În general, denumirea indica un centru tribal sau o așezare mai însemnată, de obicei întărită.
Sufixul-dava apare la cele mai multe localități din Dacia. Adesea localitatea dădea numele tribului care locuia împrejurul cetății.[2]
Se presupune că termenul dacic dava (sau deva) provine din prezumtivul cuvânt indoeuropean *dhe-u-a[3][4].
La origine, termenul dava era un sufix din limba dacică frecvent în denumirile unor localități atestate în diverse izvoare literare sau epigrafice, care a fost transformat, convențional, de istoriografia românească într-un substantiv comun, care, a căpătat sensuri și valențe destul de diferite de la un autor la altul. Dacă sensul antic pare să fi fost cel de localitate, sensul arheologic, modern pare a desemna o structură complexă de locuire. Comparativ cu oppida, davele reprezintă așezări ce acoperă o suprafață incomparabil mai restrânsă.[5]
Lista de denumiri de localități dacice cu sufixul -dava, care urmează, cuprinde atât localități cu locația confirmată de arheologi, cât și localități neidentificate încă în teren.
^A. Walde & J. Pokorny, Vergleichendes Wörterbuch der indogermanischen Sprachen (Dicționar comparativ al limbilor indoeuropene), vol. 1, p. 826
^Wilhelm Tomaschek, Die alten Thraker. Eine ethnologische Untersuchung (Vechii traci. Cercetare etnologică), Viena, 1893-1894. (Sitzungsberichte der Akademie Nr. 128, 130 & 131). I, p. 101, II, 2, p. 29
Gelu Florea, Dava et Oppidum. Débuts de la genèse urbaine en Europe au deuxième âge du Fer, Académie Roumaine, Centre d’Études Transylvaines, Cluj-Napoca, 2011, 191 p. + 18 fotografii, ISBN 978-973-7784-54-4
