-- Comunitatea utilizatorilor 7 noiembrie 2023 13:38 (EET)
Spre deosebire de limbajul jurnalistic și al biografiilor romanțate, limbajul enciclopedic impune folosirea timpului trecut pentru acțiuni petrecute în trecut. Este așa cum ați constatat și dvs. o exprimare naturală. Nu trebuie să vă supărați pe mine din acest motiv, dar bănuiesc că sunteți conștient că, din moment ce ați introdus aici articolul, vor interveni asupra lui și alte persoane pentru a-l modifica. Nu am intervenit însă asupra conținutului, neavând niciun fel de competențe să fac asta, dar pot interveni asupra formei pentru a o armoniza cu regulile Wikipedia. Percep aceste intervenții ca fiind în beneficiul articolului, dar, dacă dvs. credeți că am procedat nepotrivit, sunteți liber să găsiți o formă mai bună cu condiția respectării acelorași reguli. Donarius (discuție) 7 decembrie 2023 13:39 (EET)Răspunde
- Poți să mi te adresezi liniștit la persoana a doua singular. Desigur că mă aștept să intervină și alții în textul meu "inițial" și, chiar dacă am o ușoară dorință de a nu se interveni prea mult în el, ca un fel de "părinte", accept în momentul în care există justificare, precum în acest caz, în care ai dreptate. După cum îți scriam, redactasem deja marea parte a articolului folosind prezentul, așa că am preferat să vin cu completări folosind același timp. Îți mulțumesc încă o dată pentru efort! Cristian-Stavros Mețcas (discuție) 7 decembrie 2023 13:44 (EET)Răspunde