Nicolae Călin Căliman (n. , Brașov, România – d. )[2] a fost un critic de film, profesor universitar și ziarist român. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București (1957), apoi al IATC „I.L. Caragiale”, secția teatrologie – filmologie. Din anul 1959, redactor la revista Contemporanul, unde a răspuns decenii la rând de sectorul cinematografic.
Biografie
De-a lungul anilor, a publicat peste 6000 de articole în diferite cotidiane și reviste culturale (printre care Teatrul, Cinema, Contemporanul, Contemporanul. Ideea europeană, Noul Cinema, Caiete critice , Curentul, Ecart). A susținut in anii ’60-’70 o rubrică de cultură cinematografică la Televiziunea Română, a colaborat vreme de peste patru decenii la emisiunile culturale ale Radiodifuziunii Române.
A fost printre membrii fondatori al Asociației oamenilor de artă din institutiile teatrale și muzicale (ATM) și membru al Uniunii Cineastilor (UCIN).
A susținut cursuri de „Istoria filmului”, la I.A.T.C. (1969-1970): la Universitatea „Columna” (1992-1996), la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică (1997-2002), Universitatea „Hyperion” (unde a fost cadru didactic asociat din 1997). A fost membru în numeroase jurii la festivaluri cinematografice din țară și de peste hotare. În anul 1985, a primit Premiul Uniunii Cineaștilor de critică cinematografică, „pentru îndelungata sa activitate în promovarea filmului romanesc”. 1967 – este autorul volumelor Filmul documentar romanesc, 1997 – Jean Mihail, 1998 – Secretul lui Saizescu sau Un suras in plina iarna etc. Istoria filmului romanesc 1987-2000 (2000) – lucrare distinsa cu premiul Asociatiei Criticilor de film, 2009 – Cinci artisti ai imaginii, A colaborat la volumele colective Cinematograful romanesc contemporan 1949-1975 (1976), Cinema 2000 (2000), 2009 – Filmul romanesc incotro, etc. 2002 – a fost redactor-sef la revista Cinema.
Volume publicate
1967: Filmul documentar românesc
1997: Jean Mihail
1997: Ion Bostan. Editura Meridiane
1997: Secretul lui Saizescu sau Un surâs în plină iarnă
1998: Secretul lui Bachus
2000: Societatea Academică Hyperion. Cinema 2000; volum îngrijit de Geo Saizescu ; coordonare : Dana Duma, Călin Căliman, Editura Victor
2009: Cinci artisti ai imaginii: Grigore Ionescu, Alexandru Întorsureanu, Nicu Stan, Nicolae Girardi, Alexandru David, Editura Reu Studio
2009: Filmul românesc încotro?
2010: Ilarion Ciobanu
2017: Al. G. Croitoru, zis si Mister Keystone, Editura Betta
2017: Istoria filmului romanesc 1987-2017, Editura EuroPress
2019: Filmul, mon amour, Editura Ideea Europeana
Articole și interviuri
A fost un an fast?
Adolescența: o problemă cu probleme
Asediul
“Astă seară dansăm în familie” – cronică de film
„Aventuri la Marea Neagră” - cronică de film
“Atunci i-am condamnat pe toți la moarte” – cronică de film
„B.D. la munte și la mare” - cronică de film
Binecuvântată fii, închisoare (1)
Birlic, un actor de neuitat
Brigada Diverse în alertă
„Canarul și viscolul” - cronică de film
Capul de zimbru
Centenar Paul Călinescu - Un regizor cât veacul
Cota zero/ Break-dance Ia Poiana Rusca
Erau de toate…
Fănuș Neagu, cineastul
“Felix și Otilia” – cronică de film (2)
Filmul nostru… și ideile lui fixe. Comedii cu suspine
„Frații” – cronică de film
„Gaudeamus igitur”. Să ne bucurăm, deci? - cronică de film
Geo Saizescu descoperă America
Haiducii lui Șaptecai
lon Truică și „Lumea lui”
Întoarcerea lui Mircea Săucan
Jean Petrovici și „ultimii păpușari”
Malvina Urșianu și „șansa filmului de autor”
„Mihai Viteazul”: Un succes
Misiunea de campanie pe frontul apelor
Niki Ardelean, colonel în rezervă
”Oamenii de pământ ai lui Ioan Cărmăzan”
O comedie de patrimoniu național
Ora documentarului?
„Ora eternă”
Panait Istrati și cinematograful
“Pădurea pierdută” - cronică de film
“Pentru că se iubesc” – cronică de film (1)
Paul Călinescu - Profil regizoral
Puterea și adevărul (1)
Răzbunarea regizorului Alexa Visarion
Regizorul Ion Bostan - Un împătimit al filmului documentar
Revelații, după trei decenii
„Șah la rege” - cronică de film
Să mergem mai departe
„Săptămâna nebunilor” - cronică de film
Sărutul
„Secretul armei… secrete”
Sindromul indiferenței criminale
Tineretul și filmul – Tinerețe fără bătrânețe
Tranziția animației
Un clasament și câteva pansamente
“Un film cu o fată fermecătoare”, după 46 de ani
Un film la trei zile
Un film singular
Zestrea domniței Ralu
Zile și nopți contemporane - „Mere roșii”
„Zodia Fecioarei” sau permanențele mitologiei - cronică de film
90 de la primul film istoric românesc - ”Independența României”