Constantin Sandu-Aldea

Membru corespondent al Academiei Române
Constantin Sandu-Aldea

Inginerul Constantin Sandu-Aldea
Date personale
Născut14 noiembrie 1874
Tichilești, Brăila, România
Decedat21 martie 1927, (53 de ani)
București, România
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupațieinginer agronom, scriitor, prozator
Limbi vorbitelimba română Modificați la Wikidata
Activitate
Lucrări remarcabile„Călugarenii”
Cunoscut pentruFondatorul științei ameliorării plantelor în România
PremiiPremiul „Neuschotz”
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Constantin Sandu-Aldea (n. 14 noiembrie 1874, Tichilești, Brăila – d. 21 martie 1927, București) a fost un inginer agronom român, scriitor și prozator de orientare semănătoristă, membru corespondent (1919) al Academiei Române.[1]

Biografie

Fiu de țăran, a făcut studiile agricole la Paris și la Berlin. A fost profesor de agricultură la Școala centrală de agricultură de la Herăstrău.

Ca agronom, este fondatorul științei ameliorării plantelor în România (Ameliorarea plantelor agricole, 1915). A adus și a achiziționat în România diferite soiuri de grâu, pe care le-a cultivat în scop științific. A selecționat cele mai productive soiuri și a studiat soiurile românești „Bălan românesc”, „Uriaș”, „Banat”, „Tisa”, „Azima”. Recurgând la încrucișări cu soiuri străine, a obținut noi variante precum „Bălan/Squarehead”, „Pietroșani/Nonette”, „Arnău/Ghirca”, „Arnău/Turchstan”, etc. Între 1922 și 1925 a creat și hibrizi noi care îi poartă numele: „Sandu-Aldea 22” și „Sandu-Aldea 224”.

Activitatea literară

Ca scriitor, a debutat cu poezii și note de călătorie, dar s-a afirmat mai ales ca prozator. Personajele nuvelelor (adunate în volumele În urma plugului, 1905; Pe drumul Bărăganului, 1908; Ape mari, 1910; Pe Mărgineanca, 1912 și Călugărenii, 1920) și romanelor sale (Două neamuri, 1906), recrutate din lumea Bărăganului și a bălților Dunării, sunt naturi elementare și aprige, mânate de instincte violente. A tradus din Ibsen, Leonid Andreev, Loti, Sudermann.

Pentru volumul Călugărenii a primit în anul 1921 premiul „Neuschotz” al Academiei Române.[2]

Note

  1. ^ ***, Mic Dicționar Enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 1972, p. 1579
  2. ^ Gheorghe Samoilă, Jacob de Neuschotz 1819 - 1888. Viața și faptele în texte și documente, Editura Stef, Iași, 2010, ISBN 978-606-575-023-4, p. 195-199

Bibliografie

  • Academia Republicii Populare Române, Dicționar Enciclopedic Român, Editura Politică, București, 1962-1964
  • Dorina N. Rusu, Membrii Academiei Române 1866-1999, Editura Academiei Române, București, 1999 ISBN 973-27-06967

Legături externe