ce? Op.94 (1986); madrigal pentru cor mixt cu solo de soprană, versuri de Doru Popovici
Diptic madrigalesc op.95 (1987); pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
Patria op.96 (1987); pentru cor mixt, versuri de Ioan Alexandru
Mama op.97 (1987); pentru cor de femei, versuri de Martha Popovici
3 Madrigale solemne op.98 (1987); pentru cor de femei, versuri de Doru Popovici
2 Cântece de dragoste op.99 (1987); pentru cor bărbătesc, versuri de Doru Popovici
3 Poeme lirice op.100 (1988); pentru cor bărbătesc, versuri de Doru Popovici
Omagiu lui Brâncoveanu op.101 (1988); pentru cor mixt, versuri de Dori Popovici
3 Poeme pe versuri de Victor Bârlădeanu op.103 (1989); pentru cor de femei
Ctitoriile voastre op.104 (1989); pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
3 Motete op.106 (1990); pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
2 Motete op.107 (1990); pentru cor de femei, soprană și alto, versuri de Doru Popovici
3 Madrigale Enesciene op.108 (1990); pentru cor mixt cu solo de soprană, versuri de Doru Popovici
3 Madrigale în stil bizantin op.109 (1990); pentru cor bărbătesc, versuri de Doru Popovici
Sfântă Iugoslavia op.110 (1991); motet pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
3 Nuanțe rustice op.111 (1991); pentru cor de femei, versuri de Doru Popovici
Rugăciune op.112 (1991); motet pentru cor de femei, text liturgic adaptat
Două corale op.113 (1991)
Trei corale op.114 (1991); versuri de Doru Popovici
Omagiu lui Verdi op.115 (1992); madrigal pentru cor mixt cu solo de soprană, versuri de Doru Popovici
Învierea Domnului op.116 (1992); motet pentru cor mixt, text liturgic
Ca-n vis op.117 (1982); madrigal pentru cor de femei, versuri de Doru Popovici
Omagiu sufletului german op.118 (1982); motet pentru cor mixt, soprană și două violoncele; versuri de Doru Popovici
Vecernie op.119 (1992); motet pentru cor de femei, text liturgic
3 Madrigale mioritice op.121 (1992); pentru cor bărbătesc, versuri de Doru Popovici
3 Madrigale mioritice op.122 (1992); pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
3 Madrigale triste op.123 (1993); pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
3 Madrigale ale resemnării op.124 (1993); pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
Răstignire op.126 (1994); madigal pentru cor mixt cu solo de bas, versuri de Claudia Duminică
2 Madrigale op.127 (1994); pentru cor de femei
3 Poeme apolinice op.130 (1994); pentru cor bărbătesc, versuri de Doru Popovici
3 Poeme tragice op.132 (1995); pentru cor mixt, versuri de Dinu Ianculescu
2 Elegii op.133 (1995)
Nu l-au cunoscut op.134 (1995); motet pentru cor bărbătesc, versuri de Nicolae Iorga
Dragoste purificatoare op.135 (1995); motet pentru cor bărbătesc, versuri de Doru Popovici
Există o singură cale... op.138 (1996); motet pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
Rugăciune pentru Caraion op.139 (1996); motet pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
Maria Magdalena op.141 (1997); motet pentru cor mixt a cappella, versuri de Doru Popovici
Călători-vom op.142 (1997); motet pentru cor bărbătesc și soprană, versuri de Ana Maria Sireteanu
Rugăminte op.143 (1997); motet pentru cor de femei, versuri de Ana Maria Sireteanu
Psalm op.144 (1997); monodie pentru voci de alto, versuri de Doru Popovici
A fi fericit op.156 (2004); motet pentru cor mixt, versuri de Doru Popovici
A-ți iubi țara op.159 (2004); madrigal pentru cor de femei, versuri de Doru Popovici
Muzică vocală
Trei cântece de pribegie op.1, nr.1 (1950); pentru voce și pian, versuri de Petöfi Sandor și Octavian Goga
Trei cântece de toamnă op.2, nr.1 (1951); pentru voce și pian, versuri de Șt.O. Iosif, George Topârceanu, George Bacovia
Suita bacoviană op.2, nr.2 (1952); pentru voce și pian, versuri de George Bacovia
Trei cântece pe versuri de Mihai Eminescu op.2, nr.3 (1953); pentru voce și pian
Trei cântece pe versuri de Octavian Goga op.2, nr.4 (1953); pentru voce și pian
Trei cântece pe versuri de Șt.O. Iosif op.4, nr.3, pentru voce și pian
Două poeme pe versuri de Lucian Blaga op.5, nr.2 (1954); pentru voce și pian
Poemele Evei op.8, nr.3 (1955); pentru voce și pian, versuri de Lucian Blaga
Două cântece pe versuri de Tudor Arghezi op.11, nr.1 (1957); pentru voce și pian
Două cântece pe versuri de Tudor Arghezi op.12 (1957); pentru voce și pian
Patru cântece antirăzboinice op.14 (1959); pentru voce și pian, versuri de Nicolae Labiș
Trei cântece pe versuri de Lucian Blaga op.16 (1959); pentru voce și pian
Meditație lirică op.53 (1977); pentru voce și pian, versuri de Valeriu Bucuroiu
Creanga de aur (1977); pentru voce și pian, versuri de Dan Mutașcu
În numele neatârnării... (1977); pentru voce și pian, versuri de Dan Mutașcu
Un soare nou (1977); pentru voce și pian, versuri de Valeriu Bucuroiu
Patria muncește (1977); pentru voce și pian, versuri de Eugen Barbu
Odă muzicii (1990); pentru voce înaltă și pian, versuri de Costin Monea
Omagiu lui Verdi op.115 (1992); madrigal pentru soprană, violoncel și pian; versuri de Doru Popovici
Ca-n vis op.117 (1992); madrigal pentru soprană, violoncel și pian; versuri de Doru Popovici
Omagiu sufletului german op.118 (1992); motet pentru soprană, 2 violoncele și pian; versuri de Doru Popovici
Imn pentru Sfânta Fecioară Maria op.125 (1994); pentru soprană, vioară, violoncel și pian; text liturgic
In memoriam Caraion op.140 (1996); poem pentru soprană și 2 violoncele; versuri de Doru Popovici
Petrule...fiul meu drag... op.146 (1999); poem pentru mezzosoprană, oboi, fagot și pian; versuri de Doru Popovici
Cantata bizantină op.148 (2000); pentru voce înaltă, flaut, oboi, fagot și pian; versuri de Corneliu Vadim Tudor
3 Lieduri în stil bizantin op.149 (2001); versuri de Doru Popovici
Rugăciune pentru divina armonie op.150 (2001); pentru cor mixt cu solo de alto și soprană; versuri de Doru Popovici
In memoriam Lena Cosma op.151 (2002); poem pentru voce (sopran sau tenor) și pian; versuri de Doru Popovici
Glasul op.152 (2002); pentru voce înaltă și pian; versuri de Victor Bârlădeanu
O iubire imposibilă (2002); pentru voce înaltă și pian; versuri de Doru Popovici
Doamne, cât de mult te iubesc op.157 (2004); poem pentru soprană și 4 violoncele; versuri de Doru Popovici
Trăim o existență stranie op.158 (2004); poem pentru soprană și 4 violoncele; versuri de Doru Popovici și Petru Zeno Popovici
Orchestrații
Orfeu și Euridice de Monteverdi
• Listă de creații preluată din “Lexiconul de muzicieni din România”, vol.VIII, autor Viorel Cosma (Editura Muzicală, București 2005)
Francisco Pavón Francisco Pavón Barahona, panggilannya Paco Pavón (lahir 9 Januari 1980) adalah pemain bertahan sepak bola asal Spanyol. Ia sekarang ini bermain untuk klub Real Madrid. Namanya menjadi asosiasi atau gabungan dengan Los Galácticos karena kebijakan Florentino Pérez yang berjanji untuk membangun tim penuh bintang seperti Zidane dan Pavón - dengan harga yang mahal seperti perekrutan Zinedine Zidane dan untuk pembelajaran tim pemain muda seperti Pavón. Ia bertinggi tubuh 188...
Muhammad Fadhil Arief Bupati Batanghari ke-15PetahanaMulai menjabat 26 Februari 2021PresidenJoko WidodoGubernurHari Nur Cahya Murni (Pj.)Al HarisWakilBakhtiar PendahuluSyahirsahPenggantiPetahana Informasi pribadiLahir1 Juni 1975 (umur 48)JambiKebangsaanIndonesiaPartai politikPPP (sejak 2021)Suami/istriZulvaAnak4Alma materUniversitas JambiProfesiBirokrat, PolitisiSunting kotak info • L • B Muhammad Fadhil Arief, S.E. (lahir 1 Juni 1975) adalah Bupati Batanghari perio...
Private, historically Black women's college in Atlanta, Georgia, US Spelman CollegeFormer namesAtlanta Baptist Female Seminary (1881–1884) Spelman Baptist Seminary (1884–1924)MottoOur Whole School for ChristTypePrivate historically Black[1] women's liberal arts collegeEstablishedApril 11, 1881; 142 years ago (1881-04-11)[2][3]Academic affiliationsACSSpace-grantEndowment$459.5 million (2022)[4]Budget$133.8 million (2023)[5]President...
American attorney and politician (1746–1813) For other people named Theodore Sedgwick, see Theodore Sedgwick (disambiguation). Senator Sedgwick redirects here. For the New York State Senate member, see Henry J. Sedgwick. Theodore SedgwickPortrait by Gilbert Stuart, c. 18084th Speaker of the United States House of RepresentativesIn officeDecember 2, 1799 – March 3, 1801Preceded byJonathan DaytonSucceeded byNathaniel MaconPresident pro tempore of the United States SenateIn offi...
Radio or TV service, 100W or less Low-power radio redirects here. For other low-power radio-wave communications, see Near-field communication and Low-power wide-area network. An LPAM antenna in a beer tent Low-power broadcasting is broadcasting by a broadcast station at a low transmitter power output to a smaller service area than full power stations within the same region. It is often distinguished from micropower broadcasting (more commonly microbroadcasting) and broadcast translators. LPAM...
A section of the Mandaean World of Light Part of a series onMandaeism Prophets Adam Seth Noah Shem John the Baptist Names for adherents Mandaeans Sabians Nasoraeans Gnostics Scriptures Ginza Rabba Right Ginza Left Ginza Mandaean Book of John Qolasta Niana Haran Gawaita The Wedding of the Great Shishlam The Baptism of Hibil Ziwa Diwan Abatur The Thousand and Twelve Questions Scroll of Exalted Kingship The Coronation of the Great Shishlam Alma Rišaia Rba Alma Rišaia Zuṭa Zihrun Raza Kasia S...
Untuk kekaisaran yang didirikan oleh Göktürk, lihat Kekhaganan Turkic. GöktürkPetroglifi Göktürk dari Mongolia (abad ke-6 sampai ke-8)Jumlah populasiLeluhur Uighur, Yugur, dan penduduk Turkic lainnyaDaerah dengan populasi signifikanAsia TengahBahasaTurkic LamaAgamaTengrisme Türk atau Kök Türk (Turkic Lama: Hanzi: 突厥; Pinyin: Tūjué, Khotanese Saka Ttūrka, Ttrūka,[1] Tibet Lama Drugu[1]) dan terkadang disebut dengan sebutan Turki Anatolia-nya Göktürk (...
Городское поселение России (МО 2-го уровня)Култукское городское поселение 51°43′06″ с. ш. 103°40′48″ в. д.HGЯO Страна Россия Субъект РФ Иркутская область Район Слюдянский Включает 5 населённых пунктов Адм. центр Култук Глава городского поселения Тулаев Александ...
جائزة البرتغال الكبرى 1995 (بالبرتغالية: XXIV Grande Prémio de Portugal) السباق 13 من أصل 17 في بطولة العالم لسباقات الفورمولا واحد موسم 1995 السلسلة بطولة العالم لسباقات فورمولا 1 موسم 1995 البلد البرتغال التاريخ 24 سبتمبر 1995 مكان التنظيم البرتغال طول المسار 4.360 كيلومتر (2.725 ميل) ا�...
يوسف محمد مسعود السرمري معلومات شخصية الميلاد سنة 1296 سامراء الوفاة سنة 1375 (78–79 سنة) دمشق مكان الدفن مقابر الصوفية [لغات أخرى] مواطنة العراق الحياة العملية المهنة فقيه، وعالم مسلم، ومُحَدِّث، ولغوي اللغات العربية مجال العمل ...
2020 United States Supreme Court caseBostock v. Clayton CountySupreme Court of the United StatesArgued October 8, 2019Decided June 15, 2020Full case nameGerald Lynn Bostock v. Clayton County, GeorgiaDocket no.17-1618Citations590 U.S. ___ (more)140 S. Ct. 1731; 207 L. Ed. 2d 218; 2020 WL 3146686; 2020 U.S. LEXIS 3252ArgumentOral argumentCase historyPrior Bostock v. Clayton Cnty., No. 1:16-cv-001460, 2016 WL 9753356 (N.D. Ga. November 3, 2016); report and recommendation adopted, 2017 WL 445689...
Annual U.S. temperature compared to the 20th-century average for each U.S. Climate Normals period from 1901–1930 to 1991–2020. Climatological normal or climate normal (CN) is a 30-year average of a weather variable for a given time of year.[1] Most commonly, a CN refers to a particular month of year, but it may also refer to a broader scale, such as a specific meteorological season.[2] More recently, CN have been reported for narrower scales, such as day of year and even h...
Music genre that emerged as a defined musical style in the United States in the early 1950s History of rock and roll redirects here. For the radio program, see The History of Rock and Roll. For the TV program, see The History of Rock 'n' Roll. The origins of rock and roll are complex. Rock and roll emerged as a defined musical style in the United States in the early to mid-1950s. It derived most directly from the rhythm and blues music of the 1940s,[1] which itself developed from earl...
Comune in Emilia-Romagna, ItalyLugagnano Val d'ArdaComuneComune di Lugagnano Val d'ArdaLocation of Lugagnano Val d'Arda Lugagnano Val d'ArdaLocation of Lugagnano Val d'Arda in ItalyShow map of ItalyLugagnano Val d'ArdaLugagnano Val d'Arda (Emilia-Romagna)Show map of Emilia-RomagnaCoordinates: 44°49′N 9°49′E / 44.817°N 9.817°E / 44.817; 9.817CountryItalyRegionEmilia-RomagnaProvincePiacenza (PC)FrazioniAntognano, Chiavenna Rocchetta, Diolo, Montezago, Prato Ottes...
International handball competition Water polo at the 1991 World Aquatics Championships – Men's tournamentTournament detailsVenue(s) Australia (in Perth host cities)Dates3 – 13 JanuaryTeams16 (from 5 confederations)Final positionsChampions Yugoslavia (2nd title)Runner-up SpainThird place HungaryFourth place United StatesTournament statisticsMatches played56Goals scored1,023 (18.27 per match)← PreviousNext → Partic...
Land armed force of the Russian Empire For the modern term, see Russian Army. Russian Imperial ArmyРу́сская импера́торская а́рмия (Russian)BadgeMottoЗа Веру, Царя и ОтечествоFor Faith, Tsar, and FatherlandFounded2 November 1721; 302 years ago (2 November 1721)Disbanded22 November 1917; 106 years ago (22 November 1917)[a]Service branches Regular troops[3] Cossack troops[3] Muslim troops[3...
Pour les articles homonymes, voir Norton. Cet article est une ébauche concernant une localité du Massachusetts. Vous pouvez partager vos connaissances en l’améliorant (comment ?) selon les recommandations des projets correspondants. Norton Administration Pays États-Unis État Massachusetts Comté Comté de Bristol Démographie Population 18 036 hab. (2000) Densité 234 hab./km2 Géographie Coordonnées 41° 58′ 00″ nord, 71° 11′ 15″...