A îndeplinit funcții de comandant de regiment și brigadă și divizie în campaniile anilor 1916, 1917 și 1918.[4]
A murit în comuna Doba, sat Buteni (actual Paulian) în județul Arad. A fost înhumat în municipiul Craiova, județul Dolj [conform Arhivelor Militare Nationale Române, fond 6450, crt. 393, f. 107].[5]
Biografie
Constantin Paulian s-a născut la Craiova, ca fiu al lui Ioan Paul și Vasilica Paulian. Tatăl său era un cunoscut profesor muzicolog, fondatorul în 1897 a societății corale Doina , prima de acest fel în România dinainte de Primul Război Mondial. A fost director al Liceului „Traian” din Drobeta Turnu Severin, între anii 1892 -1901. Pentru activitatea sa, a fost deportat de autoritățile germane de ocupație din timpul Primului Război Mondial, în lagăre din România și Bulgaria.[6]
După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Constantin Paulian a ocupat diferite poziții de execuție în cadrul Regimentului 9 Artilerie și Regimentului 1 Artilerie. În anul 1909 trece în arma infanteriei, fiind numit comandant de batalion în Regimentul Gorj No. 18, iar la 1 aprilie 1916 a fost numit comandantul Batalionului 7 Vânători, cu garnizoana de pace la Galați.[7][8][9][10]
La declanșarea acțiunilor militare postbelice din Transilvania, la 15 aprilie 1919, Divizia 2 Vânători a primit misiunea generală de a înainta cu coloana principală pe valea Crișului Alb și cu o coloană secundară pe valea Crișului Negru, având ca prim obiectiv atingerea aliniamentului Beiuș-Sebiș-Radna. Brigada 3 Vânători, comandată de Constantin Paulian a fost desemnată să acționeze pe Valea Crișului Alb.[11]:p. 214
În ziua de 16 aprilie, trupele brogăzii ocupă localitătile din zona Almaș și Gurahonț. În dimineața zilei de 17 aprilie, brigada ocupă localitatea "Kokaro", căreia Paulian dispune să i se schimbe numele în Joia Mare, fiindcă în acea zi era celebrată sărbătoarea creștină Joia Mare. In aceeași zi, sunt ocupate localitățile Buteni, Govosdia și Berindia.[12]:p. 47 Următorul obiectiv îl constituia ocuparea Sebișului. Pe timpul deplasării de la Buteni spre Bârsa unde Regimentul 2 Vânători, se regrupase după luptele grele soldate cu eliberaera Buteniului, colonelul Constantin Paulian este prins într-o ambuscadă organizată de un grup anarhist local, condus de un anume Vass din Sebis, fiind împușcat mortal la trecerea peste un pod.[13][14]:p. 426
„Colonelul Paulian a căzut ca un erou, în fruntea brigăzii sale.”[11]:p. 224
____ Comunicatul Marelui Cartier General
Cinstirea memoriei
Moartea înaltului ofițer român a avut un puternic ecou în rândul populației românești din zonă, dar și a conducerii armatei, care, aflând vestea, îl avansează, post-mortem, la gradul de general. Recunoscători, locuitorii satului Govosdia au cerut imediat după desăvârșirea actului Unirii ca localitatea lor să poarte numele ofițerului care i-a eliberat.
Actul de recunoștință al celor care au cerut ca satul lor să poarte numele de Paulian a durat numai până în anul 1952, când factorii politico-administrativi au dispus schimbarea numelui localității respective în Livada, pe motiv că generalul a fost un reacționar care a luptat împotriva trupelor mișcării comuniste a lui Bela Kun. Această nedreptate a fost însă corectată după căderea comunismului. Drept urmare, prin Decretul 102/1996 publicat în Monitorul Oficial din 20 mai 1996, s-a aprobat revenirea la vechea denumire, cea de Paulian.
În 1995 a fost acordat drapelul de luptă Batalionului 422 Cercetare "Colonel Constantin Paulian".[15]
Duminică 14 aprilie 2019 în localitatea arădeană Joia Mare, din comuna Almaș, a avut loc sfințirea unei troițe ridicate în cinstea și veșnica pomenire a generalului de armată Constantin Paulian.[16]
În localitatea Paulian, pe marginea drumului E671, în intersecția ce duce spre satul Ghilvaci, a fost construit monumentul colonelului Paulean Constantin.[17]
Decorații
Pentru serviciul militar, ofițerul Constantin Paulian a fost decorat cu Medalia Jubiliară „Carol I” în anul 1906, cu medalia „Coroana României cl.V” în anul 1912, iar în anul 1918, a primit medalia „Semnul Onorific de Aur”.[18]
^Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1905, Lito-Tipografia L. Motzătzeanu, București, 1905
^Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1910, Tipografia Albert Baer, București, 1910
^Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1914, Tipografia F. Gobl și Fiii, București, 1914
^Ministerul de Răsboiu, Anuarul Armatei Române pe anul 1915, Tipografia și Stabilimentul de Arte Grafice George Ionescu, București, 1915
^ abcDumitru Preda, Vasile Alexandrescu, Costică Prodan, În apărarea României Mari. Campania armatei române din 1918-1919, Editura Enciclopedică, București, 1994
^General Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru dezrobirea Ardealului și ocuparea Budapestei (1919-1920), Editura Cartea Românească, București, 1922
_-_detaliu_pictural_al_cupolei.JPG){kind=small}
